Întregul județ se află sub cod galben de val de căldură până sâmbătă dimineață, iar vineri după-amiază sunt prognozate furtuni în aproape tot județul. În zona montană, meteorologii au emis un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
Cod galben de caniculă în tot județul
Avertizarea de căldură a intrat în vigoare vineri, 7 august, la ora 10:30, și este valabilă până sâmbătă, 8 august, la ora 10. Codul galben vizează centrul și nordul Crișanei, inclusiv întregul județ Bihor.
„Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități”, avertizează ANM.
Meteorologii estimează temperaturi maxime cuprinse între 31 și 37 de grade Celsius. Minimele nocturne vor ajunge la 20-21 de grade, iar în unele zone din țară, pe litoral, până la 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

foto: Administrația Națională de Meteorologie
Furtuni în cea mai mare parte a județului
O a doua avertizare emisă de ANM este valabilă vineri, între orele 12 și 23, și vizează cea mai mare parte a județului Bihor, cu excepția zonei montane.
Meteorologii anunță intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm)”, se arată în avertizarea ANM.
În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă vor ajunge la 15-20 de litri pe metrul pătrat, iar în zonele montane se pot acumula, pe arii restrânse, între 30 și 50 de litri pe metrul pătrat.
Cod portocaliu pentru zona montană
În același interval, între orele 12 și 23, zona montană a județului Bihor se va afla sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
Potrivit meteorologilor, în aceste zone sunt așteptate vijelii puternice, ploi torențiale, grindină și descărcări electrice.
„În cea mai mare parte a zonei montane (…) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de 70…90 km/h), averse torențiale importante cantitativ, grindină de medii și posibil mari dimensiuni (2…4 cm) și descărcări electrice”, avertizează meteorologii.
Cantitățile de apă vor fi de 25-40 de litri pe metrul pătrat în intervale de una până la trei ore și, izolat, vor depăși 50 de litri pe metrul pătrat.

foto: Administrația Națională de Meteorologie
Citiți principiile noastre de moderare aici!