Vestea tragică a îndurerat familia, prietenii și întreaga comunitate locală. Cei care l-au cunoscut sunt alături de familia îndoliată în aceste momente extrem de grele, în care pierderea sa lasă în urmă multă durere.
Accident mortal pe Dealul Bitii
Tragedia s-a produs pe DN 76, în zona Dealului Bitii, în afara localității Răbăgani. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, Gabi se deplasa cu motocicleta dinspre Oradea spre Beiuș. În jurul orei 12:47, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, motociclistul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de violent. Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, viața tânărului nu a mai putut fi salvată.
Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Oșorheiul, alături de familia îndurerată
Moartea lui Gabi a adus multă tristețe în comunitatea din Oșorhei, localitatea de care tânărul era legat. Familia, apropiații și cei care l-au cunoscut trec acum prin momente de profundă suferință.
Un mesaj de condoleanțe și solidaritate a fost transmis și de colectivul școlii din comună, unde acesta a învățat: „Colectivul școlii noastre este alături de familie și întreaga comunitate din Oșorhei. Dumnezeu să îl odihnească în Împărăția Lui! Sincere condoleanțe!”
Comemorat de motocicliști în parcarea Oradea Arena
Durerea provocată de dispariția lui Gabi a fost resimțită și în comunitatea moto din Oradea. La scurt timp după tragedie, mai mulți motocicliști s-au adunat în parcarea Oradea Arena pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Gabi.
Pentru cei care l-au cunoscut, Gabi va rămâne în amintire, iar pentru comunitatea din Oșorhei, pierderea sa lasă un gol greu de descris în cuvinte.
Priveghiul va avea loc luni și marți, 21 și 22 septembrie la Capela Cimitirului din Oșorhei. Înmormântarea va avea loc miercuri, de la ora 13:00. Cei care doresc sunt așteptați să fie alături de familia acestuia în aceste momente.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Cum s-a produs accidentul mortal de pe Dealul Bitii unde un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața
Trimite articolul
XȚi-o vom iubi mereu!
Respect in trafic
Cati ca el toți după el! Chiar duminica am făcut drumul ala și o grămadă de motociclisti ignorau orice regula de circulație și mai mult de bun simt punandu.si viata lor și a altor participanți la trafic în pericol. Asa ca înainte sa.l plângă trebuiau sa.l educe!
-
ai foarte mare dreptate. tocmai duminica, dupa ce s`a intamplat accidentul veneam spre Oradea, dar multi motociclisti efectiv intrau in depasire fara sa astepte sa treaca masina de pe contrasens. imi pare rau s`o spun, dar majoritatea ignora regulile de circulatie si trebuie noi ca soferi sa ne ferim de ignoranta lor in trafic
Nu “ar fi”ci”a”!
ei cer respect in trafic …..si cum circula in oras ca nebunii si atunci….
-
Respect la astia inseamna – dai la o parte!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Bine ca nu a luat pe nimeni cu el. In rest numai de bine.
-
NOI VREM RESPECT !
Pe stadion …….
In ultimele saptamani, daca nu e accident cu trotineta electrica, e accident cu motociclisti. Unii nu stiu sa circule in trafic pentru ca sunt copii necontrolati, needucati rutier de parinti sau de lege, iar ceilalti forteaza capacitatile motocicletei fara a-si cunoaste limitele proprii de conducator moto. Incepe sa devina o statistica previzibila la pierderi din cauze previzibile. Atitudinea face totul, daca esti inconstient in trafic, copil sau adult, sfarsitul e aproape intotdeauna.
-
Plus motociclete frumoase dar proaste, grele și necontrolabile (de unică folosință), la care mai crapă o gumă fără cameră, mai apare un ”death wobble”
Și cine să-i învețe pe copiii ăștia despre așa ceva? Școala?
