Cea mai importantă este distincția Winner – New Brand, prin care Lira Aqua a fost desemnată câștigătoarea categoriei dedicate brandurilor noi.
Proiectul Lira Aqua, înscris de Lira Innovate Industries, a mai fost desemnat Finalist – Natural Still Water și a primit două distincții Commended, la categoriile Premium Water și Packaging/Label Design.
Cele patru rezultate au fost acordate în cadrul festivității internaționale din 4 noiembrie și reprezintă o recunoaștere importantă pentru proiectul dezvoltat la Șișterea, în județul Bihor, unde compania își are sediul și zona de producție.
„Această distincție ne onorează și aduce recunoaștere proiectului Lira Aqua, calității apei și direcției în care lucrăm. Este un produs 100% bihorean, pe care dorim să îl lansăm în trimestrul al doilea al anului 2027”, a declarat Mircea Criste, reprezentantul Lira Aqua.
Potrivit companiei, Lira Aqua este o apă premium, natural alcalină, cu un pH de 9,1, conform buletinului de analiză relevant produsului.
În paralel cu pregătirea producției și a lansării comerciale, compania desfășoară cercetări exploratorii împreună cu parteneri universitari și privați. Acestea urmăresc diferite ipoteze privind transferul informației prin apă, prin intermediul unor sisteme cuantice, acustice și electromagnetice.
Studiile sunt încă în desfășurare, iar rezultatele validate și concluziile proiectului urmează să fie publicate odată cu lansarea din 2027, într-o carte dedicată cercetărilor și parcursului Lira Aqua.
Premiul de câștigător la categoria New Brand, alături de poziția de finalist la Natural Still Water și cele două distincții Commended pentru Premium Water și Packaging/Label Design, plasează proiectul bihorean în atenția industriei internaționale a apei și băuturilor înainte de intrarea sa pe piață.
Advertorial CH 26854




Citiți principiile noastre de moderare aici!