BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
C.N. „Onisifor Ghibu” renunță la recunoașterea facială pentru ca elevii să intre în unitate. Ce au ales în schimb

C.N. „Onisifor Ghibu” renunță la recunoașterea facială pentru ca elevii să intre în unitate. Ce au ales în schimb

De Crina Dobocan
la 12 April 2024 08:45 Reactualizat la: 12 April 2024 09:05

C.N. „Onisifor Ghibu” renunță la recunoașterea facială pentru ca elevii să intre în unitate. Ce au ales în schimb

12 April 2024 08:45 Reactualizat la: 12 April 2024 09:05
Conducerea Colegiului Național „Onisifor Ghibu” din Oradea a contractat firma care va monta sistemul de acces controlat.
Scris de Crina Dobocan - Conducerea Colegiului Național „Onisifor Ghibu” din Oradea a contractat firma care va monta sistemul de acces controlat.

Trimite articolul

X

Oradea. După ce anunțul de a instala un sistem de acces pe bază de recunoaștere facială a născut controverse, conducerea Colegiului Național „Onisifor Ghibu” a venit cu o altă idee. Colegiul orădean adoptă un sistem de acces controlat bazat pe cartele electronice.

„Am realizat un sondaj printre părinți și majoritatea au optat pentru cartele. Pentru sistemul de amprentă facială, toți părinții trebuie să fie de acord. Ori aceștia doresc cartele, nu recunoaștere facială”, a spus Iulius Timar, directorul instituției.

„Am decis să montăm un sistem de turnicheți cu cartele de acces, de tip ITIC și ISIC. Sunt niște carduri cu recunoaștere internațională, singurele recunoscute și recomandate de UNESCO“, a declarat directorul Timar.

[eadvert]

Cartele electronice de acces vor fi folosite de elevi și profesori pentru a intra în școală, oferind un nivel de securitate și control sporit.

Firma Zuchetti SRL a fost deja angajată pentru implementarea sistemului, care va consta în opt turnicheți montați în două puncte de acces în curtea școlii. Aceștia vor fi montați în cel mult două luni. Apoi se va trece la realizarea cartelelor de acces, iar din septembrie, accesul se va face doar pe bază acestor legitimații.

Elevii și profesorii vor trebui să scaneze cartelele individuale înainte de a intra în instituție. Întârzierile vor fi raportate, iar elevii care ajung după ora 08:00 vor fi înregistrați de portar, pentru a asigura o mai bună comunicare cu familiile acestora.

„Cu siguranță, pot fi situații în care elevii întârzie, dar considerăm că este important să le cunoască și familia. Vom anunța tutorii atunci când un elev va ajunge după ora 08:00 la școală, pentru că poate elevul a plecat la timp de acasă, dar s-a oprit la o țigară între blocuri”, a declarat directorul.

Potrivit acestuia, legitimațiile vor fi scanate la intrarea și la ieșirea din unitatea de învățământ, însă acestea nu vor debloca turnicheții decât dacă programul elevului respectiv s-a încheiat.

Un elev care are program până la ora 14:00 nu va putea ieși mai devreme din școală, decât dacă va fi înregistrat la poartă, explică Timar.

Colegiul a modificat și regulamentul său de organizare și funcționare, pentru a se adapta noului sistem de acces controlat, impunând sancțiuni pentru încălcarea regulilor.

„Elevii care își vor da cartelele unii altora vor fi sancționați cu scăderea mediei la purtare. Această pedeapsă o va primi și elevul care a luat cartela unui coleg, dar și cel căruia îi aparține legitimația electronică”, a spus directorul Timar.

Soluție internațională

Cartelele de tip ITIC și ISIC, utilizate pentru accesul în Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, sunt recunoscute în 29 de țări și oferă diverse facilități și reduceri pentru titulari. În lume, acestea sunt folosite încă din anul 1968. Ele sunt destinate atât elevilor, cât și profesorilor. Cartelele pot fi folosite pentru diferite obiective turistice, dar și în anumite magazine și restaurante, pentru a obține beneficii și reduceri.

„Îmi vine în minte Librăriile Cărturești, care le oferă o reducere de 10% celor ce dețin aceste legitimații. Astăzi, dacă o persoană merge să își achiziționeze această legitimație, trebuie să plătească 70 de lei/an. Noi încercăm să le achiziționăm din bugetul școlii pentru toți elevii și profesorii. Bineînțeles că avem o negociere mult mai bună”, a spus Timar.

Prin implementarea acestui sistem de acces controlat bazat pe cartele electronice, Colegiul Național „Onisifor Ghibu” spune că își dorește să asigure un mediu educațional sigur și eficient pentru elevi și cadrele didactice.

Trimite articolul

X
Taguri:
acces controlat ,
colegiul onisfor ghibu ,
invatamint ,
oradea ,
securitate

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Capela mortuară din Luncasprie a fost sfințită. Primăria Dobrești pregătește noi investiții în comună
    Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.

    Economic

    Codurile CAEN schimbă regulile de încadrare în sectoarele de negociere colectivă
    Ministerul Muncii pregătește modificarea listei sectoarelor de negociere colectivă, pentru a o pune în acord cu noua clasificare a activităților economice.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sute de camioane și zeci de locuri de muncă. JOST Oradea caută angajați la Oradea Job Expo
    JOST Oradea își extinde echipa și scoate la concurs 50 de posturi de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Au crezut că pot vandaliza fără consecințe în centrul Oradiei! Camerele de supraveghere i-au dat de gol pe doi tineri
    Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea. 5

    România

    Pâinea s-ar putea schimba prin lege. Ce produse nu vor mai putea fi vândute sub această denumire
    Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.

    Economic

    Bihorul, în ritm accelerat la plățile APIA: peste 15.000 de dosare, autorizate pentru subvenții
    Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X