BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Căbeşti: Au început atelierele Taberei de Caval a Centrului Cultural Subcarpați

Căbeşti: Au început atelierele Taberei de Caval a Centrului Cultural Subcarpați

De Camelia Bușu
la 25 July 2023 13:09 Reactualizat la: 25 July 2023 13:52

Căbeşti: Au început atelierele Taberei de Caval a Centrului Cultural Subcarpați

foto: George Ioniţă
25 July 2023 13:09 Reactualizat la: 25 July 2023 13:52
Tabăra de Caval organizată de Centrul Cultural Subcarpați în comuna Cabeşti face parte din evenimentul SculptFEST, ajuns la cea de a doua ediţie.
Scris de Camelia Bușu - Tabăra de Caval organizată de Centrul Cultural Subcarpați în comuna Cabeşti face parte din evenimentul SculptFEST, ajuns la cea de a doua ediţie.

Trimite articolul

X

Au fost peste 50 de e-mailuri de înscriere la Tabăra de Caval de la Căbești. Dintre cei 50 înscrişi, 30 de participanţi vor beneficia de cazare şi masă în cadrul taberei, oferite de Primăria Căbeşti.

[eadvert]

Atelierele de caval ale Centrului Cultural Subcarpați sunt gratuite şi se desfăşoară în perioada 24-28 iulie alături de Adrian Mihaiu şi Gabi Groza, doi experimentaţi creatori de instrumente tradiționale de suflat. Unul dintre ateliere se intitulează „Tu cu mâna ta” şi pune în valoare meșteșugul fabricării cavalului, iar celălalt se numeşte „Tot ce suflă”, un atelier de creație cu și despre folclorul românesc.

Centrul Cultural Subcarpați, care s-a lansat în 2 octombrie 2022, este un proiect gândit pe termen lung, conceput de echipa Subcarpați sub viziunea lui Bean MC (Marius Andrei Alexe), ca o nevoie de a arhiva, prezenta și promova în contemporan bucăți din diversitatea folclorică și culturală națională.

„Mulțumim tuturor celor care s-au înscris la Tabăra de Caval de la Căbești! Pentru cei care nu au fost selectați pentru cazare, vă încurajăm să fiți prezenți în zona Căbești, Bihor, dacă sunteți în vacanță, pentru a participa la atelierele noastre și a vă bucura de experiențe alături de echipa noastră. Vă asigurăm că veți avea parte de momente deosebite într-un ambient special pregătit pentru această ocazie. Aici, veți descoperi magia fauririi cavalului, veți învăța tainele suflatului și veți explora universul muzical tradițional alături de membrii Centrului Cultural Subcarpați și invitații noștri”, anunţă cei de la Centrul Cultural Subcarpați.

Atelierele de caval au început luni cu o zi pregătitoare. „Am pornit dimineața cu dorința de a crea ceva minunat și autentic. Menghinele de lucru au fost pregătite cu grijă și atenție, pentru că fiecare detaliu contează atunci când vine vorba de mesteșugul cavalului Am avut bucuria de a face cunoștință cu toți cei prezenți, fie că sunt participanți sau instructori. Într-un spirit de comunitate și prietenie, ne-am împărtășit experiențele și pasiunea pentru muzica tradițională. Pe măsură ce ziua s-a încheiat, am adunat toată energia și am aprins un foc de tabără. Abia așteptăm să ne bucurăm de experiența oferită de Tabăra de Caval”, sunt primele impresii postate pe pagina de Facebook Subcarpaţi.

Atelierele se vor încheia vineri, 28 iulie, cu un concert de caval susţinut în prima sală a Peşterii Meziad, de la ora 11. Accesul este gratuit.

Trei zile şi trei nopţi pe Valea Dâlbi

În cadrul aceluiaşi eveniment cultural, comunitatea din Căbeşti s-a îmbogăţit cu o minunată poartă sculptată de meşteri sculptori maramureşeni la cimitirul din sat. De asemenea, sculptorii Eugen Petri şi Şerban Alexiu lucrează deja de câteva săptămâni în Căbeşti la un impresionant monument din marmură care va fi oferit căbeştenilor.

Festivalul SculptFEST reprezintă evenimentul de încheiere a celei de-a doua ediții a Taberei de Creație Artistică și a Taberei de Caval. Se va desfăşura de vineri până duminică, 28-30 iulie, în Valea Dâlbii, unde pe lângă concerte, vor fi ateliere, activități pentru copii, mâncăruri alese şi produse tradiționale și de artizanat.

Vineri va avea loc concertul trupei Subcarpaţi, avându-i în deschidere pe bistriţenii de la iarba Fiarelor. Sâmbătă va cânta formaţia Zdob şi Zdub, înaintea moldovenilor urcând pe scenă Fraţii Jdieri. Duminică Naty Loves Monday va deschide seara, pentru ca Damian Drăghici & Brothers să închidă seria de concerte a festivalului. Intrarea va fi liberă la toate concertele.

Pe parcursul celor trei zile de festival, organizatorii propun şi o serie de activităţi. Pentru copii vor fi tatuaje cu sclipici, jocuri cu animatori profesioniști și un tobogan uriaș. Pentru adulţi şi nu numai, vor avea loc ateliere care se vor concentra asupra folclorului, șezătorilor și multor altor surprize ce promovează arta, cultura, tradiția, gastronomia și întreaga zonă turistică a Văii Roșiei. În zona de desfășurare a festivalului, în Valea Dâlbii, este deschisă începând cu acest an Via Ferrata la Șura Ușorilor, dar și un traseu de drumeție sau cu bicicleta cu tematica „racul bihorean”.

FOTO: Căbeşti: Au început atelierele Taberei de Caval a Centrului Cultural Subcarpați, 25.07.2023

La capitolul gastronomie şi băuturi, participanţii vor găsi bere artizanală locală, vinuri din Ţara Crişurilor, limonadă, siropuri din partea locului, înghețată artizanală, burgeri reinventaţi și multe alte produse gastronomice tradiționale. Atmosfera va fi întreţinută pe timpul zilei de DJ-i autohtoni: Dj Vicks, Dj Dubase şi Dj Klaus EB. De asemenea, vineri va fi un fire show, sâmbătă se va pătrunde în lumea anilor ’80 cu un spectacol disco ball heads iar duminică vor defila în costumele colorate animatorii pe picioroange. Închiderea SculptFEST va avea loc în seara de 30 iulie cu un impresionant foc de artificii.

Proiect cultural finanţat

„Comuna noastră devine un veritabil centru cultural prin activităţile pe care Primăria Căbeşti, Consiliul Local, Asociaţia Dăruieşte Vise şi Centru Cultural Subcarpaţi le-a organizat în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului SculptFEST 2023”, spune primarul de Căbeşti, Corina Ene, care precizează că acest eveniment a presupus un cost minim din partea bugetului local, prin comparaţie cu valoarea totală a evenimentului.

Acest proiect cultural este organizat de Primăria Comunei Căbeşti în parteneriat cu Asociaţia Dăruieşte Vise şi Centrul Cultural Subcarpaţi şi este finanţat de Ministerul Culturii şi Consiliul Local al Comunei Căbeşti şi cu susţinerea impresionantă a unor sponsori.

„Mă bucur să vă spun că peste 80% din valoarea acestui eveniment este finanţat din sponsorizări primite, ori de la oameni din comună care au afaceri, precum şi de la multe societăţi comerciale din judeţ care sunt impresionate de realizările noastre şi au încredere ca banii lor merg unde trebuie. Restul finanţării de 20% a evenimentului vin o bună parte de la Ministerul Culturii, iar restul de la bugetul dedicat pentru evenimente culturale al comunei noastre”, precizează primăriţa.

Zone de camping şi parcări

Pentru cei care doresc să stea la cort în cele trei zile de festival, zonele de camping sunt amplasate strategic în apropierea locului evenimentului, astfel încât accesul la festival să fie facil și confortabil pentru toți participanții. Cei ce vor sosi la festival vor fi ghidați de indicatoare și de personalul festivalului către locurile corespunzătoare. Au fost pregătite şi câteva zone de parcare, organizatorii recomandând participanţilor să vină din timp pentru a-şi asigura locul. S-a realizat şi o hartă a acestor zone, pentru a fi localizate mai uşor.

Accesul de la zona cimitirului spre SculptFEST se va face doar pe jos (800m), cu excepția organizatorilor și a artiștilor.

Trimite articolul

X
Taguri:
Căbeşti ,
SculptFEST ,
tabara

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Educație

    Aproape 4 din 10 candidați au picat prima probă a concursului pentru conducerea școlilor din Bihor
    Doar 137 dintre cei 224 de candidați care au susținut marți, 13 octombrie, proba de evaluare a competențelor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct au obținut nota minimă de promovare.

    Economic

    De pe băncile facultăților din Oradea, la milioane de dolari în SUA. Povestea a doi absolvenți care au pariat pe inteligența artificială
    Start-up-ul Siena, fondat de antreprenorii români Andrei Negrău și Lisa Popovici, a atras o nouă finanțare de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea agenților de inteligență artificială.

    România

    Ultimatum pentru formarea unei majorități. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul și declanșa anticipatele
    Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro. 1

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: cei 8 polițiști de frontieră și vameși acuzați de implicare în „rețeaua corupției” din Halmeu rămân în arest
    Curtea de Apel Oradea a respins, marți, contestațiile formulate de cei 8 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu împotriva măsurii arestării preventive pe care Tribunalul Bihor a luat-o față de ei în urmă cu o săptămână, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Oradea.

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,. 1

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X