„Cheaguri de sânge. O, Doamne! Cheaguri uriaşe de sânge… Ieşeau din mine cu dureri înfiorătoare, despre care nici nu bănuiam că pot exista. Eram speriată de moarte, cum nu fusesem vreodată în viaţa mea… Cu faţa schimonosită m-am ghemuit pe gresia din baie, tremurând. Fiecare nou cheag pe care-l eliminam mă transforma într-o jivină care urla sălbatic şi mă sleia de puteri. Suferinţa era de nesuportat… Nu puteam să mă abţin să nu ţip ca un animal înjunghiat la fiecare bolovan care creştea în uter şi ieşea afară cu dureri inimaginabile. Nu mai puteam. La fiecare nouă durere mă cuprindeau deznădejdea şi groaza. O simţeam. Era acolo. Doamna cu coasa, umbră rece, rânjea în preajmă”. Aşa descrie profesorul, scriitorul şi avocatul Lili Crăciun un episod crunt al vieţii sale, cel în care sistemul considera că femeia nu poate fi stăpâna propriului corp, punând-o în situaţia de a-şi provoca avort în urma unei sarcini nedorite. Acestor femei le dedică volumul lansat miercuri seara, la Casa de Cultură „Florica Ungur”, Lili Crăciun. Aşa cum mărturisea autoarea, fiecare secvenţă a fost retrăită şi scrisă cu lacrimi în ochi şi în suflet. Iniţial a fost o povestire scrisă pe blog, cu furie, ca reacţie la faptul că femeilor din Spania li se punea în discuţie dreptul de a decide momentul în care vor să aducă pe lume un copil. Povestirea a fost citită de scriitorul Florin Iaru, care a fost şocat de maniera în care a fost scrisă povestirea şi a întrezărit acolo potenţialul unui roman.
Tensiune, frică, disperare, speranţă, solidaritate, naivitate, superstiţii. Sunt sentimente pe care le trăieşte cititorul care participă, alături de scriitoarea Lili Crăciun, în „Călătoria – Desculţă pe cioburi de oglindă”, la care eşti invitat din prima pagină a cărţii, iar la ultima s-ar putea să nu poţi reveni liniştit în lumea noastră.
Romanul „Călătoria” dezbate un subiect care a stârnit dispute aprige în ultima vreme, și anume dreptul femeii de a dispune de propriul corp.
„Am avut norocul ca, în urmă cu mulţi ani, să citesc pe net o scurtă povestire a unei autoare total necunoscută mie. Numele ei era Lili Crăciun, iar povestirea relata aventura unei femei obişnuite din România anilor 80. Ca să fiu mai exact, este aventura unui avort provocat şi nu prea bine executat, o călătorie în iad, cu toate halterele de rigoare, la babe, la spital, la rude, la complici fără voie… Povestirea este un tur de forţă. Toţi cei cărora le-am arătat-o atunci au rămas cu gura căscată. Nu există, după părerea mea, o mărturie literar-autobiografică mai vie, mai condensată şi mai puţin moralizatoare a ultimilor ani ai spațiului românesc”, spune Florin Iaru. Scriitorul mărturiseşte că a fost impresionat de „răceala chirurgicală relatată, de precizia detaliilor, de timingul impecabil” .
Ca şi cum a fi, în astfel de situaţii – un avort provocat de o lăptăreasă – cu un picior în iad nu era suficient, iminenţa de a intra în puşcărie nu a ocolit-o pe Lili Crăciun. „Avort suspect – Anunţaţi procuratura!”, e recomandarea unui medic care se comportă ca un birjar. Un astfel de verdict – puşcăria – era o anatemă care te-ar fi urmărit toată viaţa în comunism. Lili Crăciun risca astfel să distrugă şi viaţa celor doi copii pe care îi avea acasă. Dumnezeul ei s-a numit însă un medic arab, care, contrar tuturor preconcepţiilor scriitoarei despre modul în care arabii tratează femeile, înţelege exact situaţia şi o scapă de puşcărie, redându-i viaţa de două ori. Cartea trebuie citită de tineri ca pe un fapt real, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete.
Citiți principiile noastre de moderare aici!