BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Călătorie în iad, după aventura unui avort provocat

Călătorie în iad, după aventura unui avort provocat

la 2 December 2016 12:23
2 December 2016 12:23
Peste 10.000 de femei au decedat şi alte sute de mii au fost mutilate fizic şi pshihic în urma avorturilor clandestine în perioada 1966-1989, în România comunistă.
Scris de Demian - Peste 10.000 de femei au decedat şi alte sute de mii au fost mutilate fizic şi pshihic în urma avorturilor clandestine în perioada 1966-1989, în România comunistă.

Trimite articolul

X

„Cheaguri de sânge. O, Doamne! Cheaguri uriaşe de sânge… Ieşeau din mine cu dureri înfiorătoare, despre care nici nu bănuiam că pot exista. Eram speriată de moarte, cum nu fusesem vreodată în viaţa mea… Cu faţa schimonosită m-am ghemuit pe gresia din baie, tremurând. Fiecare nou cheag pe care-l eliminam mă transforma într-o jivină care urla sălbatic şi mă sleia de puteri. Suferinţa era de nesuportat… Nu puteam să mă abţin să nu ţip ca un animal înjunghiat la fiecare bolovan care creştea în uter şi ieşea afară cu dureri inimaginabile. Nu mai puteam. La fiecare nouă durere mă cuprindeau deznădejdea şi groaza. O simţeam. Era acolo. Doamna cu coasa, umbră rece, rânjea în preajmă”. Aşa descrie profesorul, scriitorul şi avocatul Lili Crăciun un episod crunt al vieţii sale, cel în care sistemul considera că femeia nu poate fi stăpâna propriului corp, punând-o în situaţia de a-şi provoca avort în urma unei sarcini nedorite. Acestor femei le dedică volumul lansat miercuri seara, la Casa de Cultură „Florica Ungur”, Lili Crăciun. Aşa cum mărturisea autoarea, fiecare secvenţă a fost retrăită şi scrisă cu lacrimi în ochi şi în suflet. Iniţial a fost o povestire scrisă pe blog, cu furie, ca reacţie la faptul că femeilor din Spania li se punea în discuţie dreptul de a decide momentul în care vor să aducă pe lume un copil. Povestirea a fost citită de scriitorul Florin Iaru, care a fost şocat de maniera în care a fost scrisă povestirea şi a întrezărit acolo potenţialul unui roman.

Tensiune, frică, disperare, speranţă, solidaritate, naivitate, superstiţii. Sunt sentimente pe care le trăieşte cititorul care participă, alături de scriitoarea Lili Crăciun, în „Călătoria – Desculţă pe cioburi de oglindă”, la care eşti invitat din prima pagină a cărţii, iar la ultima s-ar putea să nu poţi reveni liniştit în lumea noastră.

15302436_10209073528368531_542913738_o

Romanul „Călătoria” dezbate un subiect care a stârnit dispute aprige în ultima vreme, și anume dreptul femeii de a dispune de propriul corp.

„Am avut norocul ca, în urmă cu mulţi ani, să citesc pe net o scurtă povestire a unei autoare total necunoscută mie. Numele ei era Lili Crăciun, iar povestirea relata aventura unei femei obişnuite din România anilor 80. Ca să fiu mai exact, este aventura unui avort provocat şi nu prea bine executat, o călătorie în iad, cu toate halterele de rigoare, la babe, la spital, la rude, la complici fără voie… Povestirea este un tur de forţă. Toţi cei cărora le-am arătat-o atunci au rămas cu gura căscată. Nu există, după părerea mea, o mărturie literar-autobiografică mai vie, mai condensată şi mai puţin moralizatoare a ultimilor ani ai spațiului românesc”, spune Florin Iaru. Scriitorul mărturiseşte că a fost impresionat de „răceala chirurgicală relatată, de precizia detaliilor, de timingul impecabil” .

Ca şi cum a fi, în astfel de situaţii – un avort provocat de o lăptăreasă – cu un picior în iad nu era suficient, iminenţa de a intra în puşcărie nu a ocolit-o pe Lili Crăciun. „Avort suspect – Anunţaţi procuratura!”, e recomandarea unui medic care se comportă ca un birjar. Un astfel de verdict – puşcăria – era o anatemă care te-ar fi urmărit toată viaţa în comunism. Lili Crăciun risca astfel să distrugă şi viaţa celor doi copii pe care îi avea acasă. Dumnezeul ei s-a numit însă un medic arab, care, contrar tuturor preconcepţiilor scriitoarei despre modul în care arabii tratează femeile, înţelege exact situaţia şi o scapă de puşcărie, redându-i viaţa de două ori. Cartea trebuie citită de tineri ca pe un fapt real, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete.

Trimite articolul

X
Taguri:
lansare carte ,
Lili Craciun ,
oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Purem Oradea face angajări. 15 posturi disponibile, de la stivuitorist la expert fiscal
    Compania Purem Oradea, parte a grupului german Eberspächer, participă la Oradea Job Expo, unde vine cu mai multe locuri de muncă disponibile în domenii variate, de la producție și logistică până la fiscalitate, contabilitate, audit, controlling, resurse umane și inginerie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 8 octombrie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 8 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu la așezământul monahal din Roșia
    Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    Bihon CSM Oradea

    Debut victorios în noua campanie din FIBA Europe Cup. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul cu Fribourg Olympic
    „Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 12.10.2026 - 17.10.2026 - PL Stei + PL Salonta + PL Alesd + PL Oradea + PL Rural + PL Beius

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Incendiu violent la un depozit din Tileagd. Opt echipaje de pompieri, mobilizate la fața locului
    În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X