BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Campania „Dăruieşte Viaţa pentru Andreea” continuă!

Campania „Dăruieşte Viaţa pentru Andreea” continuă!

la 11 June 2014 13:13
11 June 2014 13:13
E  4 iunie şi o zi frumoasă în Oradea. La etajul 8, pe patul de spital, Andreea zâmbeşte optimist, la cei 4 anişori de viaţă.
Scris de erdei - E  4 iunie şi o zi frumoasă în Oradea. La etajul 8, pe patul de spital, Andreea zâmbeşte optimist, la cei 4 anişori de viaţă.

Trimite articolul

X

Îşi agită jucăuş picioarele, plină de energie dar stând obligatoriu la orizontală. Ochii mari, albaştri, sunt plini de lumină deşi e silită ziua întreagă, racordată la aparatele salvatoare de viaţă, să stea întinsă. E inteligentă, comunică uşor, înţelege umorul conversaţiei şi … luptă pentru viaţa ei: are leucemie limfoblastică şi a fost deja operată de tumoare pe creier în noiembrie 2013. În urmă cu puţin peste 2 luni, pe 23 martie 2014, mai mult de 700 de beiuşeni şi alţi locuitori din zonă ori din alte judeţe au surprins comunitatea prin solidaritatea extraordinară în jurul cauzei Andreei: au cântat de la folk la populară, au dansat ori au pus în scenă o pantomimă, au gătit plăcinte ori prăjitură – şi le-au vândut pe toate! –, au licitat şi cumpărat obiecte de artă şi au cumpărat 700 de bilete la spectacolul caritabil din acea zi, organizat în beneficiul Andreei, micuţa cu ochi albaştri. Orădeanul Lulu Cremeneanu a moderat cu măiestrie cele aproape 4 ore scurse. Donaţiile atrase la eveniment şi adiacent acestuia, în valoare de 29.570 ron, au constituit o bază pentru achiziţia fiolelor de Oncaspar, un medicament vital în tratamentul leucemiei de care suferă Andreea şi pentru alte cheltuieli complementare traumei prin care trece copilul şi părinţii acestuia. Participanţii au părăsit Sala Mare a Primăriei, plină ochi în acea duminică, cu sentimentul împlinirii unei datorii morale, contribuind la efortul comunităţii de a dărui oportunitatea la viaţă pentru o fetiţă aflată la vârsta inocenţei.

”A fost cel mai mare şi mai surprinzător eveniment caritabil derulat vreodată la Beiuş” spun organizatorii. “Oamenii veneau în valuri, aducând cu ei un spirit de generozitate și bunătate. Timp de mai bine de o oră, cozile cu doritorii de participare la spectacol nu încetau, vânzându-se toate cele 700 de bilete, ba mai mult, au intrat mulți și după aceea, lăsând donații generoase în cutia aferentă de la intrare.”  spune Nikolina Ciorna, membră a echipei de organizare.

Asociaţia Bunul Samaritean Beiuş, co-organizator eveniment şi administrator al fondului creat, a achiziţionat deja 3 fiole din medicamentul Oncaspar şi le-a pus la dispoziţia Spitalului Municipal  Oradea, secţia Pediatrie II/ Oncohematologie. Costul lor a depăşit 19.000 ron. Pe 4 iunie i-a fost administrată a doua fiolă de către dr. Gabriela Miculschi, medic primar pediatrie, specialist în oncologie şi hematologie clinică. “Fetiţa continuă tratamentul. Starea ei este bună, a făcut încă o cură grea. Va intra în aplazie 2-3 săptămâni, o perioadă dură, cu rezistenţă mică la infecţii, dar sperăm că va face faţă. Continuăm tratamentul conform protocolului care există pentru forma ei de boală. Azi s-a administrat medicamentul Oncaspar pentru care s-au dat donat banii.” menţionează medicul curant.

Sensibilitate

Mama fetiţei, Claudia, e mândră de inteligenţa copilului ei suferind. „Azi la 8 i s-au luat analizele. După plecarea asistentei, fetiţa îmi spune: „Hai să-ţi spun ceva.” „Ce, mami?” „Mami, la mulţi ani că-i ziua ta! ”  „De unde ştii, mami?” „Că azi e miercuri şi e ziua ta. Ştiu eu!” ”, mărturiseşte mama cu emoţie, suprinsă de memoria fiicei ei.. Deşi obligată să rămână în pat, Andreea are un tonus bun. Conectată de vineri la aparatele aferente curei, copila are o veste bună, referindu-se la ele: “Astea mi le opreşte deseară. Şi nu mi le mai pune nici mâine nici poimâine! Şi mă bucur foarte mult!” Sute de oameni din Beiuş ori din alte părţi au contribuit financiar şi au generat speranţă de viaţă şi o atare bucurie într-un suflet nevinovat. “Suntem fericiţi că Andreea a rezistat curelor anterioare şi că azi, pe pătuţul ei, o vedem totuşi voioasă dată fiind gravitatea bolii. Este o mică luptătoare. Asociaţia noastră continuă sprijinul pentru fetiţă şi pentru părinţi dar şi atragerea de fonduri pentru continuarea tratamentului Andreei. Am adunat bani şi la Zilele Beiuşului, la standul special pregătit, continuăm solicitarea de fonduri şi prin postările pe contul nostru de Facebook ori la întâlniri faţă în faţă. Vrem să fim pregătiţi financiar în vederea unor evoluţii ulterioare. În consultare cu dr. Miculschi şi părinţii, în funcţie de nevoie şi de deciziile acestora, vom face demersuri pentru tratamente necesare unde ni s-au mai deschis uşi, la Viena, Milano sau în Israel. Mulţumesc sutelor de donatori ce au contribuit deja. “ spune Adrian Ciorna, preşedintele asociaţiei Bunul Samaritean Beiuş.Donaţiile şi sponsorizările pentru Andreea pot fi făcute oricând în contul special deschis la BCR Sucursala Beiuş, IBAN RO34 RNCB 0034 0218 0285 0010. Ca şi în pilda din Evanghelie, binevoitorii sunt invitaţi să se alăture, ca nişte buni samariteni, în trecere, cu sprijinul lor financiar dar şi cu rugăciunea către Dumnezeu pentru Andreea. Este un proiect în care suflarea Beiuşului a dovedit o autentică iubire faţă de aproapele şi capacitatea de a se ralia în jurul unei cauze bune. “Ne-am rugat cu Andreea şi Claudia, mama acesteia, lângă patul de spital azi. Ne-am mai rugat şi la casa familiei. Invităm preotul paroh al familiei, alţi preoţi şi prieteni credincioşi să facă mijlocirea aceasta importantă şi fie ca Dumnezeu să binecuvânteze cu sănătate acest copil minunat.” încheie Adrian Ciorna.

Trimite articolul

X
Taguri:
andreea ,
Bunul Samaritean Beius
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Femeie fatală online, escroc în realitate. Cum și-a înșelat un bihorean prietenul, cu 31.000 de lei
    „Apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă păzesc singur!”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pensiile de serviciu în România: aproape 12.000 de beneficiari și pensii medii de zeci de mii de lei
    Pensiile de serviciu au ajuns la aproape 12.000 de beneficiari în luna octombrie 2025, majoritatea fiind magistrați.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Mediatorul - între practica artistică și curatoriat. Talk cu artistul Mihai Toth
    Mihai Toth este artist și face parte din echipa Art Encounters, conducând programul de mediere culturală.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tâlharii care au intrat peste un pensionar din Oradea, condamnați la câte 3 ani de închisoare
    Cei trei bărbați care au intrat în apartamentul unui orădean de 71 de ani, l-au amenințat și i-au furat banii și țigările, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 3 ani de închisoare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „Sunt nevinovat!”. Condamnat la 23 de ani pentru o crimă, un bihorean a cerut pentru a șaptea oară revizuirea
    Condamnat în 2019 la o pedeapsă de 23 de ani de închisoare pentru uciderea unui om al străzii, sub un pod din Oradea, un bihorean insistă să își dovedească nevinovăția, chiar și după ani buni petrecuți după gratii.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Hoțul care s-a ascuns într-un WC din fundul curții, condamnat la aproape 5 ani de închisoare
    Claudiu Nistor Iuhas, un bărbat de 22 de ani, din Tășad, a fost judecat după ce a furat o mașină, a condus-o fără să aibă permis și a avariat-o, abandonând-o apoi într-un șanț.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.