Soluţia e una cu care, din păcate, ne-am obişnuit. Aproape 19.000 de cântăreţi în biserici sunt repuşi pe statele de plată ale Consiliilor Judeţene, fără a indica şi sursa din care vor fi plătiţi aceşti oameni. Potrivit presei centrale, pasarea cântăreţilor bisericeşti către consiliile judeşene s-a făcut prin clasica ordonanţă de urgenţă, fără dezbatere publică şi fără a fi anunţată de Guvern nici înainte, nici după şedinţa în care s-a adoptat. Ca urmare a unor rapoarte ale Curţii de Conturi din 2011 şi 2012 erau considerate ca plăţi ilegale sumele transferate bisericilor de la Consiliile Judeţene pentru salariile cântăreţilor. Ordonanţa de urgenţă care pune în dificultate administraţiile judeţene vine pe fondul campaniei electorale pentru prezidenţiale, campanie în care tema apartenenţei premierului la religia ortodoxă este una de prim-plan. „Cred că trebuie să-l întrebăm pe domnul Ponta cum şi din ce îi plătim pe aceşti oameni, în condiţiile în care bugetul Bihorului e numărat leuţ cu leuţ. Nu am făcut un calcul câţi oameni ar trebui să avem pe statele de plată, dar dacă ne gândim că sunt 101 unităţi administrative ori cel puţin patru cântăreţi bisericeşţi, sigur vor fi câteva sute”, a declarat preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, de altfel un susţinător al cultelor.
Cântăreţii plătiţi de Popa
Guvernul rezolvă problema cântăreţilor bisericeşti aflaţi la un pas de a intra în şomaj.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen a fost învinsă cu scorul de 79-69 de către vicecampioana Bulgariei, Lokomotiv Plovdiv, în meci contând pentru etapa a doua a Grupei H din cadrul sezonului regulat al FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La mai puțin de o lună de la sentința instanței de fond, Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul fraudei de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli din Bihor, desfășurat în 2021.
BIHON Sport local
Miercuri s-au desfășurat cele 4 meciuri contând pentru sferturile de finală a fazei județene a Cupei României. CS Oșorhei, Foresta Tileagd, Club Atletic Oradea (câștigătoarea ultimelor două ediții) și Unirea Valea lui Mihai s-au calificat în semifinale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alți trei polițiști de frontieră și doi vameși din Halmeu au fost inculpați de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea în dosarul instrumentat alături de ofițerii DGA Oradea referitor la rețeaua de corupție despre care anchetatorii spun că a cuprins punctul de frontieră sătmărean de la granița României cu Ucraina.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A fost alertă în Bihor și în Sălaj, unde polițiștii s-au mobilizat pentru prinderea unui bărbat de 40 de ani, din Marghita, a luat-o cu forța pe fosta sa parteneră, a obligat-o să urce într-o mașină și a plecat într-o direcție necunoscută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!