Capcana timpului, la Chişcău

Când spui Chişcău, primul gând te duce la Peştera Urşilor. Dar Chişcău înseamnă şi tradiţie, înseamnă oameni frumoşi. Coborând de la peşteră treci obligatoriu pe lângă tarabele chişcăuanilor. Pe lângă urşii de ceramică şi cristalele de calcită galbenă, oferite din abundenţă la fiecare masă, găseşti şi zgărduţe colorate, ii dar şi borcane cu gem de afine, merişoare sau zmeură, afinată sau pălincă, siropuri din muguri de brad sau din fructe de pădure. Nu se poate să nu guşti apoi din clătitele calde, făcute de dimineaţă, sau din plăcinţile coapte în cuptor, umplute cu afine sau brânză dulce. Toţi te îmbie şi ţi-e greu să îi refuzi. Ai cumpăra de la fiecare câte ceva ştiind că pentru ei lunile de vară înseamnă turişti, înseamnă perioada din an când un orice bănuţ e binevenit.

La nici 300 de metri de micul bazar te poţi întoarce, gratuit, în timp. La poarta Muzeului de Etnografie „Horea şi Aurel Flutur” un vehicul motor secular stă „adormit” în aşteptarea privitorilor. Locomotiva fabricată în Ungaria în 1910 este cea mai valoroasă piesă din colecţia de peste 2000 de obiecte adunate într-o viaţă de către Aurel şi Lucreţia Flutur.

Din curtea casei încep exponatele: de la costume populare, ştergare şi blide, la pătuţuri de copil sau războaie de ţesut. În foişor intri într-o sală de clasă, cu bănci din lemn, cu socotitoare şi manuale îngălbenite de vreme. Înbtr-un colţ e atârnat un ghiozdan din lemn iar de la catedră, dacă închizochii, parcă-l auzi pe domnu învăţător strigând catalogul. În curte sunt sute de obiecte, colecţii de radiouri vechi, maşini de scris Triumph, Royal sau Optima, călcătoare cu cărbuni, râjniţe, lămpaşe, maşini de cusut, unelete sau maşini agricole. S-a aşezat praful pe ele dar ascund poveşti şi în orice colţ te-ai uita parcă tot mai descoperi câte ceva. O căsuţă mică din lemn e „coliba ciobanului (băciag). Un pat cu paie, o măsuţă din lemn cu un ştergar alb pe care sunt aşezate blidul cu lingura de lemn şi damigeana.

Când crezi că le-ai admirat pe toate,-vestigii istorice şi etnografice -, în faţa micului abc al familiei ai şansa să o găseşti pe tanti Lucreţia. Jovială, stă la masa din lemn plină cu farfuriuţe, din care, cu un ac, înşiră pe aţă mărgele colorate. A rugat-o cineva să facă o zgărduţă. Le alege cu îndemânare, fără să aibă nevoie de ochelari la cei şaptezeci de ani ai săi. Îi ţine de urât, din când în când, câte un turist sau câte un vecin aburit, nu prea bine „strecurat”. Liniştea e alungată când de copiii zgomotoşi, când de autocarele de turişti. Un loc de poveste.