BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câte 12 ani de închisoare pentru trei bihoreni acuzați de crimă. Trebuie să achite daune morale de 48.000 de euro

Câte 12 ani de închisoare pentru trei bihoreni acuzați de crimă. Trebuie să achite daune morale de 48.000 de euro

De Adrian Laboș
la 2 July 2025 13:32

Câte 12 ani de închisoare pentru trei bihoreni acuzați de crimă. Trebuie să achite daune morale de 48.000 de euro

foto: arhivă
2 July 2025 13:32
Trei bărbați au fost condamnați de Tribunalul Bihor la câte 12 ani de închisoare pentru implicarea în uciderea, în 2020, a unui bărbat, într-o casă din localitatea Mierlău.
Scris de Adrian Laboș - Trei bărbați au fost condamnați de Tribunalul Bihor la câte 12 ani de închisoare pentru implicarea în uciderea, în 2020, a unui bărbat, într-o casă din localitatea Mierlău.

Trimite articolul

X

Prin sentința dată pe 1 iulie, Adrian Bila (27 de ani), din Mierlău, și Raul Alexandru Gliguța (fost Păsulă), din Gepiu, au fost pedepsiți pentru omor, în timp ce orădeanul George Seutiuț a fost acuzat de complicitate la crimă. În cazul acestuia din urmă minuta publicată pe portalul instanțelor este neclară, în dreptul bărbatului apărând atât acuzația de omor, cât și cea de complicitate la această infracțiune.

Cei trei inculpați au fost obligați să le plătească părinților, fraților și bunicii victimei daune morale totale de 48.000 de euro, dar și 10.700 de lei, sumele cheltuite pentru înmormântare de familia celui ucis.

În plus, instanța le-a impus inculpaților să achite cheltuieli judiciare de 8.500 de lei și onorariul în valoare de 2380 de euro al avocatului rudelor victimei.

Atac cu fețele acoperite, în casa tatălui

Bihon a relatat pe larg cazul complicat al crimei comise pe 20 noiembrie 2020, în Mierlău. Ancheta polițiștilor de la Investigații Criminale și procurorilor de la Parchetul Bihor a stabilit că în acea seară Adrian Bila i-a sunat pe Gliguța și pe Seutiuț ca, împreună, să meargă în casa tatălui său și să-i scoată de acolo pe bărbații strânși ca să consume alcool.

Cu cagulă pe cap și mănuși pe mâini, Bila ar fi oprit curentul în casă, iar alături de ceilalți doi, care aveau fețele acoperite cu fesul ori cu gluga, a năvălit peste cei din locuință. Datele din anchetă arată că Bila și Gliguța i-ar fi lovit violent pe toți bărbații aflați într-una din camere. Unul dintre aceștia din urmă – George P., de 29 de ani – a suferit răni un traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale şi rupturi de splină și a murit ulterior.

Potrivit anchetatorilor, deși orădeanul Seutiuț nu l-ar fi atins pe bărbatul grav rănit, el a fost inculpat pentru complicitate la crimă, pe motiv că „a contribuit la o încurajare a întăririi coeziunii psihice dintre inculpați, iar fără contribuția acestuia, autorii nu ar fi reușit în a-şi atinge rezultatul socialmente periculos al infracțiunii de omor”.

Agresiune filmată

Bătaia în care au fost implicați cei trei tineri ar fi fost filmată de Cătălin Bila, fratele lui Adrian, care a distribuit înregistrarea prin mesageria Facebook. Însă la scurt timp a șters imaginile din telefon, ceea ce i-a făcut pe anchetatori să ceară efectuarea unei percheziții informatice de către Echipa pentru Criminalitate Cibernetică a Departamentului american de Justiție. Specialiștii din SUA au transmis că imaginile solicitate nu au fost găsite în serverele Facebook.

În timpul procesului, avocatul lui Adrian Bila a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în loviri cauzatoare de moarte, pe motiv că tânărul nu a avut intenția de a ucide, iar atacul a fost de scurtă durată, cu lovituri ce nu ar fi avut o intensitate mare. Și ceilalți doi inculpați au solicitat să fie judecați pentru infracțiuni mai puțin grave, dar Tribunalul Bihor le-a respins cererile.

Adrian Bila s-a aflat în arest timp de mai bine de doi ani, între noiembrie 2020 și decembrie 2022, după care a fost pus sub control judiciar. Pe lângă cei 12 ani de detenție pentru omor în formă agravantă (comis de trei sau mai multe persoane), el a mai primit o condamnare pentru deţinerea de muniţie pentru arme letale, fără drept, astfel că va trebui să execute o pedeapsă finală de 12 ani și 4 luni.

Arestat din nou în octombrie 2024, Raul Gliguța ar putea sta în penitenciar 13 ani și 9 luni. Aceasta pentru că instanța a adăugat la condamnarea pentru omor o pedeapsă de un an și 9 luni de închisoare, dată în 2020 și a cărei executare a fost inițial suspendată.

Al treilea inculpat, George Seutiuț va rămâne sub control judiciar, la fel ca și Bila, pentru că hotărârea Tribunalului Bihor poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Percheziție informatică solicitată Departamentului de Justiție al SUA, în cazul unei crime din Bihor

Trimite articolul

X
Taguri:
12 ani inchisoare ,
48000 de euro ,
crima ,
daune morale ,
trei bihoreni

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Polițistul bihorean Paul Romario Buzaș a cucerit medalia de aur la European Police & Fire Games din Spania
    Inspectorul de poliție Paul Romario Buzaș, din cadrul IPJ Bihor, a câștigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria de până la 87 de kilograme.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Directorul general al DGASPC Bihor, Lucian Puia, mutat temporar pe o funcție de execuție în urma a două cercetări disciplinare
    Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Lucian-Călin Puia, va fi mutat temporar din funcție începând de marți, 13 octombrie, pe perioada desfășurării a două cercetări disciplinare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fostul director al școlii din Aușeu, trimis în judecată pentru agresiune sexuală asupra unor elevi, a fost pus în libertate
    Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat trimiterea în judecată a fostului director al școlii din Aușeu, Adrian Botici, în vârstă de 61 de ani, acuzat de patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor elevi.

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Flori pentru vicepremierul Oana Gheorghiu de ziua ei și pentru Miorița Săteanu, la împlinirea a 90 de ani, la ședința festivă de Ziua Orașului
    Prezentă la ședința solemnă a Consiliului Local cu ocazia Zilei orașului, vicepremierul Oana Gheorghiu a primit un buchet de flori de la primarul Florin Birta având în vedere că pe 12 octombrie este ziua sa de naștere.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO/VIDEO
    Ceremonii militare și mesaje despre învățăturile trecutului și provocările prezentului, de Ziua Orașului Oradea
    Cele trei zile de distracție din cadrul FestiFall au prefațat manifestările oficiale organizate în 12 octombrie, cu prilejul Zilei orașului Oradea. Libertatea câștigată de înaintași nu trebuie doar comemorată, ci și apărată prin faptele celor care o moștenesc, ar putea fi o concluzie a mesajelor transmise cu acest prilej în discursurile oficiale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Scump, dom’le, scump! Un bărbat a fost obligat să achite peste 25.000 de lei după ce a închiriat un ATV pentru două ore
    Un caz mai puțin obișnuit a fost soluționat recent de Judecătoria Oradea, care l-a obligat pe un bărbat să plătească peste 25.000 de lei unei firme de la care a închiriat un ATV pentru doar două ore, cu 340 de lei.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X