Demonstraţiile de luptă au pus faţă în faţă atât colegi de companii cât şi braşoveni cu clujeni.

„Să spunem doar că nu este prima oară când ne vedem. În decursul anilor ne-am mai întâlnit la festivaluri şi am avut ocazia să ne confruntăm, amical desigur. Singurele care rămân rănite, de multe ori, sunt orgoliile”, zice Bogdan Bălăşcău, în numele teutonilor. „Şi puţine vânătăi, sunt inerente”, adaugă colegul său, Marius Aruncutean, şeful trupei de mercenari clujeni.

„Coborâţi din istorie sau din poveste?”, este o dilemă care se naşte în mintea privitorului neavizat, la devedea personajelor. Din istorie, din pasiunea pentru istorie”, e răspunsul ferm al celor doi.

„Din istorie, mai exact din istoria secolului XIII timpuriu, a zonei Braşovului, a Ţării Bârsei. Atunci, pentru o perioadă de doar 14 ani, un timp foarte scurt raportat la istoria Evului Mediu, între anii 1211 şi 1225 a avut loc un eveniment de o însemnătate foarte mare pentru Ţara Bărsei. Aici a fost prezent, la invitaţia regelui Andrei al II-lea al Ungariei, Ordinul Cavalerilor Teutoni. De acolo se trag multe influenţe, incusiv cele săseşti din zonă. Avem printre noi meşteşugari saşi, reprezentanţi ai cumanilor, cei împotriva cărora se luptau la graniţele regatului cavalerii, avem şi cavaleri teutoni. Încercăm să reconstituim cât mai aproape de realitatea ce poate fi documentată, ce poate fi dovedită”, explică cel ce întruchipează cavalerul teuton.

„Când ies din pielea de secol XIII, intru în cea de secol XXI. Asta o port ca manager de proiecte pe fonduri nerambursabile. În momentul de faţă am un proiect în implementare la Hunedoara, cu etnia romă, pe granturi norvegiene”, zice el. Are în trupă, printre alţii, ingineri, psihologi sau elevi.

Fiecare membru al trupei alocă acestei pasiuni timp şi energie după posibilităţile proprii. „E cel puţin necesar să avem câteva informaţii despre perioada respectivă. Pe partea de practică facem şi puţină arheologie experimentală. Echipamentul, ceea ce port e cusut de subsemnatul în colaborare cu colegele din trupă. În general, încercăm să ne facem singuri echipamentul şi să ne apropiem şi experimental, să înţelegem cum se ajungea la aceste echipamente”, spune el.

Mercenarii

„Clujenii sunt, în majoritate covârşitoare, studenţi şi absolvenţi de arheologie, istorie, politehnică sau inginerie. Suntem o trupă de mercenari din secolul al XIV-lea, angajată în slujba lui Ludovic de Anjou, înTransilvania”, spune Marius Aruncutean.

„Ca orice trupă de mercenari, vrem să arătăm viaţa de campanie. Ciar acum nu locuim în corturi, am primit o cazare foarte frumoasă la Oradea. Pe perioada verii, stăm de obicei, la tabără, la cort, seara stăm la foc până dimineaţa, când ne hotărâm să mergem la culcare”, spune el, oferind astfel, şi o explicaţie pentru aspectul, uneori fioros, al cavalerilor săi…

Mercenarii clujeni îşi cumpără armele – coifurile şi săbiile, de la armurieri din Ungaria şi din Bucureşti. „Scuturile le facem noi. Restul de recuzită o facem noi, cât mai apropiat de ceea ce găsim în sursele de documentare. Ne place să facem şi noi partea de arheologie experimentală”, spune şeful mercenarilor, în viaţa de zi cu zi barman în Cluj.

Sâmbătă după-amiaza, spre deliciul orădenilor veniţi în Cetate, cele două trupe s-au înfruntat, în sfârşit. Amicalitatea de care vorbeau şefii lor la amiază părea duşmănie în toată regula în hărmălaia metalică a săbiilor. Când tăişul uneia s-a frânt în coiful adversarului iar acesta a ieşit cu un zâmbet tăios din protecţia metalică, unii pot jura că au auzit un „Las că ne mai vedem noi!” ieşindu-i printre dinţi. Adevăr sau poveste? Doar cei ce vor asista la următoarea încleştare a celor doi vor şti…