Cazul Gruie, ultimul pas pana la CEDO

În 17 noiembrie 2011 se împlinesc cinci ani de când Marcela Gruie a decedat în timpul unei operaţii obişnuite de cezariană, la Spitalul din Beiuş. De atunci, soţul ei încearcă să găsească dreptatea prin instanţe şi spune că speră ca medicii pe care îi consideră vinovaţi de moartea Marcelei să nu mai omoare şi alte femei.

Marţi dimineaţă are loc la Curtea de Apel Oradea ultima înfăţişare din cazul Gruie şi soţul spune că e pregătit să îşi caute dreptatea la CEDO dacă instanţa orădeană nu îi va pedepsi pe medicii pe care el îi incriminează de moartea soţiei.

 Ultimele clipe

Cu toate că nu a avut o sarcină problemă, că era la a doua sarcină şi deşi s-a prezentat la medic de câte ori a trebuit pe perioada sarcinii, inima femeii s-a oprit imediat ce copilul i-a fost scos din pântece, spune Gruie. “În primul rând nu ştiu de ce soţia mea nu a fost lăsată să nască normal. Mi-au zis că îi fac cezariană fiindcă fătul e prea mare; băieţelul s-a născut cu 4,350 kg, deci nu chiar foarte mare dat fiind faptul că au mai fost astfel de cazuri şi femeile au născut normal. În plus, Marcela era la a doua naştere cred că era acum în viaţă dacă năştea normal”, relatează soţul îndoliat, care spune că medicii nu ar fi ţinut cont nici de faptul că soţia lui lua tratament pentru tahicardie sinusală, afecţiune depistată de un cardiolog în septembrie 2006, înainte cu două luni ca Marcela să nască.

 Adrenalină!

“În timpul operaţiei, gândul meu era să fiu atent când aud glasul copilului ca să fug apoi repede şi să iau un buchet de flori şi să aduc hăinuţele. L-am auzit pe micuţ, dar în secunda următoare am auzit-o strigând pe asistentă: Marcela, Marcela!; şi ţipau: Adrenalină! Adrenalină”. Atunci mi-am dat seama că era ceva foarte grav cu soţia mea. A venit apoi la mine o asistentă, mi-a dat două pastile. Am leşinat, când m-am trezit mi-au mai dat o pastilă. Peste circa o oră a ajuns SMURD-ul – am înţeles că maşina SMURD a avut ceva întârziere fiindcă s-a stricat pe drum. Dar cei de la SMURD nu au mai putut face nimic”, îşi aminteşte soţul.

Bărbatul spune că în sala de cezariene nu era aparatura necesară în caz de intervenţii vitale şi crede că soţia lui ar mai fi trăit şi azi dacă ginecologul Radu Scridon şi anestezistul Vladimir Topală şi-ar fi făcut mai bine meseria.

O.S