[eadvert]

 

ORADEA. Contagiozitatea rujeolei sau a pojarului este aproape de 100% în cazul indivizilor susceptibili, iar în era pre-vaccinare, pojarul afecta aproape fiecare individ în copilărie, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).
Imunizarea a redus dramatic incidența pojarului în Europa, dar în ciuda unei acoperiri generale ridicate a imunizării, pojarul continuă să provoace frecvent epidemii. Pojarul rămâne una dintre principalele cauze de deces în rândul copiilor la nivel global, mai arată sursa citată. Eliminarea pojarului și a rubeolei, precum și prevenirea sindromului rubeolei congenitale, fac parte dintr-un obiectiv global de eliminare. Progresul către eliminare este monitorizat anual printr-o Comisie de Verificare Regională Europeană pentru Eliminarea Pojarului și Rubeolei înființată în 2011.

 

Caracteristici clinice și consecințe

Primele semne ale bolii apar după un interval de incubație de 10-12 zile și pot fi caracterizate prin febră, conjunctivită, coriză, tuse și bronșiolită. Aproape toți indivizii susceptibili infectați dezvoltă boala clinică.
Petele Koplik, apar pe mucoasa bucală cu 1-2 zile înaintea debutului erupției cutanate.
Erupția pojarului se dezvoltă la 2-4 zile după debutul febrei și se răspândește de la cap la corp în următoarele 3-4 zile.
Erupția se estompează în ordinea apariției în următoarele 3-4 zile și devine nonpalpabilă.
Mortalitatea din cauza pojarului este în principal cauzată de infecții bacteriene complicate.
Complicațiile sunt susceptibile să apară dacă febra nu scade în 1-2 zile după debutul erupției.
Cele mai frecvente complicații ale pojarului sunt: otita medie (7-9%), pneumonie (1-6%), diaree (8%), encefalită post-infecțioasă (1 la 1000 până la 2000 de cazuri) și panencefalita subacută sclerozantă (SSPE), care afectează 1 la 100 000 de cazuri.
Rata mortalității este de 1-3 la 1000 de cazuri și este cea mai mare la cei mai mici de cinci ani și la persoanele imunocompromise. Pneumonia reprezintă șase din zece decese asociate cu pojarul.
Panencefalita subacută sclerozantă (SSPE) este o boală rară (1 la 100 000 de cazuri) și fatală a sistemului nervos central, cauzată de o infecție persistentă cu un virus mutat al pojarului. Debutul are loc la câțiva ani după episodul de pojar (în medie șapte ani), iar majoritatea copiilor afectați au avut pojar înainte de vârsta de doi ani.
Sugarilor li se asigură protecție împotriva pojarului de la naștere prin anticorpi materni, dacă mama este imună la pojar. Această imunitate pasivă dispare treptat în a doua jumătate a primului an de viață. Sugarilor cu imunitate parțială pasivă li se poat dezvolta forme mai ușoare și mai scurte de pojar care totuși conferă o imunitate durabilă.

Transmisie

Rujeola este extrem de contagioasă și se estimează că 90% dintre persoanele neimune expuse unei persoane infectate vor contracta boala. Modelele matematice estimează numărul reproductiv de bază la 12–18; adică numărul mediu de infecții secundare care urmează unei singure expuneri într-o populație susceptibilă.
Virusul se transmite de la persoană la persoană prin picături respiratorii produse atunci când persoanele bolnave tușesc și strănută. Picăturile conținând virusul pot rămâne în aer timp de câteva ore, iar virusul rămâne infecțios pe suprafețe contaminate timp de până la două ore.
Persoanele infectate sunt considerate contagioase cu aproximativ cinci zile înainte de debutul erupției cutanate până la patru zile după aceea. Pojarul este maxim de contagios în timpul fazei prodromale (simptom care survine la debutul bolii), care durează 2–4 zile și este caracterizată de tuse intensă.
În zilele 5–7 există o viremie secundară intensă cu replicare în piele, conjunctive, tractul respirator și organele interne.
Persoanele cu risc crescut de pojar includ sugarii prea mici pentru a fi imunizați, persoanele în care vaccinul nu a reușit să inducă imunitatea (eșec primar al vaccinului) și persoanele care, din motive medicale, religioase sau altele, nu au fost imunizate.

Prevenire

Imunizarea este singura măsură eficientă de prevenire împotriva dobândirii bolii.
Vaccinul viu atenuat induce un răspuns imunitar similar cu cel al imunității dobândite natural și poate fi stimulat prin provocarea cu virus sălbatic sau vaccin.
Vaccinul are o eficacitate de cel puțin 95%, iar ratele de seroconversie sunt aproape de 100%. Eșecul primar al vaccinului la prima doză la vârsta de 12 luni sau mai mult apare la până la 5% dintre oameni, dar 95% dintre cei cu eșec la prima doză vor face seroconversie după a doua doză.

Epidemiologie

În era pre-vaccinare, pojarul era endemic în Europa și majoritatea oamenilor se infectau în copilărie. Epidemii regulate apăreau la intervale de 2-5 ani în majoritatea populațiilor, iar puțini oameni rămâneau susceptibili după vârsta de 20 de ani.
Imunizarea împotriva pojarului a început în anii 1960 și a schimbat dramatic epidemiologia bolii. Pojarul nu mai este endemic în majoritatea țărilor europene, dar izbucniri, cauzate în principal de cazuri importate, rămân comune în țările în care subgrupurile de populație au niveluri scăzute de imunitate.
Numărul anual de cazuri confirmate de pojar în Europa este de câteva mii începând din 2001.

Patogenul

Virusul pojarului este un virus cu ARN monocatenar, aparținând genului Morbillivirus și familiei Paramyxoviridae.
Virusul este înrudit cu mai multe virusuri care infectează animale, inclusiv virusul distemperului canin. Primatele pot fi infectate in vitro, dar oamenii sunt singurul rezervor pentru virusul pojarului, care, teoretic, ar putea fi eradicat din lume.
Întregul genom al virusului pojarului a fost secvențiat, permițând identificarea de linii distincte de virus sălbatic cu distribuție geografică diferită. Acest lucru face posibilă confirmarea sau sugestia sursei unei epidemii.
Imunitatea indusă de vaccin protejează împotriva tuturor tulpinilor de virus. Pojarul este considerat un virus monotipic, în ciuda variațiilor genetice.