BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ce spune un psiholog despre bullyingul în școlile orădene: Este necesară terapie, atât pentru victimă, cât și pentru agresor

Ce spune un psiholog despre bullyingul în școlile orădene: Este necesară terapie, atât pentru victimă, cât și pentru agresor

De Crina Dobocan
la 15 November 2022 16:03 Reactualizat la: 15 November 2022 18:13
4 Comentarii

Ce spune un psiholog despre bullyingul în școlile orădene: Este necesară terapie, atât pentru victimă, cât și pentru agresor

FOTO: Getty Images/iStockphoto
15 November 2022 16:03 Reactualizat la: 15 November 2022 18:13
Aproape 10.000 de acte de violență în unitățile de învățământ din România, în anul școlar 2021-2022. În Bihor, au fost înregistrate 39 de infracțiuni.
Scris de Crina Dobocan - Aproape 10.000 de acte de violență în unitățile de învățământ din România, în anul școlar 2021-2022. În Bihor, au fost înregistrate 39 de infracțiuni.

Trimite articolul

X

Creșterea alarmantă a cazurilor de bullying și violență în școli îi îngrijorează pe părinți, dar și pe profesori și pe psihologi. Președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, a propus „reglementarea prin lege a obligativității parcurgerii unui program de consiliere de către elevul care a săvârșit un act de violență”.

[eadvert]

Propunerea este în ton cu sfatul psihologului orădean Monica Rotar, care susține că este necesară terapia nu doar a agresatului, ci mai ales este nevoie de o terapie pentru agresor.

„Agresorul este o victimă nedescoperită și neajutată la timp, care va proiecta asupra celorlalți propria suferință. Eu când lucrez cu copiii, le spun dinainte cum să nu preia asupra lor manifestările agresorului și le explic că el va găsi o nouă țintă. Cu cât o să-l judecăm și o să-l respingem sau marginalizăm, cu atât comportamentele de bullying vor fi mai intense, mai dese sau mai accentuate. Soluția este terapia pentru agresor. Aici intervin și părinții care, de multe ori, nu-și cunosc copiii cu adevărat și îi protejează”, a explicat Monica Rotar.

Potrivit ei, copiii agresați, pe care i-a consiliat, adorm cu greutate noaptea, au manifestări somatice: dureri de burtică, febră, diaree etc. și nu mai vor să meargă la școală.

Problema mai gravă este, mai spune Monica Rotar, că de multe ori bullyingul este făcut de cadrele didactice. Și în acest caz, copiii învață că aceasta este „normalitatea”. Adică, dacă cadrul didactic, care este un model și o autoritate, jignește sau vorbește urât, atunci înseamnă că elevii vor învăța că „este normal ca și ei să vorbească sau se poarte urât, mai spune psihologul.

„Dacă în școala primară învățătorul nu intervine, ci amplifică trăirile pe care le are copilul este mai grav. Putem accepta că învățătoarea nu știe să se poarte cu copiii, dar nu este bine. Este greu de crezut că nu știe să se poarte, mai ales că a primit suport. Să admitem că nu știe să gestioneze o situație. În acest caz ar trebui să solicite sprijin. Este important ca și adultul să ceară ajutor de la psiholog. Există psihologi școlari. Consiliez, de asemenea, învățători care nu pot să gestioneze relațiile cu părinții copiilor pentru că sunt agresivi, intruzivi și au nevoie să învețe cum să gestioneze aceste situații”, a spus specialista.

Din păcate însă, unele cazuri sunt semnalate mai târziu. De multe ori, școlile anunță poliția după câteva luni de la incidente.

Poliția Bihor a înregistrat aproape 40 de infracțiuni în mediul școlar din județul nostru. Aceasta deși, pentru a preveni și combate violența în mediul școlar, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv în unitățile de învățământ de pe raza teritorială a județului Bihor, participând la 657 de ore de curs, cu 13.364 de beneficiari. În cadrul acestora au fost abordate tematici de natură juridică, precum: bullying/cyberbullying (333 de activități), prevenirea consumului de droguri (58 de activități), prevenirea traficului de persoane (10 activități), prevenirea infracțiunilor comise cu violență (99 de activități) sau legislația referitoare la răspunderea penală a minorului (24 de activități) etc.

De asemenea, polițiștii Biroului Siguranţă Şcolară au desfăşurat activități pentru identificarea și monitorizarea elevilor minori care fac parte din categorii cu risc ridicat sau sunt vulnerabili, pentru monitorizarea şi preîntâmpinarea implicării acestora în evenimente cu impact negativ la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în cadrul cărora au fost consiliați 77 de elevi.

Loviri și alte violențe

„În ceea ce privește situația faptelor penale și contravenționale sesizate în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ, de la începutul anului 2022 și până în prezent, la nivelul județului Bihor au fost înregistrate 39 de infracțiuni, din care majoritatea (23) sunt infracțiuni de lovire sau alte violențe, 12 sunt infracțiuni de furt, o infracțiune de purtare abuzivă, o alta de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu și două alte fapte. Totodată, în perioada de referință au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, toate în mediul urban, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și de ordine publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ din județul Bihor”, a arătat Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.

Potrivit sursei citate, în școlile din Bihor, dar nici în zona adiacentă lor, nu au fost înregistrate evenimente grave.

„Pe parcursul anului 2022, în scopul reducerii violenței psihologice – bullying, în unitățile de învățământ de pe raza teritorială a județului Bihor au fost implementate șase proiecte, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, respectiv cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor și cu alte instituții cu atribuții pe linia siguranței școlare, în cadrul cărora au prezentate cauzele și implicațiile fenomenului de bullying și cyberbullying asupra dezvoltării psihice a minorului, inclusiv cu efect asupra dezvoltării unor comportamente de tip predelictual și delictual”, a mai explicat Fărcuța.

Fenomenul violenței în școli este însă în creștere. Cazurile raportate de Ministerul Educației au ajuns la aproape 10.000 în unitățile de învățământ din România, fiind în creștere cu 2.000 față de anul școlar 2019-2020.

Analiza Ministerului se referă la toate școlile din România, de la clasele pregătitoare până la clasele a XII-a. Pe baza acestor date, Ministerul Educației urmează să facă unele recomandări inspectoratelor școlare din țară. De altfel, luni, 14 noiembrie, la sediul Ministerului Educației, a avut loc o ședință pe tema violenței în școli. La aceasta au participat ministrul Ligia Deca, reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și cei ai Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți și reprezentanți ai sindicatelor.

Reprezentanții părinților au propus mai multe sancțiuni, inclusiv destituirea din funcție a directorilor care nu raportează incidentele minore și care nu iau măsurile care se impun, astfel ajungându-se la situații grave de violență. Ei propun să se efectueze o analiză de risc pentru toate școlile și să fie instalate sisteme de supraveghere acolo unde se impune, chiar și numai la nivelul unor săli de clasă în care există riscul producerii unor incidente și „introducerea în Statutul Elevilor a unor sancțiuni mai aspre pentru elevii care săvârșesc acte de violență”.

1 din 5 copii agresați

În contextul creșterii cazurilor de bullying și violență în școli, a fost lansată recent aplicația gratuită „Educație fără bullying”, destinată elevilor, profesorilor și părinților. Aici, copiii și martorii pot sesiza cazurile de bullying și află ce să facă daca sunt abuzați.

Un raport Fundației „World Vision”, realizat în perioada aprilie-mai 2022, arăta că 1 din 5 copii spune că violența este prezentă în școala lui mult sau foarte mult.

Concret este vorba de atacuri la persoană, atentate la securitatea unităţii şcolare, la bunuri, dar şi alte fapte de violenţă sau atentate la securitatea în spaţiul şcolar.

Reamintim că, încă din anul 2020 au fost publicate în Monitorul Oficial normele metodologice de aplicare a legii împotriva violenței psihologice-bullying. În grupul anti-bullying din fiecare școală fac parte directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților, reprezentanți ai autorității locale.

Trimite articolul

X
Taguri:
atentionare ,
booling ,
oradea ,
psiholog ,
scoli
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Oana says:
    November 15, 2022 at 4:28 pm

    Fals. În primul rând ar trebui terapie pentru psiholog.
    Pe vremea bunicilor școala era școală. Copii aveau respect pentru biserică, pentru profesori și aveau cei șapte ani de acasă. Nu se intamplau atâtea nebunii cum se întâmplă acuma când avem psihologi care te cheamă să mergi la ei cu cașcavalul.

    Reply
  2. parinte says:
    November 15, 2022 at 7:28 pm

    federatia parintilor e cea mai vinovata fiindca a permis ca, mai ales elevii care fac probleme grave in scoala sa nu mai fie expulzati! parintii culeg ce au semanat. nu mai exista sanctiuni serioase, e un cerc vicios, iar federatia asta e condusa de cativa ani de un incompetent!

    Reply
  3. Gheorghe says:
    November 16, 2022 at 11:44 am

    In special au nevoie de terapie parintii celor implicati in astfel de actiuni !

    Reply
  4. Manolescu says:
    November 19, 2022 at 9:04 pm

    Mare greșeală că nu sunt dați afară din școli cei care provoacă astfel de acte de violența.Nu e bine sa fie tolerate toate lichelele.

    Reply
  5. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Pericol public! Un șofer a fost filmat în timp ce circula pe contrasens pe Centura Oradea
    Incidentul s-a petrecut în crsul zilei de joi, 21 mai.

    România

    Minor de 14 ani, în moarte cerebrală după ce a căzut cu o trotinetă electrică care poate atinge și 80 km/h
    Un băiat de 14 ani din comuna Dumbrăvița, în apropiere de Timișoara, se află în comă la spital, după ce în cursul zilei de 15 mai a pierdut controlul asupra trotinetei electrice cu care circula.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Începe ediția 2026 a concursului internațional de atelaje de la Oșorhei. Trei zile de spectacol ecvestru
    Pășunea Berkes din Oșorhei se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai importante spectacole ecvestre din România.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă privind înlocuirea și extinderea rețelelor de apă din Cartierul Nufărul

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere a furnizării de apă potabilă Calea Aradului spre DN79 – Aeroportul Internațional Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Zona Ogorului și comunele Sânmartin, Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni

    Educație

    Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școli. Elevii nu le-ar mai putea folosi nici în pauze
    Un proiect de lege depus la Camera Deputaților prevede interzicerea telefoanelor mobile pe întreaga perioadă a programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii. Dispozitivele ar urma să fie depozitate în spații speciale.

    BIHON Sport local

    Adrian Anca: „Rămân doar amintirile frumoase și efortul de a consolida un proiect aflat la început de drum în Liga 3”
    Revenit în fotbal după 14 ani, exact în locul de unde a luat o pauză, fostul fotbalist bihorean Adrian Anca a încheiat la finalul sezonului colaborarea cu CS Bihorul Beiuș.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Peste 300 de copii au participat la activitățile organizate, în Piața Unirii din Oradea, de Ziua Poliției Locale
    Piața Unirii din Oradea s-a transformat într-un spațiu al jocului și al învățării, unde sute de copii au participat la activități dedicate siguranței rutiere și protejării mediului.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X