BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ceaikovski şi Grieg, la Filarmonică

Ceaikovski şi Grieg, la Filarmonică

la 2 October 2019 18:15
2 Comentarii
2 October 2019 18:15
Concertul simfonic îi are ca invitaţi de marcă pe dirijorul spaniol César Álvarez şi pianistul Horia Maxim.
Scris de Camelia Busu - Concertul simfonic îi are ca invitaţi de marcă pe dirijorul spaniol César Álvarez şi pianistul Horia Maxim.

Trimite articolul

X

Oradea. Obişnuita conferinţă de presă săptămânală a Filarmonicii a început de data aceasta cu un moment emoţionant. După mai bine de patru decenii de activitate în Filarmonica de Stat Oradea, directorul artistic Vasile Foica și-a anunţat ieşirea la pensie.

Patru decenii în Filarmonică

În 1978, Vasile Foica a fost primit în această instituţie, devenind în foarte scurt timp şeful de partidă al compartimentului de flaut. În 2011, a fost numit director artistic al Filarmonicii. Poate puţini ştiu că în atribuţiunile sale ca director artistic au intrat, pe lângă alcătuirea programelor de concert şi programarea dirijorilor şi soliştilor, organizarea şi coordonarea activităţii orchestrei simfonice şi a corului Filarmonicii, în cele mai mici detalii. „Părăsesc postul cu gânduri bune, mulţumit că am reuşit să realizez o mare parte din lucrurile pe care mi le-am propus la începutul mandatului. Mulţumesc orchestrei simfonice, corului Filarmonicii, administraţiei care m-a ajutat foarte mult ca proiectele gândite să fie duse la bun sfârşit, colaboratorilor mei apropiaţi, familiei mele care a suportat ca eu să mă ocup de foarte multe ori şi acasă de problemele Filarmonicii şi nu în ultimul rând, publicului. Acesta a răspuns pozitiv la toate iniţiativele noastre prin care am încercat să venim aproape de cei prezenți, să îi sensibilizăm şi să îi aducem cât mai des în sala de concerte”, a spus, cu lacrimi de emoţie, Vasile Foica. Noul director artistic interimar va fi anunţat săptămâna viitoare.
Programul de toamnă al Filarmonicii a fost realizat de directorul artistic Vasile Foica, acum, când se desparte de această instituţie pe care a slujit-o timp de patru decenii, cu lucrări de excepţie, iubite de public, ca un cadou de final.
Programul de joi seara va începe cu „Capriciu italian” de Piotr Ilici Ceaikovski. Aflat la Roma, inspirat de atmosfera mediteraneană de carnaval, precum şi de bucuria succesului Simfoniei a IV-a, prezentată la Paris, compozitorul începe munca sa componistică la Capriciul italian în ianuarie 1880, terminând compoziţia în mai, după întoarcerea în Rusia.

A doua lucrare este Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16, de Edvard Grieg. Reprezentant al şcolii naţionale norvegiene, Grieg a sintetizat tradiţiile muzicale ale poporului său şi stilul romantic european. Terminat în anul 1868, pe când compozitorul avea 24 de ani, concertul poartă, fără îndoială, influenţele muzicii lui Schumann şi Liszt. Totodată, prospeţimea şi melancolia poetică a melodiilor lui Grieg dau o notă unică şi personală acestei lucrări de mare popularitate.

În cea de-a doua parte a concertului, ni se propune spre audiere Simfonia a V-a în mi minor, op. 64, de Piotr Ilici Ceaikovski. Această simfonie, precum Simfonia a V-a de Beethoven, evocă destinul. Într-un caiet de însemnări al lui Ceaikovski s-au păstrat schiţele unui program formulat în această direcţie: „Deplina închinare în faţa destinului”.

A doua oară la Oradea

Dirijorul invitat este César Álvarez, care a absolvit Conservatorul de Muzică din Oviedo. Și-a continuat studiile de dirijat la Madrid, sub bagheta prof. Benito Lauret, după care, timp de cinci ani, a urmărit Masterclass-ul Internațional de Dirijat Orchestral din Lleida. S-a aflat la pupitrul a numeroase orchestre renumite din lume, realizând şi numeroase turnee în China, SUA și Rusia. În paralel cu acestea, predă dirijat la Conservatorul de Stat Murcia, fiind și profesor invitat la Universitatea Vanderbilt (Tennesse – SUA). În 2001, când avea doar 28 de ani, a devenit prim dirijorul orchestei Filarmonicii Tomsk, din Rusia.

César Álvarez nu este pentru prima dată la Oradea, acesta dirijând, acum doi ani, două concerte în „Simfoniile toamnei”. Mărturiseşte că acum doi ani, a fost surprins de nivelul ridicat al orchestrei, având multă disciplină, deschisă la a accepta propuneri în timpul repetiţiilor. Acum spune că este şi mai surprins. „Orchestra orădeană şi-a păstrat nivelul ridicat şi are un bun concert maistru în persoana lui Nagy Kálmán. Cât despre program, una dintre lucrările de vârf ale lui Ceaikovski este această Simfonia a V-a. Toate orchestrele ar trebui să o includă în programul repertoriului lor, pentru că această lucrare este un test, un examen. Capriciul italian este o lucrare pe care o iubesc. Din punct de vedere muzical, poate nu este cea mai bună lucrare a lui Ceaikovski, dar este proaspătă, veselă, inspirată din cântecele populare italiene, iar publicul o place”, explică César Álvarez.

Concertul de Grieg, „un şlagăr”

Cunoscutul pianist Horia Maxim a dorit să precizeze, înainte de toate, că a găsit în directorul artistic Vasile Foica un partener extraordinar de receptiv şi entuziast vizavi de toate proiectele sale. „Am motive să îi mulţumesc pentru aproape zece ani de colaborare”, a spus Horia Maxim. Cât despre concertul de Grieg, spune că este „un şlagăr”, pe care s-a hotărât să îl reinterpreteze după ceva ani, după ce la un moment dat apăruse un soi de uzură. În această stagiune şi-a propus să îl interpreteze, atât cu orchestra orădeană cât şi cu alte orchestre din ţară, aducându-l în alt punct, ca într-o relaţie de dragoste, când e bine să iei distanţă ca să ajungi să îţi fie dor. Horia Maxim este considerat unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, un muzician afirmat după 1990, care abordează un repertoriu vast, atât ca solist concertist – colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din ţară, cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini, în diferite ansambluri camerale.

Trimite articolul

X
Taguri:
César Álvarez ,
concert ,
Filarmonia Oradea ,
oradea ,
pianistul Horia Maxim
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Gunnar says:
    October 2, 2019 at 8:13 pm

    Ceaikovski? Aoleu! Jurnalism de 5 stele 🙂

    Reply
  2. Serios ? says:
    October 5, 2019 at 3:33 pm

    Vă rog eu mult să verificați autenticitatea acestor afirmații făcute atât de dirijorii invitați ,cât și de managementul acestei instituții! Este de neacceptat , ca lumea să nu știe , că chiar și în industria culturii foste se rezumă doar pe nepotisme ! Relații! Și șpăgi! Pentru cu că acești indivizi sind lăsați la conducere ! Nivelul acestei orchestrei este jalnică in mare parte din cauza directorului artistic , care este un amator , și al concert maestrului care ar avea rolul să țină o atmosferă bună în orchestră ,din păcate aceasta nu se întâmplă ,din contră. Vă rog măcar dumneavoastră abordați munca dumneavoastră cu profesionalism. Altfel suntem pierduți cu toții!

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe strada Clujului din Oradea. Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut cu trotineta și s-a lovit în zona capului
    Accidentul a avut loc duminică, 28 decembrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Demonstrație de șofat după 4 beri. Un tânăr a condus băut ca să le arate unor pasionați de tunning ce-i poate mașina
    Starea de euforie a fost de vină. Astfel a motivat un tânăr faptul că s-a urcat la volanul propriei mașini după ce consumase nu mai puțin de patru beri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Pericol public! Șofer filmat circulând pe contrasens pe Bulevardul Dacia din Oradea
    Incidentul care se putea tranforma într-o tragedie avut loc sâmbătă seara, 27 decembrie. 2

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Senatul a votat Legea pensiilor private: majoritatea tranșelor se vor plăti lunar
    Plenul Senatului a votat, cu majoritate de voturi, proiectul Legii privind plata pensiilor private, prima cameră sesizată, pentru a-l armoniza cu decizia obligatorie a Curții Constituționale a României (CCR).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Peste 20 de cupluri au fost premiate de primarul din Salonta cu ocazia aniversării a 50 de căsnicie
    Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție a orașului, aduce în prim-plan cei care, timp de 50 de ani, au construit împreună o viață plină de amintiri și momente de neuitat.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăriile din Bihor au primit aproape 16 de milioane de lei pentru plata facturilor
    Ministerul Dezvoltării a virat, recent, fonduri semnificative pentru proiectele derulate în județul Bihor, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și prin PNRR – Componenta 10, permițând autorităților locale să achite toate facturile depuse spre decontare de către constructori.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.