
Este vorba despre Florin Hendre, un bărbat de 29 de ani, din satul Cordău, care este acuzat că le-a lovit pe cele două victime cu o bară metalică, în clădirea abandonată a fostelor pavilioane din stațiune. Procurorul de caz de la Parchetul Bihor și polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale au stabilit că dublul omor a fost comis pe 19 decembrie 2025, iar ucigașul ar fi dormit două nopți lângă cadavre.
Individul a susținut că nu și-a dat seama că victimele erau decedate decât pe 1 ianuarie 2025, când a și anunțat Poliția din Băile Felix, însă fără să recunoască în primă fază că el le-a ucis.
Crime comise pe 19 decembrie 2025
Pe 1 ianuarie 2026, pe ușa Poliției din Băile Felix intra Florin Hendre, un bărbat de 29 de ani, care îi anunța pe oamenii legii că două persoane zac fără suflare în clădirea fostelor pavilioane din stațiune.
Victimele au fost identificate ca fiind un bărbat de 47 de ani și o femeie de 46 de ani, originari din Oradea, dar care își duceau traiul prin stațiune și adunau flacoane și sticle. De un an, cei doi se aflau în concubinaj, au stabilit anchetatorii care au pornit încă de la început pe varianta dublei crime. Aceasta pentru că autopsia a scos la iveală faptul că moartea victimelor a fost violentă, ca urmare a unor lovituri primite cu precădere în zona capului.
Au urmat cercetări minuțioase, în cadrul cărora au fost vizionate imagini de pe foarte multe camere de supraveghere stradale și ale unor localuri din Băile Felix. „S-a stabilit că cele două victime au fost văzute ultima dată pe 19 decembrie 2025, ceea ce ne-a dus la bănuiala că au fost ucise în acea zi”, a explicat procurorul Cristian Ardelean, șeful Secției Urmărire Penală din cadrul Parchetului Bihor și purtător de cuvânt al instituției.
Suspectul ar fi dormit două nopți lângă cadavrele victimelor
Probă cu probă, lațul s-a strâns chiar în jurul lui Florin Hendre, cel care anunțase autoritățile despre prezența celor două cadavre în imobilul abandonat și care era cunoscut ca o persoană extrem de violentă atunci când consuma alcool. El a fost implicat în trecut în mai multe conflicte violente, niciodată reclamate Poliției, și chiar se legase de turiști prin Băile Felix. Deși a negat la început orice legătură cu moartea celor doi, bărbatul de 29 de ani a recunoscut în cele din urmă că le cunoștea pe victime și le-ar fi lovit violent cu o bară metalică.
„Inculpatul ar fi avut cu bărbatul și cu femeia un conflict spontan în seara de 19 decembrie 2025, pe fondul consumului de alcool, și a pus mâna pe bară metalică. L-a lovit mai întâi pe bărbat, după care pe concubina acestuia care a intervenit între ei”, a explicat procurorul Cristian Ardelean.

sursă: Serviciul Investigații Criminale Bihor
Legiștii au stabilit că bărbatul de 46 de ani primise trei lovituri în cap, iar femeia de 46 de ani a fost lovită o dată, tot în cap, ambii suferind răni foarte grave, care au dus la scurt timp la deces. Potrivit unor informații, se pare că Hendre ar fi fost deranjat de faptul că victimele voiau să întrețină relații sexuale.
Interesant este că tânărul de 29 de ani a susținut că nu și-a dat seama că victimele nu mai mișcau și s-a culcat în apropierea cadavrelor. A luat din hainele femeii 400 de lei, pe care aceasta îi primise ca ajutor social, iar dimineața a plecat din clădire. A revenit în Ajunul Crăciunului și, spune ucigașul, nici atunci nu ar fi realizat că bărbatul și femeia muriseră. Și atunci a dormit în imobil, au aflat anchetatorii.
Riscă închisoarea pe viață
Chiar în noaptea de Anul Nou, Florin Hendre a fost internat la Spitalul Județean din Oradea, cel mai probabil tot din cauza problemelor cu alcoolul, iar dimineața s-a întors în stațiune.
„A declarat că a intrat în clădire, a văzut victimele în aceeași poziție, le-a verificat și a constatat că erau decedate”, a relatat purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor.
Suspectul a fost reținut în cursul nopții de luni spre marți, 12/13 ianuarie 2026, iar în seara de marți va fi prezentat unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat. Cu cătușe la mâini, el a fost dus la locul crimelor pentru reconstituire.
sursă: Serviciul Investigații Criminale Bihor
Acuzat de omor calificat, Florin Hendre poate fi pedepsit cu până la 25 de ani de închisoare sau chiar cu detenția pe viață. În cazierul său mai figurează și o condamnare pentru furt.
Trimite articolul
Xmai putin cu trei jeguri pe drum
Un glonț în cap i-ar fi de-ajuns.