Analiza, bazată pe datele competiției „Centre de excelență” din 2024, evidențiază un ecosistem ierarhizat, centralizat, concentrat geografic și dominat de marile universități de stat.

Potrivit autorilor lucrării „Centralitate și influență în cercetarea din România. Ce spune analiza rețelelor despre participarea și succesul entităților de cercetare în competiția Centre de excelență?”, „succesul într-o competiție de cercetare este strâns legat de poziția unei instituții în rețeaua de colaborări. Instituțiile cu cele mai multe legături și cele care joacă un rol de intermediar au cele mai mari șanse de succes”. În practică, aceasta înseamnă că universitățile publice mari – Universitatea Politehnica din București, Universitatea București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca controlează fluxul de proiecte, funcționează ca hub-uri și punți între diferite comunități științifice și decid în mare măsură cine poate obține finanțarea.

Analiza arată un dezechilibru structural major: peste jumătate dintre entitățile de cercetare (52,5%) sunt concentrate în regiunea București-Ilfov. În același timp, sectorul privat și ONG-urile sunt marginalizate: „Nicio entitate non-publică nu a coordonat proiecte, ceea ce indică o barieră persistentă în accesul la finanțare publică și o ruptură între cercetarea academică și mediul socio-economic”. Acest lucru s-a întâmplat și din cauza regulilor de participare, care au dezavantajat ONG-urile și companiile private.

Structură centralizată, periferie ignorată

Studiul arată că rețeaua românească funcționează ca o „lume mică” dens conectată, dar puternic ierarhizată. Cele mai influente instituții ocupă simultan rolul de hub (centrală) și punte, conectând subrețele specializate și preluând rolul principal în coordonarea proiectelor. În contrast, spitale și institute clinice, universități private, SRL-uri și muzee au prezență redusă, participând la câte un singur proiect sau la foarte puține colaborări.

În domeniul Sănătății, de exemplu, printre cele mai puțin conectate entități, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” Timișoara și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, fac parte dintr-un singur proiect, iar colaborarea lor cu alte instituții este extrem de limitată. În domenii precum „Hrană, bioeconomie și mediu” sau Digitalizare și industrie”, universitățile mari domină și stabilesc cine intră în rețea, în timp ce entitățile periferice rămân izolate.

Topul centralității confirmă supremația universităților mari: Universitatea Politehnica din București, Universitatea București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca sunt cele mai influente instituții de cercetare din România. În schimb, organizațiile non-publice și instituții locale din regiuni subreprezentate au valoare aproape de zero, ceea ce înseamnă că impactul lor în ecosistemul național este marginal. Studiul mai relevă și o performanță relativ scăzută a universităților raportat la resursele și mărimea lor.

Autorii mai subliniază două vulnerabilități majore ale sistemului: concentrarea geografică excesivă și subreprezentarea sectorului privat și non-profit. „Aceasta limitează diversificarea surselor de expertiză și riscă să izoleze perspective inovative care provin din afara mediului academic tradițional,” avertizează studiul.

Pentru a echilibra sistemul, cercetătorii propun direcții strategice clare: crearea de instrumente de finanțare dedicate ONG-urilor, SRL-urilor și muzeelor, reducerea barierelor birocratice, sprijin regional pentru zonele subreprezentate și stimularea formării de consorții inter-regionale și multisectoriale. Autorii concluzionează: „Lansarea de apeluri tematice care să încurajeze formarea de consorții extinse și multisectoriale în domeniile mai puțin coezive” este esențială pentru a integra actorii periferici și a disemina bunele practici în întregul sistem.

„Imaginea romantică a savantului singuratic și ursuz nu mai e demult decât un clișeu”

Conform lui Adrian Hatos este normal ca succesul în atragerea unor finanțări competitive pentru consorții de cercetare să fie mai mare pentru cei care sunt mai bine conectați:

„Ai relații mai bune, participi în mai multe rețele, îți multiplici șansele de succes. Iar eu aș zice că cine e mai bine conectat este probabil mai bun: tocmai performanța bună în calitate de entitate de cercetare întreține și atrage parteneriatele. Imaginea romantică a savantului singuratic și ursuz nu mai e demult decât un clișeu pentru felul în care se face știința – cercetarea de calitate se face în echipe, de cele mai multe ori interdisciplinare și adeseori cuprinzând mai multe instituții care astfel își pun laolaltă resursele. Diferențele de rezultate obținute în competiția „Centre de excelență” între universități de mărimi similare (Ex. Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Craiova, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Universitatea din Oradea) arată că succesul în competițiile pentru granturi naționale și nu numai naționale poate fi controlat, într-o anumită măsură, prin management al cercetării la nivel de instituție. De altfel, fiecare instituție participantă poate să își evalueze performanța comparativă apelând la dashboardul online anexat volumului. Dashboardul poate fi accesat printr-un cod QR care se află pe coperta 4”, spune profesorul Adrian Hatos, care adaugă că studiul „servește în primul rând la fundamentarea politicilor de cercetare la nivel național – identificând nodurile centrale, instituțiile influente, punțile, periferiile, tipurile de legături care contează, dezechilibrele din sistem etc.

Volumul cuprinde numeroase recomandări în acest sens. Pe de altă parte, fiecare instituție își poate aprecia mai corect activitatea din punctul de vedere al managementului cercetării, evaluându-și poziția comparativ cu celelalte entități din ecosistemul de cercetare-dezvoltare. Când tu ești pe locul 35 ca influență deși mărimea ta e de 15, ai o problemă, nu?”.

Cercetare făcută din pasiune, nu pentru punctaj

Dincolo de concluziile tehnice și de implicațiile de politică publică, autorii subliniază că studiul nu a fost realizat ca exercițiu de carieră, ci din interes profesional și curiozitate științifică.

„Am lucrat aproximativ un an la această cercetare, strict din curiozitate și interes profesional, cu alte cuvinte absolut din pasiune, fiind uimit, totuși, că nimeni nu a mai făcut-o. Ideea inițială a fost să publicăm doar un articol într-un jurnal de specialitate – știți că volumele nu prea contează în carierele de cercetare – și am decis să scoatem un volum doar când cercetarea a căpătat amploare și complexitate mai mare decât ne așteptam inițial. Întrucât a fost anunțată comunității științifice doar în decembrie, încă nu putem vorbi de un impact, doar niște wow-uri informale, dar astea nu se socotesc, nu-i așa?”, se întreabă retoric Adrian Hatos

. Concluzia studiului este una incomodă: în România, finanțarea publică în cercetare nu ajunge automat la cei mai buni, ci la cei mai bine conectați.