Reproducem integral în rândurile ce urmează scrisoarea deschisă trimisă pe adresa redacţiei noastre de către directorul Muzeului Tarii Crisurilor, Aurel Chiriac. Demersul directorului Chiriac se vrea ca un răspuns la acuzaţiile din ultima vreme, formulate de către preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Tirle, la adresa sa. Ţîrle, în calitatea sa de şef al forului ce tutelează Muzeul, i-a cerut lui Chiriac demisia de onoare.
Merită amintit faptul că e a doua reacţie, după cea a firmei CIAC, la declaraţiile preşedintelui CJ, în legătură cu starea proastă a acoperişului de la viitorul sediu al Muzeului Tarii Crisurilor.
Iată scrisoarea deschisă semnată de Aurel Chiriac:
„Vă trimitem un text cu rugămintea de a fi publicat, spre obiectiva informare a cititorilor Dumneavoastră în legătură cu cele afirmate recent de Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Vă rugăm să îl tipăriţi integral, pentru ca cititorii Dumneavoastră să aibă o imagine netrunchiată asupra conţinutului unor afirmaţii făcute recent de către Domnia sa. Vă mulţumesc!
Cu privire la afirmaţiile făcute de domnul Radu Ţîrle, Preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, legate de starea acoperişului de la noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor şi nu numai, facem următoarele completări:
1.Lucrările de reparaţii la acoperişul noului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor (2006) s-au efectuat după un proiect existent, unde era cuprins nivelul reparaţiilor, în limitele unei sume de care dispunea Consiliul Judeţean Bihor şi care atunci putea rezolva problemele urgente de protecţie a clădirii fostei Garnizoanei, ce se afla în stare deplorabilă. De-a lungul derulării lucrărilor, acestea au fost urmărite de un diriginte de şantier angajat special pentru această lucrare. În etapa de reparare a acoperişului nu au fost prevăzute, conform proiectului, lucrări la faţade (cornişe, streşini), acestea urmând să fie realizate în etapa de acum, a reparaţiilor capitale.
2.La finalul lucrărilor de la acoperiş, decembrie 2006, s-a întocmit un proces verbal de recepţie a lucrărilor, de către o comisie formată din reprezentanţi ai muzeului, Direcţiei tehnice a Consiliului Judeţean Bihor, pe care l-au semnat şi dirigintele de şantier, reprezentantul proiectantului şi al firmei CIAC, în care nu există consemnată vreo obiecţie.
3.Referitor la validarea rezultatului licitaţiei pentru renovarea integrală a noului sediu s-a creat o întârziere de peste şapte luni (iunie-decembrie 2008), întârziere care nu ni se datorează nouă, ci unei decizii de a contesta corectitudinea licitaţiei, de către domnul Preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, neconfirmată. Acesta a fost motivul principal pentru care am considerat necesar ca recepţia finală la acoperişul noului muzeu să se realizeze după începerea lucrărilor de reparaţii la clădirea muzeului, cu atât mai mult cu cât erau de făcut, în noua etapă, intervenţii ce veneau în completarea celor executate în faza de reparaţii a acoperişului.
4.La debutul lucrărilor de reparaţii capitale la clădirea noului sediu (ianuarie 2009), când s-a preluat frontul de lucru de către firma câştigătoare a licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Bihor, în procesul verbal respectiv nu s-au consemnat observaţii speciale. Aşa cum a spus şi domnul Preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, împreună am efectuat o vizită şi în podul muzeului nou, prilej cu care nu s-a constatat ceva deosebit în legătură cu starea acoperişului.
Ca o paralelă, recepţia finală la acoperişul Bibliotecii Judeţene Bihor, finalizat în 2007, a fost amânată de Consiliul Judeţean Bihor în zilele acestea, tocmai pentru a se urmări comportarea lucrării încă un timp, fără ca această amânare să fie percepută ca o greşeală, dimpotrivă.
5.Problemele semnalate la tinichigerie, cele din jurul hornurilor, vor fi remediate de firma CIAC, în acest sens existând un act oficial încheiat cu aceasta. Iar, în ceea ce priveşte viciile ascunse ce au ieşit şi mai pot ieşi la iveală, rezultate în urma infiltraţiilor de apă într-o durată mai lungă de timp, contractul încheiat cu firma CIAC prevede, conform unor norme tehnice, un interval de 10 ani în care ele trebuie remediate de către executantul lucrării. În ceea ce priveşte hornurile şi noi credem că se impun a fi luate noi măsuri de siguranţă, chiar dacă au rezistat la două furtuni între 2006 – 2009. De reţinut, că noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor este o clădire inclusă pe lista monumentelor de arhitectură, deci nu putem să aducem modificări acesteia după bunul nostru plac.
6.Referitor la Băile 1 Mai, unde muzeul şi-a propus realizarea Ecomuzeului Ţării Crişurilor, compus dintr-un muzeu al satului şi Rezervaţia Naturală Pârâul Peţea, cele cca. 9 ha de pământ sunt în patrimoniul judeţului exclusiv datorită nouă şi firmei Visan SRL (director Liviu Luca), susţinător al demersului nostru printr-o donaţie privată. Aşa a intrat în posesia muzeului, care până atunci nu deţinea nici un metru de teren nicăieri, Pădurea Stelară din Băile 1 Mai care, apoi, a devenit patrimoniu al Consiliului Judeţean Bihor, prin legislaţia legată de constituirea domeniului public.
7.Când s-a preluat Pădurea stelară, în 1996, existau probleme vechi cu unii vecini şi cu terenul ocupat de hotelul „Ceres” al UNCAP-ului. Ne-am asumat această realitate, ştiut fiind că scopul nostru a fost şi este în continuare doar acela de a crea un obiectiv muzeal de referinţă în vestul României şi de a contribui la prosperitatea Băilor 1 Mai. Chiar avem un proiect din 1997, încă nefinanţat continuu.
8. Firma Visan, prin care Consiliul Judeţean Bihor a ajuns în posesia a cca. 10 ha de pământ a propus, la momentul transferului terenului către muzeu (1996), ca în schimbul unei suprafeţe aflată în controversă mai veche cu ROMSILVA Bihor, din Pădurea Stelară a Băilor 1 Mai (peste 1 ha) – controversă care urma să se transfere şi spre muzeu, dar şi în recunoaşterea gestului făcut de aceasta în folosul comunităţii – să ofere o altă suprafaţă, de cca. 2 ha, în marginea Băilor Felix pentru aceea din marginea Pădurii Stelare. Oare este aceasta o greşeală a noastră că Consiliul Judeţean Bihor – care a evaluat problemele moştenite printr-o comisie de consilieri în legislaţia 2004-2008 – beneficiază, în final, de circa 10 ha de teren în proprietate, teren obţinut integral printr-o donaţie privată?
9. În sfârşit, câte ceva despre „activitatea” şi „calităţile” mele, aşa cum le vede domnul Radu Ţîrle:
Ghilimelele de mai sus vin tot în urma unei afirmaţii a Preşedintelui CJ: „Eu nu vreau artişti să conducă Muzeul”. Rezultă că dacă eşti „artist” n-ai avea şi capacitatea intelectuală de a fi bun manager. Ceea ce e cu totul fals, exemple de primă mână putând fi aduse la nivelul întregii ţări. Iar, mai apoi, rezultă o punere în minorat, a calităţii de om de cultură. Implicarea mea – din 1975 ca muzeograf, din 1994 ca director – ca şi devotamentul tuturor colegilor muzeografi, au putut fi mereu, zi de zi, cântărite, de toţi cei interesaţi cu adevărat de cultură, tocmai pentru că Muzeul este o fiinţă vie, vitală, o părticică indispensabilă dintr-o altă fiinţă vie: cultura română. Mai mult, ca manager am adus, cum am mai precizat, muzeului şi Consiliului Judeţean Bihor noi proprietăţi (Pădurea Stelară – Băile 1 Mai, cabana de la Vadu Crişului), am reuşit să modernizăm Muzeele memoriale Iosif Vulcan, Ady Endre şi să introducem în circuit public, Muzeul memorial Aurel Lazăr (1 decembrie 2008). Şi, ceea ce este mai important, am reuşit, în timp, să canalizez eforturile unor politicieni care au înţeles exemplaritatea simbolică a existenţei acestui Muzeu pentru a rezolva problema unui nou sediu. Şi, astfel, Muzeul Ţării Crişurilor încă există. În ce constă, atunci, vinovăţia noastră – atât a mea, cât si a tuturor colegilor care mi-au fost alături? De ce să mă simt vinovat că doresc ca Muzeul Ţării Crişurilor să existe în continuare, după ce a rezistat tuturor vitregiilor timp de 114 ani?
Călin Corpaş
Citiți principiile noastre de moderare aici!