Acesta va avea loc joi, 26 martie, de la ora 10. Evenimentul va fi găzduit de filiala Marghita a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Prefectura va prezenta şi va supune spre aprobare „Planul de Acţiuni pe anul 2015 pentru realizarea în judeţul Bihor a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare 2013-2016”. De asemenea, APIA va prezenta noutăţi privind campania de preluare a cererilor unice de plată pentru anul 2015. La final, vor fi „Diverse”.
Colegiu Prefectural la Marghita
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 41 de ani, din Oradea, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzată de două furturi comise în imobile din municipiu.
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” va susține miercuri, 2 septembrie, cel de-al treilea său meci de pregătire din presezon, după cele cu DEAC Debrecen și SCM Politehnica Timișoara.
Cultură
Zilele Culturii Iudaice sunt mai mult decât un festival. Sunt o întâlnire între trecut și prezent, între comunitate și oraș, între oameni care aleg să se cunoască și să se respecte.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță controale în parcările de domiciliu din municipiu, pentru a verifica dacă locurile atribuite sunt semnalizate cu plăcuțele de identificare prevăzute de regulament. Obligația se aplică tuturor titularilor, indiferent de modul în care au obținut locul de parcare sau de perioada de când îl folosesc.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Investiții Rutiere, se înregistrează o evoluție foarte bună a lucrărilor pe Autostrada Transilvania.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 20 de incendii de vegetație au izbucnit, în ultimele trei zile ale zile ale lunii august, în mai multe localități din județul Bihor
Citiți principiile noastre de moderare aici!