Concertul Filarmonicii de Stat Oradea de joi, 6 martie, ora 19:00, la sala de concerte „Enescu – Bartók”, îmbină armonios primăvara cu dragostea. Concertul se intitulează „Dragoste și strălucire în armonie” şi va fi deschis cu Suita Pelléas și Mélisande de Gabriel Faure, urmată de Concertul de violoncel nr. 1 în Do Major de Joseph Haydn. Partea a doua va începe cu una dintre cele mai emoționante partituri care s-au scris vreodată: Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler. În finalul concertului, Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea va reda frumoasa, dar tragica poveste dintre protagoniștii lui Shakespeare, pe notele lui Piotr Ilici Ceaikovski: Uvertura – fantezie „Romeo și Julieta”. Concertul va fi condus de Mihaela Cesa-Goje și îl va avea ca solist pe violoncelistul Octavian Lup.

Pelléas et Mélisande, op. 80 este o suită compusă de Gabriel Fauré, pe baza muzicii incidentale din piesa de teatru cu același nume, ce aparține lui Maurice Materlinck. Fauré a fost primul compozitor care s-a inspirat din drama lui Maeterlinck pentru a exprima prin muzică povestea celor doi îndrăgostiți.

Concertul pentru violoncel nr. 1 în Do major de Joseph Haydn a fost compus pe parcursul anilor 1761-1765 și dedicat lui Joseph Franz Weigl, un prieten bun al compozitorului și violoncelist principal în Orchestra Prințului Nicolaus Esterházy. Partitura lucrării a fost descoperită în anul 1961, atunci când muzicologul Oldřich Pulkert a găsit o copie a sa la Muzeul Național din Praga. Există presupuneri care afirmă faptul că lucrarea nu a fost scrisă de Haydn, însă majoritatea cercetătorilor i-o atribuie totuși compozitorului austriac.

În ciuda faptului că partitura integrală a fost scoasă la lumină abia în 1961, tema principală a primei mișcări se regăsește în catalogul cu schițele compozitorului din 1765. Această dovadă atestă faptul că lucrarea pentru violoncel a fost compusă în aceeași perioadă cu simfoniile nr. 6, 7 și 8 și precedă Concertul pentru violoncel în Re major cu aproximativ 20 de ani. Cu atât mai mult, Concertul în Do major este un exemplu clar al faptului că Haydn stăpânea deja foarte bine procedeul de compoziție instrumentală.

Adagietto reprezintă partea a patra din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler și este considerată o dedicație de iubire a compozitorului pentru soția sa. Simfonia nr. 5 a fost compusă în anii 1901-1902, atunci când Maher se afla la vila sa de vacanță din Maiernigg, Austria.

Premiera lucrării a avut loc la Köln, unde Orchestra Gürzenich a fost condusă de compozitor, la 18 octombrie 1904. Însă, în Marea Britanie mai întâi a fost interpretat doar Adagietto în 31 august 1909 la Londra, în timp ce simfonia integrală a fost prezentată abia după 36 de ani, în 21 octombrie 1945 cu Orchestra Filarmonicii din Londra, dirijată de Heinz Unger.

Romeo & Julieta este o uvertură-fantezie, compusă de Piotr Ilici Ceaikovski, inspirată din celebra piesă de teatru scrisă de William Shakespeare. În ciuda faptului că Ceaikovski a încadrat-o în genul uverturii-fantezie, Romeo & Julieta este de fapt un poem simfonic în formă de sonată, cu introducere și epilog.

Romeo & Julieta nu a avut prea mult succes în Rusia și în Europa la început. Premiera din martie 1870 a fost modestă, iar reprezentația de la Viena, condusă de Hans Richter în noiembrie 1876 a fost un dezastru. Nici la Paris nu a fost primită cu entuziasm, însă câțiva dintre compozitorii francezi au apreciat-o cu adevărat, printre care și Camille Saint-Saëns. De asemenea, Grupul celor cinci, format din compozitorii Mili Balakirev, César Cui, Modest Mussorgsky, Nikolai Rimsky-Korsakov și Alexander Borodin, au fost cei care au admirat uvertura-fantezie a lui Ceaikovski.