BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condamnat în Belgia la 28 de ani de închisoare pentru crimă, un bihorean va fi mutat într-un penitenciar din România

Condamnat în Belgia la 28 de ani de închisoare pentru crimă, un bihorean va fi mutat într-un penitenciar din România

De Adrian Laboș
la 4 August 2023 18:45 Reactualizat la: 5 August 2023 09:10
3 Comentarii

Condamnat în Belgia la 28 de ani de închisoare pentru crimă, un bihorean va fi mutat într-un penitenciar din România

Fernando Covaciu (primul din stânga), Sergiu Covaci (mijloc) și Sorin Varga (în portocaliu) foto: Jan Van dar Perre
4 August 2023 18:45 Reactualizat la: 5 August 2023 09:10
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea bihoreană Drăgești, va fi mutat într-un penitenciar din România, unde își va executa o pedeapsă de 28 de ani de închisoare dată în Belgia pentru uciderea și jefuirea unui homosexual din Anvers.
Scris de Adrian Laboș - Un tânăr de 27 de ani, din localitatea bihoreană Drăgești, va fi mutat într-un penitenciar din România, unde își va executa o pedeapsă de 28 de ani de închisoare dată în Belgia pentru uciderea și jefuirea unui homosexual din Anvers.

Trimite articolul

X

Curtea de Apel Oradea a admis, vineri dimineață, o cerere formulată de autorităţile judiciare belgiene de transferare în țară a lui Fernando Marius Covaciu.

[eadvert]

Bărbatul a comis fapta alături de alți doi români, în 2018, iar imediat după aceea a fugit în România, fiind găsit, după o lună, de polițiștii bihoreni în Săbolciu. Trei ani mai târziu a fost declarat vinovat de un juriu belgian. Potrivit Curții de Apel Oradea, din pedeapsa pe care o va executa în țară vor fi scăzuți cei cinci ani pe care Covaciu i-a petrecut până acum în arest și într-un penitenciar din Belgia.

Culegători de roșii, acuzați de crimă

Crima în care a fost implicat Fernando Marius Covaciu a avut loc în luna mai 2018, în orașul belgian Anvers. Împreună cu un văr al său, Sergiu Covaci, de 25 de ani, și un alt bărbat, Sorin Varga, de 46 de ani, tânărul bihorean l-a ucis în bătaie pe un bărbat de 59 de ani, pe care îl cunoscuse într-un bar pentru homosexuali din zona gării din oraș.

Potrivit presei din Belgia, care citează mărturii din timpul procesului, cei trei români se aflau în Anvers la cules de roșii. Ei ar fi frecventat comunitatea gay din oraș, însă nu pentru că ar fi fost homosexuali convinși, ci pentru a face rost de bani, relatează jurnaliștii flamanzi. Astfel, se întâlneau cu diverși bărbați în zona unor cafenele sau cinematografe XXX, unde și-ar fi oferit serviciile.

Acolo l-ar fi întâlnit, pe 20 mai 2018, pe Leo Van Rentergem, un bărbat cu deficiențe mentale și fizice. Deși românii au negat că s-ar fi văzut cu acesta, o cameră de supraveghere în zona gării din Anvers l-a suprins pe Fernando Covaciu în timp ce îl îmbrățișa pe belgianul de 59 de ani. Acestea au fost ultimele imagini cu victima al cărei cadavru a fost descoperit trei zile mai târziu, în locuința sa.

Anchetatorii belgieni au stabilit că bărbatul a fost bătut și strangulat de cei trei români în propria locuință pentru a fi jefuit. Vecinii care s-au dus să vadă ce s-a întâmplat au găsit apartamentul răvășit și sânge încă din holul de la intrare. Citat de presa belgiană, procurorul care s-a ocupat de caz susținea că rar a văzut o crimă „atât de lașă”:

„Ultimele momente ale lui Leo Van Rentergem au fost îngrozitoare. Trei bărbați împotriva unei victime slabe din punct de vedere mental și fizic, pe care au bătut-o și au abandonat-o.”

foto: pzc.nl

Ascuns în Bihor

Sergiu Covaci și Sorin Varga au fost arestați în Belgia pe 9 iunie 2018, în timp ce Fernando Marius Covaciu a fost dat în urmărire europeană. A fost prins de polițiștii bihoreni la sfârșitul lunii iunie 2018 în Săbolciu, unde se ascundea, și predat autorităților belgiene.

Trei ani mai târziu, la începutul lunii martie 2021, un juriu din Belgia avea nevoie de patru ore de deliberare pentru a-i găsi vinovați pe cei trei români. Cea mai mare pedeapsă – 29 de ani de închisoare – a primit-o Sorin Varga, care a negat că ar fi lovit victima. La rândul său, Sergiu Covaci a fost condamnat la 23 de ani de detenție, el susținând că nu a făcut decât să conducă mașina cu care s-au dus acasă la victimă.

foto: pzc.nl

În schimb, Fernando Covaciu a fost primul care a făcut declarații de recunoaștere parțială a faptei. În timpul procesului, avocatul său a scos în evidență faptul că tânărul a avut o copilărie dificilă: „A fost trimis pe stradă de tatăl său să cerșească și să fure. Mama lui vitregă l-a amenințat la poarta școlii.” În cele din urmă, bihoreanul a fost condamnat la 28 de ani de detenție și a fost încarcerat în penitenciarul din Beveren, lângă Anvers.

În declarațiile finale în fața judecătorului belgian, cei trei inculpați și-au exprimat regretul pentru ce au făcut. Mai mult, Sorin Varga a cerut în lacrimi juriului să nu-și lase pe cei patru copii să crească fără tatăl lor.

„Instanța și juriul au arătat umanitate, mai aveți șanse. Șanse pe care voi nu le-ați oferit lui Leo Van Rentergem”, le-a transmis președinta instanței din Anvers.

Trimite articolul

X
Taguri:
a cerut sa fie adus in romania ,
belgia ,
bihorean ,
detentie ,
ucigas

3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Petru says:
    August 4, 2023 at 8:16 pm

    E bine, anul viitor va fi liber.

    Reply
    • Jambon says:
      August 5, 2023 at 9:48 am

      nu. In schimb anul viitor tu vei continua o arzi cu cinism de doi bani

      Reply
  2. zsizsi says:
    August 5, 2023 at 2:03 pm

    Să-l țină statul belgian, acolo a comis crima, nu la noi din banii noștri să fie ținut degeaba.

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ploi și temperaturi în scădere în Bihor. ANM anunță vreme rece și precipitații în următoarele zile
    Vremea se schimbă în Bihor, unde sfârșitul de săptămână aduce ploi și o scădere a temperaturilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident grav între Chiribiș și Tăuteu: O persoană, încarcerată în urma impactului cu o autobasculantă
    În evenimentul rutier, care s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 octombrie, în jurul orei 01:00, au fost implicate un autoturism și o autobasculantă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe Calea Aradului din Oradea: o femeie și doi adolescenți au fost transportați la spital
    Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminciă, 11 octombrie, pe strada Calea Aradului din Oradea.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atac informatic asupra RER VEST. Baza cu date ale clienților companiei, accesată ilegal de o persoană necunoscută
    Compania de salubritate și gestionare a deșeurilor RER Vest a fost ținta unui atac informatic comis de o persoană necunoscută asupra bazei de date ale aplicației „Contul meu”, de pe portalul rervest.ro, în care sunt cuprinse și datele personale ale clienților companiei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    MIRA, Horia Brenciu și Andrei Bănuță au făcut spectacol în Piața Unirii
    Piața Unirii a fost plină de muzică, aplauze și telefoane ridicate spre scenă în a doua seară de Oradea FestiFall 2026. Sâmbătă, 10 octombrie, Andrei Bănuță, Horia Brenciu Orchestra și MIRA au adus trei spectacole cu atmosfere diferite, dar cu același numitor comun: un public care a cântat, a dansat și a răspuns entuziast invitațiilor artiștilor. Între concerte, cerul orașului a fost luminat de un spectacol de drone.

    Economic

    Părinții copiilor cu dizabilități pot lucra de acasă până la opt zile pe lună. Ce drepturi au angajații
    Părinții salariați care au în întreținere copii cu dizabilități beneficiază de un regim special privind munca la domiciliu sau telemunca. Legislația le permite să lucreze de acasă până la opt zile în fiecare lună, iar facilitatea poate fi folosită până când copilul împlinește 18 ani.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X