BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conflictul juridic de la Bazinul Olimpic Oradea, soluționat după aproape doi ani de procese

Conflictul juridic de la Bazinul Olimpic Oradea, soluționat după aproape doi ani de procese

De Sorin Martin Vereș
la 8 February 2026 07:00 Reactualizat la: 5 February 2026 14:00
2 Comentarii

Conflictul juridic de la Bazinul Olimpic Oradea, soluționat după aproape doi ani de procese

foto: Primăria Oradea
8 February 2026 07:00 Reactualizat la: 5 February 2026 14:00
Consilierii orădeni au aprobat recent o hotărâre care vizează încheierea unei tranzacții judiciare între Primăria Oradea și asocierea formată din MBS Group SRL și SC Urba SRL.
Scris de Sorin Martin Vereș - Consilierii orădeni au aprobat recent o hotărâre care vizează încheierea unei tranzacții judiciare între Primăria Oradea și asocierea formată din MBS Group SRL și SC Urba SRL.

Trimite articolul

X

Aceasta vizează litigiul aflat pe rolul Tribunalului Bihor, dosar nr. 1741/111/2024, privind executarea contractului de achiziții publice pentru lucrările de reparații la instalațiile de producere a apei calde menajere și la sistemul HVAC al Bazinului Olimpic Oradea.

Litigiul a început în aprilie 2024, atunci când Municipiul Oradea a solicitat instanței obligarea părților contractante la finalizarea lucrărilor la sistemul de ventilare și dezumidificare a sălii bazinului, astfel încât să fie asigurați parametrii de temperatură, umiditate și aport de aer proaspăt prevăzuți în proiectul tehnic. Totodată, municipalitatea solicita plata unor dobânzi penalizatoare de 1% pe zi, aplicate la valoarea de 93.547,80 lei, până la îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Ulterior, în mai 2024, Municipiul Oradea a modificat cererea, precizând că lucrările trebuie să remedieze erorile identificate prin expertiza tehnică și că eventualele costuri suplimentare vor fi suportate de constructori. La rândul lor, reprezentanții MBS Group SRL au formulat o cerere reconvențională, solicitând autorității contractante încheierea procesului verbal de recepție a lucrărilor efectuate, plata sumei restante de 93.547,80 lei conform facturii MBS 1236/11.04.2022 și plata penalităților de întârziere, evaluate la 78.611,60 lei, pentru neplata la termen a debitului.

În cursul anului 2025, asocierea MBS Group – Urba a realizat suplimentarea sistemului de răcire al Bazinului Olimpic prin integrarea a două echipamente tip Chiller în cadrul sistemului existent HVAC, care să asigure capacitate suplimentară în perioadele cu temperaturi extreme. Această intervenție a remediat problemele semnalate de municipalitate, ceea ce a creat premisele încheierii unei tranzacții judiciare.

O soluție favorabilă ambelor părți

Prin hotărârea adoptată de consilierii locali, litigiul va fi stins printr-o înțelegere amiabilă, în baza căreia Primăria Oradea renunță la pretențiile privind dobânzile penalizatoare de 1% pe zi, aplicate la valoarea de 93.547,80 lei, și achită către MBS Group suma de 93.547,80 lei conform facturii. Municipalitatea a constatat că asocierea și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale prevăzute în contractul de achiziție publică nr. 222102/17.03.2021 pentru LOT I, care a vizat reparațiile instalațiilor de producere a apei calde menajere și a sistemului HVAC al Bazinului Olimpic. De asemenea, MBS Group și Urba SRL au renunțat la pretențiile privind penalitățile de întârziere în valoare de 78.611,60 lei și la suma de 514.831,11 lei, inclusiv TVA, reprezentând echipamente și montaj aferente lucrării și procesului-verbal nr. 5629/05.11.2025, în favoarea Municipiului Oradea. Părțile au convenit, de comun acord, că fiecare va suporta propriile cheltuieli de judecată, fără a le solicita reciproc. Hotărârea prevede totodată mandatarea primarului Florin Birta să semneze tranzacția în numele Municipiului Oradea și încredințează Direcției Juridice și Direcției Patrimoniu Imobiliar îndeplinirea prevederilor sale. În baza acestei înțelegeri, se consideră finalizată executarea contractului, iar litigiul va fi închis printr-o hotărâre de expedient pronunțată de instanță, care să consfințească învoiala părților.

Prin această decizie, Municipiul Oradea evită riscurile suplimentare și eventualele prejudicii generate de continuarea litigiului, în timp ce asocierea MBS Group – Urba își recunoaște realizările tehnice la Bazinul Olimpic, încheind un conflict juridic ce se întinsese pe aproape doi ani. Tranzacția judiciară va produce efecte doar dacă sunt îndeplinite toate condițiile și dacă este aprobată prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea, ceea ce s-a și întâmplat.

Trimite articolul

X
Taguri:
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” ,
conflict juridic ,
oradea ,
rezolvat dupa doi ani

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. sandu2100 says:
    February 8, 2026 at 11:46 am

    Si toate astea din cazua lui Filip care a construit bazinul, daca il facea Bolojan nu erau probleme cu el nu trebuia renovat , nu avea acoperis scump, si era eficient

    Reply
    • Mare ...... si urat mirositor esti .... says:
      February 9, 2026 at 9:27 am

      Iar halesti….., Sandule !
      Si-ti place ……

      Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cine va conduce Spitalul Județean până la finalizarea noii proceduri de achiziție
    Contractul privind serviciile de management ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor asigurate de MARGOBRINI S.R.L a expirat miercuri, 30 septembrie.

    BIHON Sport local

    FOTO
    Meciul 22 în Campionatul Județean: Old Boys FC Bihor Oradea - Old Boys Aleșd
    Campionatul Județean rezervat foștilor fotbaliști cu vârsta de peste 40 de ani a ajuns la meciul cu numărul 22, care se va desfășura sâmbătă, 3 octombrie, pe Stadionul Iuliu Bodola.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă – Oradea „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – Etapa I”

    România

    Guvernul Mureșan a picat la vot. Doar 182 de parlamentari au votat pentru învestire
    Siegfried Mureșan și-a prezentat miercuri, 30 septembrie, în plenul reunit al Parlamentului, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși, într-o ședință marcată de atacuri dure între putere și opoziție. PSD și AUR au anunțat că nu susțin Cabinetul, în timp ce Ilie Bolojan a cerut voturi pentru învestirea noului Executiv.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 05 - 09.10.2026 - PL Stei + PL Beius + PL Rural + PL Salonta + PL Alesd

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O zi de şcoală în lumea subterană. Elevii sunt invitaţi să exploreze Peștera Meziad și Peștera cu Cristale din mina Farcu
    Campania este valabilă între 1 octombrie și 20 decembrie 2026 și se adresează programelor „Școala Altfel”, „Săptămâna Verde” și excursiilor cu clasa.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X