În tot mai multe familii, telefonul sau tableta au devenit „bona digitală” care ține copilul liniștit. Doar că liniștea este înșelătoare, iar efectele apar rapid: întârzieri de vorbire, dificultăți de învățare și probleme de comportament. Un semnal de alarmă vine de la cabinetele de logopedie, unde numărul copiilor cu tulburări de limbaj este în creștere. Ana Felicia Codoban-Luca, profesor logoped în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, spune că fenomenul capătă amploare de la an la an, iar legătura cu timpul petrecut în fața ecranelor devine tot mai evidentă.

„20 din 24 de copii aveau tulburări de limbaj”

Un logoped se ocupă, în funcție de vârstă, de tulburări de pronunție – cum este dislalia – în perioada preșcolară, dar și de dificultăți de învățare, precum dislexia, disgrafia sau discalculia, la școlari.

„Dacă micuțul nu a emis sunetele corect până la vârsta de 4-5 ani, de exemplu în cazul sunetului „r”, dacă sunetele nu sunt clare sau are anumite sunete înlocuite frecvent, de exemplu „c” cu „t” sau cu „l”, este un semnal de alarmă. La fel dacă micuțul are întârziere în dezvoltarea limbajului, adică dacă folosește un număr limitat de cuvinte”, explică Ana Felicia Codoban-Luca.

Specialista atrage atenția că aceste probleme sunt adesea ignorate sau chiar încurajate involuntar de părinți: „Părinților li se par drăguți copiii când stâlcesc cuvintele, mai ales dacă este singurul sau ultimul din familie, să prelungească partea asta de „bebelușeală”. Dar o problemă de pronunție, dacă nu s-a rezolvat în perioada grădiniței, va afecta apoi și învățatul scrisului și al cititului”. Cele mai frecvente sunt dislaliile, iar un exemplu des întâlnit este sigmatismul interdental, când copilul poziționează limba între dinți la pronunțarea sunetelor. Intervenția timpurie face diferența.

„Am copii care intră în terapie cu 10 chiar 15 sunete afectate și reușesc pe parcursul unui an de zile, sau chiar mai rapid, să se recupereze. Dacă se apelează la un specialist, chiar dacă durează mai mult, problema se rezolvă. Dacă nu se apelează la un specialist rămân și duc mai departe cu ei aceste defecte”, spune Ana Felicia Codoban-Luca.

Un semnal puternic vine însă din cifre.

„Anul acesta am avut dintr-o grupă de 24 de copii, 20 cu tulburări de limbaj. Nu cu un singur sunet afectat, ci cu foarte multe sunete afectate. Din 5 grupe mari, câte am, am 80 de copii în terapie. Mult peste cât ar fi norma unui profesor logoped”, spune specialista.

Potrivit acesteia, dezvoltarea limbajului depinde direct de interacțiunea umană: „Pentru a-și dezvolta limbajul, copiii au nevoie de interacțiune umană, de dialog, de conectare și stimulare cât mai mult prin partea fizică, reală a vieții”.

Când liniștea vine de pe ecran, copilul pierde mai mult decât timp

Una dintre explicațiile pe care logopedul le observă constant este legată de timpul petrecut în fața ecranelor: „Există o corelație între tulburările de limbaj și timpul petrecut în fața ecranelor. Nu o văd doar eu, o spun și studiile de specialitate”.

Experiența personală a întărit această concluzie.

„Am văzut la copiii mei, când opream acel timp, crize. Erau mult mai agitați, deși cât stăteau acolo, părea că îi liniștește. Dar de fapt îi hipnotizează. Când se opresc, efectul este aproape ca în cazul drogurilor. Oricât îi lăsam, voiau și mai mult timp”, explică Ana Felicia Codoban-Luca.

În paralel, conținutul la care au acces copiii ridică probleme serioase.

„În ședințele cu copiii îmi povestesc ce vizionează și m-a șocat de-a dreptul la ce se uită. Un conținut total nepotrivit pentru ei. Spre exemplu, trendul cu fetele K-Pop, cu scene macabre, sau Squid Game, cu oameni care își joacă viața făcând provocări pentru bani”, povestește specialista care mai spune că, de multe ori, părinții nu știu sau nu controlează ce consumă copiii.

„Am aflat, tot de la copii, că părinții fie nu știu, fie nu le pasă. Mulți se uită la ele când sunt la bunici”.

În acest context, a organizat conferința „Copilăria digitală” la Universitatea din Oradea, unde aproximativ 150 de părinți au venit să afle despre riscuri. Recomandările sunt clare și ferme: „până la vârsta de 2-3 ani copiii nu ar trebui expuși deloc la ecrane”. După această vârstă, timpul trebuie limitat.

„Pentru o vârstă de până în 6 ani aș spune maxim 30 de minute pe zi. Cu cât crește, ne putem lungi și până la două ore, dar cu atenție mare la ce vizualizează”, mai spune logopedul.

Problema nu este doar durata, ci și efectele secundare.

„Dacă se uită un timp îndelungat, 2, 3, 4, 5 ore, deja e foarte mult. Atunci aapar și alte efecte secundare: concentrarea atenției nu mai este aceeași, afectarea capacității de memorare”.

În plus, expunerea la jocuri violente duce la desensibilizare.

„Dacă sunt foarte violente, copiii se desensibilizează progresiv. Când în lumea reală se lovesc de ceva asemănător, nu mai e șocant”.

Soluția, conform aceleiași surse, nu este doar interdicția, ci înlocuirea: „Cel mai important, oferi ceva la schimb. Părinții trebuie să își facă timp pentru copii, să interacționeze, să se joace, să îi scoată din casă”. În lipsa acestor lucruri, efectele se văd deja în cabinetele specialiștilor: tot mai mulți copii care vorbesc mai greu, mai puțin și, uneori, prea târziu.