bihon.ro Web analytics

Credincioșii catolici merg sâmbătă noapte la Slujba de Paști. Mesajul pascal al episcopului Böcskei László

De Bihon.ro

Credincioșii catolici merg sâmbătă noapte la Slujba de Paști. Mesajul pascal al episcopului Böcskei László

Reactualizat la:
Credincioșii romano-catolici și reformați sărbătoresc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Învierea Domnului. Slujbele încep în aproape toate bisericile din țară după ora 19.00, iar până atunci, credincioșii petrec „Sâmbăta Sfântă” în tăcere, meditând la pătimirea şi moartea lui Hristos.
Scris de Bihon.ro - Credincioșii romano-catolici și reformați sărbătoresc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Învierea Domnului. Slujbele încep în aproape toate bisericile din țară după ora 19.00, iar până atunci, credincioșii petrec „Sâmbăta Sfântă” în tăcere, meditând la pătimirea şi moartea lui Hristos.

Restricțiile de circulație vor fi ridicate, sâmbătă, până la ora 2.00, astfel încât credincioșii romano-catolici și reformați să poată merge la Biserică pentru Slujba de Înviere.

La Catedrala Sf. Iosif din Capitală, Sfânta Liturghie a Învierii Domnului începe la ora 23.00. Pe site-ul www.catedralaonline.ro este transmisiune live permanentă, dar credincioșii pot merge și fizic la slujbă, respectând distanțarea și măsurile de igienă.

Mesajul pascal al episcopului Böcskei László

Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis:…« Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!» … Şi a zis: «strigătul fiilor lui Israel a ajuns până la mine şi am văzut asuprirea cu care îi asupresc egiptenii … te trimit la Faraón! Scoate poporul meu, pe fiii lui Israel, din Egipt!»” (Exodul 3, 4-5; 9-10).

Iubiți frați și surori în Cristos, dragi credincioși!

Acest moment impresionant din istoria chemării lui Moise poate să ne fie de ajutor atunci, când privind spre viitorul imprevizibil, dorim să ne abandonăm în lumina credinței, pentru a discerne roadele eliberatoare ale mântuirii. Nenumăratele temeri, care de un timp încoace cu încăpățânare ne îngreunează viața, sentimentul descurajării, care ne împiedică în relaționarea atât de necesară, chiar și deznădejdea, care ne amenință cu pericolul renunțării la sine, toate acestea actualizează acum și aici sentimentul sclaviei, care împovărează întreaga lume, și din care doar puterea lui Dumnezeu poate aduce eliberare. În lumina acestor realități apăsătoare, dar și în circumstanțe de excepție, când în jurul nostru întreaga lume este dezlănțuită în lupta pentru propia supraviețuire, în calitatea de discipoli ai lui Cristos, cu speranță nouă și credință aprofundată dorim să căutăm izvoarele curate ale tămăduirii și reînnoirii. Aceste izvoare izbucnesc acolo, unde se realizează întâlnirea cu Dumnezeu, al cărui plan nu este moartea și suferința, ci viața înbelșugată pentru toți.

Moise îl întâlnește pe Dumnezeu pe muntele Horeb. Cu ajutorul și sub îndrumarea lui Dumnezeu, Moise ajunge să se descopere pe sine. Cuprins fiind de treburile zilnice, pentru a-și asigura cele necesare traiului cotidian, purtat pe culmile muntelui, el realizează treptat, că în viața lui se întâmplă ceva deosebit. Legea pământului și numeroase alte experiențe din trecutul său încă îl cuprind, dar cele întrevăzute deja, îl îndeamnă să nu se oprească, ci să înainteze spre acele culmi, unde fără încălțări va avea parte de o experiență unică, cea a întâlnirii cu Dumnezeu, care i se adresează. Apropiindu-se tot mai mult de rugul aprins, viața lui Moise ia o nouă direcție. Trecutul rămâne în urmă, iar în față i se deschid perspective noi, pentru înțelegerea cărora nu este suficientă doar ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, ci este nevoie de credința, care pe omul aparent slab, fragil și nepotrivit, îl predispune la lucruri mărețe. O nouă viață începe să se concretizeze pentru poporul lui Dumnezeu, care prin grija lui Tatălui și dedicarea lui Moise, este eliberat din lanțurile robiei.

Sărbătoarea Paștelui în acest an, Solemnitatea Învierii Domnului, ne întâmpină cu acest mesaj: să avem curajul de a ne ridica din clișeele cotidiene, și să rupem lanțurile fricii, a grijilor inutile și a falselor teorii care ne înrobesc. Să ne păstrăm clarviziunea, pentru a observa prezența și lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră. Să ne lăsăm atrași de culmile întâlnirii cu Dumnezeu, la care putem accede cu demnitate doar eliberați de încălțările grijilor și ambițiilor lumești, cu smerenie și sufletul curat. – Timpul de pandemie pe care îl trăim, poate fi pentru noi un bun prilej, pentru ca prin experimentarea prezenței lui Dumnezeu, să conștientizăm excepționalitatea chemării noastre. Dumnezeu a promis poporului său tămăduire și eliberare, care acum și aici se poate concretiza prin noi și dăruirea noastră!

Urmărind relatarea biblică a chemării lui Moise, aproape pe neobservate ne regăsim în vârtejul evenimentelor pascale, așa cum ne sunt ele prezentate în evanghelia din Duminica Paștelui. După înmormântarea lui Isus, în prima zi a săptămânii, femeile îndurerate se îndreaptă către mormânt. Sfântul Ioan evanghelistul o amintește cu numele doar pe Maria Magdalena, cea care observă, că piatra de la intrarea mormântului a fost înlăturată. Această nouă experiență, chiar dacă pe moment nu i-a risipit durerea, a devenit pentru ea, apoi și pentru ceilalți ucenici în frunte cu Petru, momentul unui nou început: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus.”(In 20, 2b)

Frați și surori în Cristos, dragi credincioși!

Istoria lui Isus nu s-a terminat la mormânt, ci se continuă până în prezent, răsturnând orice calcul și plan omenesc anterior. Mormântul gol nu ne așează doar în fața unor noi întrebări, ci ne plasează pe un nou prag al înțelegerii și al cunoașterii. Acest prag, concretizat în viața omenirii prin nenumărate momente ale căutării, este punctul cheie și momentul salvator în orice impas, unde omul realizează noi perspective. Pentru redobândirea șanselor ratate, în căutarea siguranței pierdute, dar și spre descoperirea izvoarelor prin care ne putem alimenta fericirea, cheia decisivă este piatra rostogolită din fața mormântului lui Isus. Aceasta ne așează în fața unei noi realități, care amintindu-ne de vulnerabilitatea și fragilitatea naturii umane, poate fi uneori dureroasă, dar ne oferă acea nouă speranță, prin care înțelegem mai bine fidelitatea lui Dumnezeu, mereu apropiat omului.

Maria Magdalena rămâne deschisă în fața acestei noi perspective. La vedera mormântului deschis, se reculege și continuă să-L caute pe Domnul, căci „nu ştim unde l-au pus.”(In 20, 2b). Până la momentul cunoașterii, când „a văzut și a crezut” (In 20, 9), va trebui să experimenteze și alte momente ale descoperirii, dar pornirea necesară a avut deja loc, și ceva nou a început să se dezvăluie în viața ei. Sărbătoarea Învierii Domnului ne invită și pe noi la această nouă experiență: mormântul este gol, și nu știm unde este Domnul! – Poate unii se mulțumesc doar să ia act de unele fapte relatate, și nu înțeleg nevoia actualizării cuvintelor Mariei Magdalena. O astfel de abordare poate duce la resemnare, la indiferență, și mai nou la înstrăinarea de alții, toate acestea reprezentând un obstacol ce ne împiedică în descoprirea noilor oportunități ale vieții. Atmosfera Sfintelor Paști ne sugerează, că nu ne putem resemna în fața celor întâmplate. Nu putem să eșuăm în încercarea unui nou început, căci sărbătorirea Învierii Domnului nu este doar rememorarea unui eveniment major, ci este o provocare și în același timp o chemare, care ne așează în focul încrucișat al întrebărilor ce ne luminează credința, motivându-ne să fim mărturisitorii acesteia prin faptele noastre și prin întreaga viață. Obscuritatea timpurilor noastre poate fi învinsă doar prin credința în învierea lui Isus. Să facem în așa fel, încât prin credința noastră împrospătată și înnoită, să îl arătăm lumii pe Cristos cel viu și adevărat.

Iubiți Credincioși!

„Doar dacă Isus a înviat s-a înfăptuit ceva cu adevărat nou, care schimbă lumea și situația omului. Atunci el va fi criteriul pe care ne putem baza. Deoarece atunci Dumnezeu s-a arătat cu adevărat” – Am citat aceste cuvinte din cartea Isus din Nazaret a papei Benedict al XVI-lea. Aceste cuvinte să ne inspire la o abordare profundă a misterului pascal, să ne încurajeze la o cunoaștere mai temeinică a evenimentului Învierii, și să ne susțină în mărturia noastră despre Cristos cel înviat. Acum, când întreaga lume așteaptă soluții pentru soluționarea crizei sanitare, economice și sociale, credința noastră în învierea lui Isus este cea care ne arată căile salvării și înălțării. Doar înaintând pe aceste căi vom putea vesti: Cristos a înviat! Adevărat a înviat! El a adus viață și speranță întregii lumi!

Doresc tuturor o sărbătoare a Învierii Domnului cu sănătate, plină de pace, și de harul înnoirii!

Oradea, la sărbătoarea Învierii Domnului 2021.

3 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Ca intotdeauna PSS Laszlo ne surprinde si ne incanta, ne invata si ne lumineaza. Intr-o limba accesibila dar inteleapta, profunda , care atinge in acelasi timp si mintea si sufletul . Multumesc !
    Christos a Inviat !

  2. olalala says:

    Bocichei – nucu pina csak ima

  3. Angajari BIHON

    Adeplast angajeaza personal

    Angajari BIHON

    PLASTOR S.A. angajează personal

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Se pot face înscrieri pentru programul Rabla. Condiții, etape și sume alocate
    De azi, 14 mai 2021, persoanele fizice își pot crea conturile de utilizator în aplicația informatică în vederea înscrierii în Programul Rabla pentru Electrocasnice.

    BIHON CAO

    Se întrerupe apa în Băile Felix, Băile 1 Mai, Sânmartin, Cordău și Cihei

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri contoare Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Statui Vivante prezente la Oradea, la Enchante Rooftop & Social Lounge, o locaţie care îţi oferă privelişti asupra oraşului ce îţi taie respiraţia!
    Enchante ! Mă bucur să te cunosc! Încântat de cunostinţă! Nice to meet you! 1

    România

    Nunți și botezuri de la 1 iunie: Se renunță la restricționarea numărului de persoane, dacă toți participanții sunt vaccinați
    Liber la nunți și botezuri. Președintele Klaus Iohannis a anunțat în cadrul conferinței de joi că din date de 1 iunie se pot organiza evenimente private. 2

    România

    K.Iohannis: Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior și restricțiile pe timp de noapte. Spectatorii revin pe stadioane
    Președintele Klaus Iohannis a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, susținută la Palatul Controceni, că din data de 15 mai se va elimina portul măștii în exterior și restricțiile de noapte. 28

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.