Când vine vorba de salvat vieţi, orice minut contează, iar eroii necuvântători fac diferenţa în misiunile critice. Cristian Daniel Pintea şi căţeluşa lui, Shunka, fac echipă în acțiuni de căutare și salvare a persoanelor dispărute sau aflate în situații de urgență. Cei doi formează unitatea canină BNUCS 40 din cadrul Salvamont Bihor.

Cristian este din Alba Iulia, dar s-a mutat de curând în Oradea. A cumpărat-o pe Shunka atunci când căţeluşa avea doar trei luni, de la un domn din comuna Bradu, judeţul Argeş. Şi-a dorit un câine de lucru pentru a putea face parte dintr-o unitate canină. Cristian era începător, dar un coleg din Salvamont Alba l-a instruit ce înseamnă lucrul cu câinii şi l-a ajutat să o antreneze pe Shunka din primele luni de când a cumpărat-o. Până la vârsta de un an a antrenat-o comenzile de bază (șezi, stai, la picior, chemare), apoi a fost instruită în teren pentru a începe antrenamentele de căutare şi salvare. În primă fază, Cristian a suportat singur cheltuielile, mai apoi fiind susţinut de colegii din Salvamont.

Și-a întâlnit pentru prima dată colegii din Salvamont Bihor când şi-a făcut şcolarizarea de tehnician salvaspeo. S-au împrietenit, iar Cristian şi-a exprimat dorinţa de a deveni voluntar la ei. A început să vină mai des în Bihor, până când a hotărât să se mute în Oradea.

Şi-a dorit de la bun început un câine din rasa Border Collie, pentru că e o rasă aparte faţă de celelalte rase folosite în operațiunile de căutare, spune Cristian.

„E o rasă energică, o rasă care îşi doreşte munca foarte mult şi care nu are pauze. Eu încă îi mai caut butonul Stop. Şi eu sunt o fire energică şi trebuie să îmi caut tot timpul ceva de lucru şi cred că asta a creat simbioza dintre mine şi rasa Border Collie, chiar cu Shunka. E hiperactivă”.

Numele Shunka nu vine de la şuncă ci de la nativii americani, în limba cărora shunka înseamnă câine. În cultura tradițională sioux/lakota, câinele (šúŋka) are adesea o valoare simbolică sau spirituală, legată de loialitate și protecție.

Câine de căutare şi salvare

La Stagiul Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont (avalanșă și mediu natural), care se desfăşoară în masivul Făgăraş, pe Valea Capra, sunt primiți câinii pui începători. Se lucrează pe un teren mare cu câinii adulţi, deja atestaţi, în curs de atestare sau care îşi dau reatestarea în anul respectiv, iar pe un teren mai mic se lucrează cu puii, pentru a-i obişnui cu mediul, să le placă joaca alături de diferite tipologii de oameni. Stagiul durează zece zile, în care câinele deprinde câteva abilităţi: să studieze terenul natural non-urban (păduri, goluri alpine), să ştie ce să facă pe teren şi să îşi îndeplinească misiunea în mod corect.

„Ei cam ştiu ce au de făcut. Doar noi, oamenii, trebuie să învăţăm cum să le cerem. Asta e partea mai complicată din punctul meu de vedere, pentru că omul întotdeauna pune presiune pe animăluţ”.

În sesiunile de vară, câinele este învăţat să caute şi să latre constant când găseşte victima, iar pe timp de iarnă să se fixeze pe zona unde este îngropată în zăpadă victima. În timpul antrenamentelor, câinele este recompensat chiar de victimă, pentru că se doreşte prioritizarea relaţiei dintre câine şi aceasta. Câinele trebuie să ştie că a găsi victima e ca o joacă, dar acolo e recompensa, e un lucru bun pe care trebuie să îl găsească.

Şi în cazul mediului natural, ca şi în cazul avalanşei, pentru a obţine brevetul, câinele trebuie să găsească în cadrul stagiului două victime care sunt plasate în teren.

Simțul mirosului la câini este de la 1.000 până la 100.000 de ori mai puternic decât cel al oamenilor, fiind principalul lor mod de a explora lumea. Nasul unui câine conține între 100 de milioane și 300 de milioane de receptori olfactivi (față de doar 5-6 milioane la om), iar creierul lor dedică o zonă de 40 de ori mai mare pentru procesarea mirosurilor.

„Câinii «văd» mai mult cu nasul decât cu ochii”, îi place lui Cristian să spună. Corpul emană miros încontinuu, iar câinele de suprafaţă învaţă de mic să găsească mirosul uman. Nu unul specific, ca şi câinii de urmă, ci un miros uman într-un areal anume. De aceea este foarte important când câinele porneşte în căutare ca zona să nu fie contaminată cu alte mirosuri.

„Mirosul este purtat de vânt, iar câinele ajunge la un moment dat în acea zonă şi într-o formă de zig-zag intră şi iese încontinuu din acel miros. Dintr-un zig-zag mare acesta devine tot mai mic, mai precis, până ajunge chiar la locul victimei, unde începe să semnalizeze că mirosul persistent e foarte puternic”.

Cristian şi Shunka, în misiune

Condiţia pentru a fi unitate canină de salvare este ca antrenorul să fie salvator montan atestat, iar câinele să aibă brevet. Evident, chimia dintre cei doi este foarte importantă.

Cristian a fost atestat în acelaşi an în care Shunka a primit brevetul. Salvamont este singura unitate de urgenţă din ţară care foloseşte câinii personali ai antrenorilor. Împreuna cu Cristian Daniel Pintea, Shunka – în vârstă acum de trei ani – formează unitatea canină BNUCS 40 în cadrul Salvamont Bihor.

Conform Salvamont România, există 22 de unități canine operaționale în cele 17 județe cu structuri de salvare montană. În anul 2025, unitățile canine au fost solicitate la 112 cazuri de dispariție, găsind in extremis 4 persoane în viață.

Deocamdată, în cadrul Salvamont Bihor nu a fost nevoie de intervenţia unităţii canine, dar Cristian şi Shunka au fost solicitaţi de Câini de salvare Transilvania din Cluj-Napoca, un ONG cu care cei doi colaborează şi la ale cărui stagii participă. Acolo, pe lângă mediul natural, Cristian şi Shunka se antrenează pentru a găsi victime în dărâmături, în caz de cutremure, împreună cu pompierii. Alături de Câini de salvare Transilvania, au participat deja la câteva cazuri de dispariţie a unor oameni cu diferite tulburări psihice, ong-ul având colaborări cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi cu Poliţia.

„Din păcate, la nivel de ţară, unităţile canine sunt chemate un pic cam târziu. De obicei Poliţia se ocupă de situaţii de căutare a persoanelor dispărute, în cazurile de pe munte fiind chemaţi cei de la Salvamont. Cred că încă nu suntem obişnuiţi să avem echipe cu câini în cadrul Salvamont. Suntem încă la început, nu toate judeţele au unitate canină. Pe partea de mediu natural, acţiunile noastre sunt destul de recente. Până acum am fost doar unităţi canine de avalanşă.

Poliţia acţionează cu câinii de urmă, dar observând din cazuri mai vechi, am descoperit o simbioză foarte frumoasă între câinii de urmă şi câinii de suprafaţă. Câinii de urmă dădeau direcţia, pe care o pierdeau la un moment dat din diferite motive. Ei iau mirosul specific de la un obiect şi de obicei pleacă chiar de la casa victimei sau de unde a fost văzută ultima dată. După ce s-a luat direcţia, câinii de suprafaţă scotocesc zona indicată de câinele de urmă. La Alba a fost un caz în care s-a lucrat cu ambele tipologii de câini şi s-a găsit destul de repede victima, din păcate decedată, pentru că era căzută într-o râpă”, a explicat Cristian.

Mereu antrenaţi

În fiecare an, în timpul iernii, în funcţie de disponibilitatea echipajelor de elicoptere, antrenorii fac împreună cu câinii lor exerciţii de troliere. Pentru micile patrupede, aceasta presupune antrenamente îndelungi de obişnuire la înălţime. De asemenea, antrenorii încearcă să îi protejeze cu corpul lor cât mai mult de suflul elicei elicopterului pentru a se simţi în siguranţă, iar la finalul exerciţiilor, câinii sunt răsplătiţi cu multe recompense, mângâieri şi felicitări. De asemenea, câinii se antrenează şi pentru rapeluri pe stâncă.

O victimă ar trebui să ştie că atunci când este localizată de un câine salvator, el latră pentru a-i anunţa pe salvamontişti că a fost găsită, nu este semn de agresivitate, deci nu trebuie să se sperie, să se teamă. Câinele doar îşi îndeplineşte misiunea pentru care a fost antrenat.

„Victima ar fi bine să nu îl atingă, să nu se joace cu câinele chiar dacă e tentant. De asemenea, aş vrea să atenţionez voluntarii care se implică într-o căutare în care există echipaje de unităţi canine să nu interacţioneze cu câinii, să nu îi strige pe nume, să nu se joace cu ei, pentru a nu-i bulversa”.

Când nu e în misiune sau la antrenamente, Shunka este un câine foarte jucăuş, în continuă mişcare, preferatele ei fiind batonul de muşcat şi mingea. Când Cristian este în tură, Shunka îl însoţeşte şi lucrează împreună la comenzi de obedienţă, disciplină sau, cu concursul colegilor de la Salvamont, repetă comenzile de salvare.

E important ca un câine salvator să fie mereu antrenat, spune Cristian, deşi micile patrupede o percep ca pe o joacă continuă. O dată ce şi-a dobândit brevetul, Cristian şi Shunka au obligaţia de a participa în fiecare an la cel puţin două stagii, unul de mediu natural şi unul de avalanşă, în care se antrenează, sunt reexaminaţi, după care brevetul este reconfirmat. Stagiul Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont este organizat de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență.

Înfruntând aceleaşi pericole în teren ca şi antrenorii lor, câinii salvatori sunt eroi necuvântători care contribuie la salvarea de vieți în condiții extreme, capabili să acționeze rapid și eficient. Pentru ei, e ca o joacă în care sunt foarte bine instruiţi, pentru oameni înseamnă o şansă în plus, poate o ultimă speranţă. La 28 august, de Ziua Internaţională a Salvării Montane, sărbătorim munca, curajul și devotamentul salvatorilor montani din întreaga lume. Să ne amintim de eforturile lor, însă nu doar o dată pe an.