BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cristian Tabără, exclusiv din... Şuncuiuş

Cristian Tabără, exclusiv din... Şuncuiuş

De Camelia Bușu
la 24 February 2020 09:11

Cristian Tabără, exclusiv din... Şuncuiuş

Exclusiv din România
24 February 2020 09:11
Echipa de filmare a TVR1 a punctat unicate ce pun pe harta exclusivităţilor zona Şuncuiuş-Bălnaca.
Scris de Camelia Bușu - Echipa de filmare a TVR1 a punctat unicate ce pun pe harta exclusivităţilor zona Şuncuiuş-Bălnaca.

Trimite articolul

X

FOTO: Exclusiv din România 24.02.2020

Cristian Tabără a revenit în Bihor în săptămâna care s-a încheiat cu echipa emisiunii „Eclusiv în România!” a TVR1. La filmări i-a avut alături pe arheologul Călin Ghemiş de la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea şi pe Carmen Ungur, ghid al peşterii Unguru Mare din Şuncuiuş.

„Filmările de pe Dealul Simion și din peștera Unguru Mare vorbesc despre acei strămoși ai noștri care au ridicat o cetate pe deal, și-au îngropat morții incinerați în peșteră, au folosit podoabe din chihlimbar baltic și au fost contemporani cu primul război global: Războiul Troian. Și mai vorbesc și despre un compus mineral unic în lume: crisitul. Dar și despre un alt unicat: cămașa cu ciupag. Și filmările mai dezvăluie dacă există sau nu vreun bucătar în casa din Bălnaca”, precizează Cristian Tabără.

Arheologul Călin Ghemiş a dedicat o parte a activităţii sale studierii celor mai vechi forme de locuire umană din peşterile judeţului Bihor. „Cunoscută în literatura arheologică de mai bine de o jumătate de secol, peştera Unguru Mare de la Şuncuiuş a furnizat în timp o serie de descoperiri arheologice de o importanţă aparte, în primul rând pentru cunoaşterea preistoriei acestei importante artere de comunicaţie care făcea legătura între Câmpia de Vest şi Transilvania.

Situată în «Marele meandru al Crişului Repede» această cavitate impresionează prin portalul sub forma unei imense arcade cu dimensiunile de 32×22 metri, şi care putea adăposti cu uşurinţă una dintre comunităţile preistorice care s-au perindat prin această zonă în epoca neolitică sau în epoca bronzului”, explică muzeograful.

Primul care semnalează descoperirile culturii Igriţa de aici, în 1988- cu ocazia montării unui cap de pod peste Criş a fost I. Emodi. Datorită dinamitării unei zone din portal a fost descoperit primul depozit de bronzuri de la Şuncuiuş. Spre exemplu, una dintre piesele descoperite în peştera Ungur Mare în 2001 este o piesă miniaturală reprezentând fragmentul unei pirogi. După cum spune arheologul, este greu de precizat cărei anume părţi a acesteia îi aparţine piesa datorită stării de conservare. De asemenea, în 2006 s-a descoperit o piesă medieval timpurie.

„Este vorba despre un vârf de săgeată cu peduncul şi tub de înmânuşare din fier, piesa fiind îngrijit lucrată păstrând aripioarele laterale, care sunt dispuse oblic faţă de axul piesei”, explică Ghemiş.

În peşteră s-au mai descoperit şi nouă râşniţe de piatră. Ultima sală din peşteră se numeşte „necropola”, pentru că acolo oamenii preistorici îşi incinerau morţii. „Necropola” a oferit un bogat material arheologic din care pot fi amintite diferite forme de vase din lut, piese din bronz şi o mărgea din chihlimbar de provenienţă baltică.

Sit în miniatură

Nu de mult timp au fost instalate, în imediata vecinătate a peşterii Unguru Mare panouri informative instalate de Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (CAPDD) în parteneriat cu Primăria comunei Șuncuiuș în care iubitorii lumii subterane pot descoperi felul în care, de-a lungul veacurilor, oamenii s-au folosit de această peşteră ca locuinţă, necropolă sau adăpost temporar.

De asemena, în cadrul proiectului „Pădurea Craiului, casă pentru oameni din cele mai vechi timpuri” a fost amenajat un loc de joacă special conceput pentru ca, la rândul lor, şi cei mai mici să descopere istoria acestor locuri. Este vorba despre „un sit arheologic în miniatură”, unde sunt aşezate, în straturi, reproduceri ale unor vase şi obiecte din preistorie.

Cu ajutorul unei truse ce conţine instrumentar specific: lupă, pensulă, lopăţică etc., copiii pot descoperi obiectele „ascunse” în nisip, învăţând astfel câte ceva despre istoria primilor locuitori ai acestor meleaguri. Cristi Tabără, îndrumat de Călin Ghemiş, a avut ocazia să experimenteze şi el „trusa micului arheolog”.

„Am avut surpriza unei vizite inedite a celor de la emisiunea Exclusiv în România, avându-l ca realizator pe Cristian Tabără. Au fost însoţiţi bineînţeles de către domnul Călin Ghemiş de la muzeul din Oradea. Le mulţumim pentru promovarea zonei noastre. Au vizitat zona cetăţii şi Peştera Unguru Mare, care au o importanţă istorică deosebită. Eu mă mândresc cu zona mea, Bălnaca şi Şuncuiuş”, spune Carmen Ungur, ghid al peşterii Unguru Mare.

Anul trecut 15.000 de turişti au ajuns în Defileul Crişului, cei mai mulţi din Ungaria şi Polonia.

Dealul Simionului

Echipa de filmare a vizitat şi Dealul Simionului din satul Bălnaca, comuna Şuncuiuş, unde a fost redescoperită ceteatea hallstatiană, din prima parte a erei fierului, adică de prin anii 1.200 – 1.000 î. Hr. Asociația Urbariale Piatra Corbului – Bălnaca a făcut primul pas pentru proiectul redescoperirii Cetății Hallstatiane și anume aprobarea predării terenului aflat în perimetrul cetății către Primăria Șuncuiuș.

Proiectul presupune scoaterea de sub pământ a acestei vechi cetăţi, unde s-au găsit deja urme de viaţă a unei civilizaţii dispărute de peste 3000 de ani, lucru confirmat de către descoperirea a două topoare de bronz. „E o tăietură în stâncă şi o terasă artificială care urmăreşte curba de nivel”, spune Călin Ghemiş. Parteneriatul pentru acest proiect îi are ca „jucători” pe Muzeul Ţării Crişurilor, Primăria Şuncuiuş şi C.A.P.D.D. Bihor.

La o altitudine de peste 300 de metri, fortăreaţa din Bălnaca avea şi rol de supraveghere, având o panoramă asupra Defileului Crişului Repede, dar era şi loc de refugiu. Cercetătorii vor să transforme locul în elementul central al unui proiect unic în România – un arheoparc. De altfel, cetatea a fost clasată deja ca sit arheologic de importanţă naţională, alături de peştera Unguru Mare.

Un alt unicat despre care se va vorbi în emisiunea lui Cristian Tabără este crisitul, un mineral amorf care se găseşte doar la peştera Unguru Mare, un sediment gelatinos de culoare albă, uneori galben brun. Numele de crisit derivă din denimirea latină a râului Crişul Repede, Crisis.

După lecţia de arheologie şi mineralogie, echipa „Exclusiv în Romînia” a avut parte de un festin gastronomic oferit de bucătarul Florin Gavrilaș din Bălnaca. Acesta le-a oferit o creaţie a sa botezată „Mâncarea Pădurarului”.

Trimite articolul

X
Taguri:
balnaca ,
CAPDD Bihor ,
carmen ungur ,
cristian tabara ,
pestera unugu mare ,
suncuius

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tribunalul Bihor: 3 ani și 6 luni de închisoare pentru tânărul din Oradea care și-a atacat mama cu un cuțit
    Denis Marcel Bercea, tânărul de 24 de ani, din Oradea, trimis în judecată pentru că și-a lovit mama cu un cuțit, în urma unui conflict violent în fața casei, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Inovație și Orientare către Client: Noul Kärcher Center AMOVI SERV și-a deschis porțile în Oradea!
    Pe Calea Sântandrei nr. 10A din Oradea și-a deschis oficial porțile noul Kärcher Center AMOVI SERV, un sediu modern construit de dealerul autorizat Kärcher Amovi Serv și dedicat integral soluțiilor de curățenie. Pentru a surprinde atmosfera vibrantă a evenimentului de lansare și pentru a vedea amploarea noului centru, vă invităm să urmăriți materialul video atașat acestui articol.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un bărbat care și-a cumpărat permis german fals și un tânăr prins cu droguri pe stradă, predați Penitenciarului Oradea
    Doi bihoreni care au fost condamnați la închisoare cu executare pentru deținere de droguri de mare risc și infracțiuni rutiere au fost ridicați de polițiști în cursul zilei de joi, imediat după ce sentințele de condamnare au devenit definitive, și au fost predați Penitenciarului Oradea.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    România

    Probleme din nou pe platforma TollRo. Ce trebuie să știe șoferii despre taxe și potențialele amenzi
    Platforma TollRo se confruntă vineri cu noi probleme de funcționare, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Echipele tehnice intervin pentru remedierea disfuncționalităților, iar șoferii care nu au reușit să achiziționeze TollRo din cauza acestora nu vor fi sancționați.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De la 30 de grade la vreme rece și ploioasă. Cum arată prognoza ANM pentru următoarele săptămâni
    Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri prognoza pentru intervalul 12 octombrie – 8 noiembrie 2026. Estimările indică temperaturi apropiate de normalul perioadei în toate regiunile, iar în prima săptămână sunt așteptate precipitații peste medie în sud și în regiunile extracarpatice, în timp ce vestul și nord-vestul țării vor avea un deficit de precipitații.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânărul care a atacat cu secera un salontan de 84 de ani a fost condamnat cu executare pentru tentativă de omor
    4 ani și 2 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Tribunalul Bihor i-a aplicat-o, printr-o sentință dată vineri, lui József Rövid, un tânăr de 20 de ani, din Salonta, acuzat că a intrat în locuința unui bărbat de 84 de ani și l-a lovit în cap cu o seceră.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X