BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu cât a crescut numărul firmelor bihorene dizolvate sau radiate în primele șase luni din 2024

Cu cât a crescut numărul firmelor bihorene dizolvate sau radiate în primele șase luni din 2024

De Ramona Pașcu
la 19 August 2024 12:47
1 Comentarii

Cu cât a crescut numărul firmelor bihorene dizolvate sau radiate în primele șase luni din 2024

19 August 2024 12:47
Numărul firmelor dizolvate la nivel național a crescut cu 15,52%, în primele şase luni din 2024, până la 22.459, faţă de 19.442 în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Scris de Ramona Pașcu - Numărul firmelor dizolvate la nivel național a crescut cu 15,52%, în primele şase luni din 2024, până la 22.459, faţă de 19.442 în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Trimite articolul

X

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 4.722 de firme și în județele Ilfov 1.234, Constanța 1.203, Cluj 1.183, Timiș 1.012 și Iași 852. În iunie 2024, s-au înregistrat 3.230 dizolvări de firme, cele mai multe în București – 684 și în județele Constanța – 205, Cluj – 166, Ilfov – 152 și Timiș – 145.

Și în județul Bihor a fost înregistrată o creștere a numărului firmelor dizolvate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în primele șase luni din 2023 au fost dizolvate 418 firme, anul acesta au fost 514 dizolvări până la sfârșitul lunii iunie, o creștere de 22,97%. Conform datelor ONRC, în luna iunie au fost dizolvate 89 de firme.

La polul opus, cele mai puține dizolvări de firme au fost consemnate în județele Covasna, respectiv 111, Ialomița – 115, Caraș-Severin – 144, Mehedinți – 145 și Călărași – 174.

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în perioada ianuarie – iunie 2024, este comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde au fost raportate 6.085 de dizolvări la nivel național. Față de aceeași perioadă a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 12,66%. Potrivit sursei citate, construcțiile, activitățile profesionale, științifice și tehnice, precum și industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, respectiv 2.280, 2.230 și 1.881.

Sute de firme radiate

O creștere a fost înregistrată și în ceea ce privește numărul firmelor radiate. Peste 45.000 de firme au fost radiate la nivel național, în primele șase luni din 2024, cu 34,38% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform ONRC.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 7.014 și în județele Cluj – 2.314, Dâmbovița – 1.828, Timiș – 1.825, Constanța – 1.709, Ilfov – 1.570şi Iași – 1.568.

Foarte aproape de acest top se află și județul Bihor unde au fost înregistrate 1.506 radieri, cu 45,09% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut când au fost înregistrate puțin peste 1.000 de radieri. Doar luna trecută au fost radiate 212 firme bihorene.

La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Călărași – 296, Ialomița – 313, Covasna – 359 și Giurgiu – 346.

Creșterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Maramureș (+90,03%), Harghita (+89,23%) și Dâmbovița (+88,84%). În niciun județ nu se înregistra scădere a numărului de radieri, la finele lunii iunie. De asemenea, au fost înregistrate 5.521 radieri de firme, cele mai multe în București – 958 și în județele Cluj – 315, Timiș – 237 și Iași – 210.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 10.434, agricultură, silvicultură și pescuit – 5.148, activități profesionale, științifice și tehnice – 3.830 și informații și comunicații – 3.609.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
firmă dizolvată ,
firma radiata ,
onrc

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. sandu2100 says:
    August 19, 2024 at 2:50 pm

    Firmele toate ar trebui nationalizate dd CJ si conduse eficient de Bolojan

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Judecătoarea Loredana Doseanu, de la Curtea de Apel Oradea, a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție
    Judecătoatea Loredana Doseanu, care activează în prezent în cadrul Secției I Civilă a Curții de Apel Oradea, a obținut promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE data 19.10.2026 - PL Alesd

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    Economic

    Vești pentru șoferi și transportatori: ce se întâmplă cu acciza la motorină în a doua jumătate a lunii octombrie
    Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Orădenii reclamă „cârpelile” executate în Parcul Brătianu, reabilitat cu 4,5 milioane de euro. Ce spune Primăria
    Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Foștii campioni de la AEK Oradea au inaugurat noua suprafață sintetică de la Baza Tineretului
    Baza Tineretului din Oradea a reintrat de miercuri în circuitul meciurilor de fotbal și minifotbal, după lucrările de înlocuire a suprafeței sintetice și introducerea iluminatului nocturn cu leduri.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X