La controlul de frontiera, pasagerul Petru M. a declarat că autoutilitara îi aparţine şi a prezentat certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate emise de autorităţile bulgare. Având suspiciuni, poliţistul de frontieră a trecut însă la verificări suplimentare.
„A reieşit faptul că numerele de înmatriculare bulgăreşti aplicate pe autoutilitara Daf aparţin de fapt unui autoturism marca Renault Clio. Bărbatul a declarat că a cumpărat autoutilitara din Germania şi a dorit să o înmatriculeze în Bulgaria. Ca urmare, a apelat la o persoană din Drobeta Turnu-Severin, care contra sumei de 1000 euro a obţinut documentele şi numerele de înmatriculare, fără ca el să cunoască faptul că acestea sunt false. Totodată Petru M. a declarat că întrucât nu deţine permis de conducere, l-a solicitat pe R. Florian să-i conducă autoutilitara până în Germania”, declară Cătălin Simuţ, purtător de cuvânt al IJPF Bihor.
Petru M. s-a ales cu dosar penal pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!