„Pe teritoriul României, olăritul se practică din vremuri străvechi, arta meşteşugului în sine trecând de mult granitele ţării, astăzi reprezentând o importantă atracţie pentru turiştii din întreaga lume, a aratat in expunerea de motive viceprimarul Ioan Hasas, iniţiatorul proiectului. În multitudinea de obiceiuri şi meştesuguri tradiţionale din România, olăritul ocupă un loc de frunte, la ora actuală 800 de ceramişti fiind implicati în mod direct în această meserie.În 2007, s-a constituit la Horezu Asociaţia Română a Localităţilor Centre de Ceramica Populară având ca scop constituirea într-o reţea naţională a oraşelor, comunelor sau colectivităţilor teritoriale în care s-a dezvoltat în mod istoric o activitate de ceramică. „De la cinci membri iniţial, în prezent, parteneriatul s-a extins, membrii Asociaţiei fiind : Horezu — jud. Vâlcea, Lungeşti — Valcea, Vlădeşti — Vâlcea, Corund — Harghita, Siseşti — Mehedinţi, Rădăuti — Suceava, Tomeşti — Hunedoara, Calnic — Gorj, Terpezita — Dolj, Brănistea — Galaţi, Slătioara — Vâlcea, Făget — Timiş, Bals — Olt, Voineşti – Iaşi, reprezentate la nivel de Consilii locale.Asociaţia Română a Localităţilor Centre de Ceramică Populară, în calitate de membru fondator, împreună cu organizaţiile similare din Franţa, Spania şi Italia au constituit un Grup European de Cooperare Teritorială ( GECT), denumit Asociatia Europeana a Localităţilor Centre de Ceramică. Acest organism european, a cărui infiintare s-a finalizat în decembrie 2013 sub titulatura GECT— Cities of Ceramics, are ca obiectiv general realizarea de acţiuni de cooperare teritorială cu scopuri de dezvoltare şi coeziune economică şi socială a localitatilor centre de ceramică din Europa şi vizeaza realizarea urmatoarelor obiective specifice: identificarea, promovarea şi implementarea proiectelor şi acţiunilor comune de cooperare europeană în sprijinul membrilor săi; valorificarea, protejarea, conservarea şi difuzarea patrimoniului artistic etnografic al ceramicii europene, dezvoltarea turistică, culturală a teritoriilor localităţilor membre având ca reper şi axa comuna ceramică locală, naţională si europeană;imbunătăţirea tehnicii meştesugului în domenii cum ar fi designul tradiţional si contemporan, procesele de producţie, noile materiale şi tehnici de producţie, implementarea unor strategii de marketing; promovarea formării profesionale în domeniul ceramicii, cu scopul de a mări competivitatea în domeniu;organizarea de evenimente internaţionale (congrese, seminarii, ateliere, expozitii, târguri, bienale si alte evenimente similare)”, a explicat Ioan Hasas.
Cu ochii pe „Cities of Ceramics”
Vadu Crişului aderă la Asociaţia Română a localităţilor Centre de Ceramică Populară au decis consilierii la ultima şedinţă.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Artistul ajunge la Oradea cu un concert despre oameni, povești spuse pe bune și muzică "fără chimicale".
FC Bihor
FC Bihor a fost la 5 minute de a obține un punct la Târgoviște, care ar fi asigurat deja prezența în play-off-ul din Liga 2. Golul înscris de Robert Necșulescu în minutul 85 a stricat calculele, astfel că FC Bihor trebuie să se concentreze pe meciul următor, programat acasă cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
FC Bihor
Învingătoare în prima etapă desfășurată în 2026, Chindia Târgoviște și FC Bihor s-au duelat duminică pentru a se menține pe loc de play-off. Ambele formații aveau 4 victorii consecutive.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Emisiunea realizată de Romfilatelia şi Poşta Română marchează 150 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cofetăria Scala s-a deschis la Oradea, chiar în 1990, anul în care a început noua eră pentru România, fiind una dintre primele cofetării din istoria orașului nostru. S-a deschis pe Bulevardul Decebal 58.
Mapamond
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a murit, confirmă președintele Statelor Unite, Donald Trump, într-o postare sâmbătă pe rețeaua sa Truth Social, preluată și de agențiile internaționale de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!