Domnul Mircea Bradu știa că va muri. Un fel special de a ști, fără să fie însoțit de patetisme și dolii avant la lettre.

[eadvert]

A murit Mircea Bradu, primul primar al Oradiei după Revoluție

Tocmai de aceea și-a chivernisit fiecare secundă. Rar mi-a fost dat să cunosc un om implicat în mai multe proiecte, obsedat de a fi acolo, în rumoarea clipei, dăruit unor crezuri mai puțin solemne, dar cât se poate de aplicate. A experimentat cu succes „roluri” diverse – manager, edil, scriitor, om de radio, publicist, editor. S-a risipit pentru a se împlini și s-a dăruit pentru a uita un moment-două că e pieritor, ca tot ce stă în plămadă de om. Mai cu seamă un „rol” l-a prins perfect, acela de prieten.

Te întâmpina cu mersul său șchiopătat, din cauza unui teribil accident de circulație (șchiopătatul nu-i știrbea deloc prestanța), te privea cu ochii luminoși, capul înclinat, te fixa cu zâmbetul lui îngropat în două riduri din obraz și ți se adresa ușor excesiv – „Te sărut, scumpule!”.

Mai apoi îți propunea ceva sau te punea în garda, te îndemna sau te mustra părintește. Fiecare întâlnire sau conversație la telefon aveau substanță, refuzând simplul statul de întâmplare năucă.

L-am prețuit și-l voi păstra în memoria însiropată cu nostalgii. De astăzi, cu un Domn mai puțin pe fața pământului!

Florin Ardelean