Înconjurat de prieteni, familie, colegi de jurnalism (Gazeta de Vest, Jurnal bihorean, revista Familia), Alexandru Seres şi-a lansat joi, 1 octombrie, cea mai nouă apariţie editorială, recidivând după opt ani de la volumul „Litanie putredă”, la cinci după monografia „Cioran, omul incomplet”, care a fost distinsă cu premiul „Cornel Regman” al revistei „Apostrof”, şi la 34 de ani de la volumul de debut „Trăirea geometriei”.

Volumul de versuri „Imitaţia unui naufragiu” a fost prezentat de autor, în dialog cu poetul Mihók Tamás, redactor al revistei Familia, la Librăria Humanitas din incinta Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”.

Cartea cuprinde poeme mai vechi sau mai noi, despre care Mihók Tamás spune că „prind foarte bine în siajul delirului informaţional din zilele noastre, care se mai cheamă şi acceleraţionism.”

„Tu mi se pare că faci aici un act de rezistenţă în faţa acestui tumult, ne prezinţi nişte lucruri simple pe care astăzi din ce în ce mai greu reuşim să le facem, sau dacă le facem, să ne bucurăm de ele. Faptul că reuşeşti aceste gesturi să le transfigurezi în aşa fel încât să chestionezi scrisul, face din poezia ta poezie calitativă”.

„Nu mă consider poet”

Mihók Tamás consideră că volumul este un punct de întâlnire atât cu poeții din generația lui Alexandru Seres, cât și cu volumele sale anterioare.

Apărută la Editura Primus din Oradea, cartea cuprinde două „cicluri poetice”: „Tablouri din muzeul inocenţei” – care în mare măsură conţine poeme noi, inedite, dar şi câteva poeme vechi din vremea când avea 25-30 de ani, şi „Cimitirul poeţilor”, în cel din urmă fiind incluse pastişe precum „Dinesciană”, Păunesciană”, „Dublu sonet pentru roua dimineţilor” – in memoriam Mircea Ivănescu sau „Destabiliza-rea” – in memoriam Sergiu Vaida. „Mi se pare spectaculos să pui nişte poeme unul lângă altul din perioade atât de diferite şi să nu se observe. Dacă nu puneai acei ani nu mi-aş fi dat seama”, a precizat moderatorul, spunând că poemele sale „au nerv”.

Întrebat de Mihók Tamás cum de a revenit la poezie, Alexandru Seres a mărturisit: „Nu ştiu. Mai ales că nu mă consider poet. Scriu poezii foarte rar. La câţiva ani scriu câte o poezie şi de aceea sunt aşa de puţine. Urăsc poeţii care scriu mult. Urăsc poeţii care publică mult, câte 20 de volume. Nu am de gând să public alte volume. Cel mai probabil este ultimul. De aceea am şi ţinut să pun aici câteva dintre poemele mele mai vechi. Unele dintre ele au fost publicate în reviste, altele au apărut şi în cărţile precedente, dar trei sau patru sunt total inedite. Nu am ceva anume să spun. De regulă eu când scriu poezie nu prea ştiu ce să spun. Nu am nimic de comunicat”.

Mihók Tamás a precizat faptul că trei poeţi orădeni îşi dau girul pentru acest volum. Lucian Scurtu îl numeşte pe autor „un însingurat structural, uneori vecin abuliei, un lunatec pierdut, asemeni lui Bacovia, printr-un topos ostil, aflat în accelerată disoluţie”. Alexandru Sfârlea îl consideră „un poet care trăieşte febricitar seducţia nihilismului, dar când simte că e pe punctul ca fulminaţia lirismului să-i fie resorbită, priveşte realul în ochi, îl persiflează şi-l face să se dezechilibreze într-o sintaxă introvertită, luând înfăţişarea unei graniţe, a unei linii la care nu e mai poate ajunge”. Iar Ioan Moldovan punctează că „pentru Alexandru Seres a scrie echivalează cu a face operă de exorcizare – temporară, mereu provizorie – a pandemoniei fiinţei”. Moment în care Alexandru Seres a ţinut să precizeze că cei trei de fapt nu i-au dat girul pentru acest volum, ci fragmentele de pe copertă sunt fragmente extrase de el din cronici și recenzii scrise de cei trei poeţi de-a lungul anilor, dar „sunt în limita copy-right-ului de 500 de semne”.

„Vorbesc singur, în pustiu”

Pentru a explica titlul volumului, poetul mărturiseşte că atunci când scrie, nu adresează un mesaj cuiva. „Nu scriu un mesaj, nu vorbesc cu nimeni, nici măcar cu mine însumi. Practic vorbesc singur, în pustiu. Şi nu e ca şi cum ai lansa un mesaj într-o sticlă în speranţa că va ajunge cândva la o destinaţie oarecare şi cineva îl va citi. Mesajul meu eşuează din start fiindcă nu are destinaţie. Poemul e un soi de naufragiu. Poemul, într-un joc secund, e imitaţia unui naufragiu”.

S-au citit şi câteva poezii din volumul nou apărut precum „Dragă” – in memoriam Ioan Moldovan sau pastişa „Autobiografie cu strigături”. Alexandru Seres spune că acum nu mai lucrează nimic. A ieşit la pensie şi consideră că e cazul să nu mai scrie, să nu mai scoată niciun alt volum.

Întrebat de Mihók Tamás cum se raportează la poeţii mai tineri, Alexandru Seres spune că totul s-a schimbat faţă de generaţia sa. De poezia tinerei generaţii mărturiseşte că nu este foarte impresionat.

„Le admir curajul să spună exact ceea ce simt, ceea ce văd în jurul lor, că pot să se exprime atât de direct. E un curent care cred că se numeşte autobiografism. Dar chestia asta nu îmi place. Nu îmi place când în poezie poeţii povestesc lucruri care li s-au întâmplat. Mi se pare prea uşor, prea simplu”, a punctat Alexandru Seres.

O tânără din public l-a întrebat: „Nu este normal ca toţi să avem trăiri? E așa greșit să le exprimi?” Seres i-a răspuns că nu e nimic greșit, dar contează felul cum ne exprimăm trăirile. „Ceea ce cred eu că poezia tânără face acum este că o exprimă mult prea direct. Or, poezia şi arta în general trebuie să fie o sublimare. Mi se pare că se sublimă prea puţin. Poate o fi un merit şi în asta. Mie nu-mi place”.

Volumul de versuri a fost oferit gratuit celor prezenţi la lansare. „Cartea se găsește aici și se oferă, pentru că e fără preț, e neprețuită”, a spus Alexandru Seres, apostrofat în glumă de moderator că „strică piaţa”. La finalul întâlnirii „s-a naufragiat” în autografe şi fotografii.