BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
Cultură
Apel național pentru artiști: expoziția „Echoes of the concrete” aduce la Conacul Mocioni amintiri din epoca de aur

Apel național pentru artiști: expoziția „Echoes of the concrete” aduce la Conacul Mocioni amintiri din epoca de aur

De Camelia Buşu
la 24 August 2026 14:18

Apel național pentru artiști: expoziția „Echoes of the concrete” aduce la Conacul Mocioni amintiri din epoca de aur

24 August 2026 14:18
Scopul demersului este promovarea artiștilor plastici contemporani. Tema aleasă este moștenirea betonului și a ideologiei totalitare.
Scris de Camelia Buşu - Scopul demersului este promovarea artiștilor plastici contemporani. Tema aleasă este moștenirea betonului și a ideologiei totalitare.

Trimite articolul

X

Asociația culturală D’Art Oradea, alături de Soviart Timișoara, a lansat un apel național de creație dedicat artiștilor din România și din diaspora, în cadrul proiectului expozițional de artă contemporană și antropologie vizuală „Echoes of the concrete” („Ecourile betonului”). Termenul-limită pentru înscrierea aplicațiilor este 15 septembrie, ora 24:00.

Expoziția va fi găzduită timp de o lună la Conacul Mocioni din Foeni, județul Timiș, un obiectiv recent inclus în circuitul turistic în urma unui proces de reabilitare. Vernisajul este programat pentru 26 septembrie, ora 18:00, cu acces liber pentru public, sub curatoriatul lui Ovidiu Justinianu și al Roxanei Netea.

Tema aleasă este moștenirea betonului și a ideologiei totalitare. Conceptul curatorial pornește de la ideea că prăbușirea regimurilor comuniste nu a șters amprenta lăsată asupra individului și a peisajului urban est-european. Betonul este folosit ca metaforă dublă – materialul brut al modernizării socialiste și rigiditatea ideologică a regimului totalitar – iar expoziția urmărește modul în care blocurile-dormitor, monumentele brutaliste și spațiile publice standardizate continuă să modeleze identitatea și memoria colectivă a societăților post-comuniste.

Curatorii au structurat expoziția în patru secțiuni tematice, de la macro-structură la micro-istorie: Monolit și Ideologie – arhitectura totalitară și brutalismul ca instrumente de control urbanistic; Fisurile din Plăci – viața privată din interiorul apartamentelor standardizate, contrastul dintre exteriorul gri și spațiul domestic; Arheologia Cotidianului – obiecte, sunete și texturi specifice epocii, reinterpretate de artiștii contemporani; Spectrele Prezentului – modul în care generațiile actuale recontextualizează această moștenire, de la estetica post-sovietică la gentrificarea cartierelor muncitorești.

Cine poate participa

Organizatorii precizează că apelul se adresează atât artiștilor vizuali emergenți, cât și celor cu experiență, studenților sau absolvenților instituțiilor de învățământ artistic-vocațional din România sau din diaspora. Vârsta de participare este nelimitată. Mediile acceptate sunt variate: pictură, desen, grafică, artă digitală, colaj, tehnică mixtă, fotografie, sculptură, ceramică, instalații video sau de sunet și lucrări new media. Nu există o limită a numărului de lucrări propuse de fiecare artist.

Potrivit regulamentului, dimensiunea maximă a unei lucrări trebuie să se încadreze în 120 x 120 cm, iar pentru instalații sau lucrări cu dimensiuni speciale artiștii trebuie să anunțe organizatorii prin e-mail înainte de înscriere. Fotografiile lucrărilor, în format JPG la 300 dpi, însoțite de datele tehnice, o descriere de 300-700 de cuvinte și un biografie a artistului, se trimit la adresa soviart.j@gmail.com până la 15 septembrie, ora 24:00.

Selecția lucrărilor va avea loc între 16 și 18 septembrie, iar lucrările fizice ale artiștilor selectați trebuie expediate către organizatori până la 21 septembrie. Deciziile comisiei de selecție sunt definitive și nu pot fi contestate.

Participarea presupune o contribuție de 200 de lei, achitată sub formă de donație după etapa de selecție, sumă ce acoperă protocolul, cheltuielile administrative și serviciile de panotare și promovare. Costurile de transport rămân în sarcina artiștilor, atât la trimiterea lucrărilor, cât și la returnarea acestora, programată pentru 1 noiembrie.

Proiectul este sprijinit de Consiliul Județean Timiș și are ca parteneri Primăria Foeni, Casa de Educație Mocioni de Foeni, precum și mai multe instituții media, printre care TVR Cultural, TVR Timișoara și Radio România Timișoara. Potrivit organizatorilor, scopul demersului este promovarea artiștilor plastici contemporani și crearea unor experiențe culturale relevante pentru publicul larg, prin integrarea expoziției într-un program turistic desfășurat la Conacul Mocioni din Foeni.

Vernisajul expoziţiei cu lucrările selectate va avea loc în 26 septembrie, ora 18:00. Lucrările vor fi returnate în 1 noiembrie artiştilor expozanţi.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Asociatia culturala D'Art Oradea ,
Echoes of the concrete ,
Ecourile betonului ,
open call ,
Soviart Timisoara

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Fără probleme! „Leii roșii” au obținut a doua victorie consecutivă cu 92 de puncte marcate
    Perioadă bună traversată de „lei roșii”, care și-au adjudecat a doua victorie în această săptămână.

    BIHON Sport local

    Înfrângere la scor suferită de Transilvania Sport Academy. Un francez a marcat de patru ori în poarta bihorenilor
    După două etape în care a fost ajutată să piardă și din cauza greșelilor de arbitraj, Transilvania Sport Academy a suferit un nou eșec în campionat.

    BIHON Sport local

    Abonați la X! Al patrulea rezultat de egalitate pentru CS Bihorul Beiuș
    Bihorul Beiuș a remizat sâmbătă cu o echipă care are pretenții la play-off, dar care nu mai câștigase de 3 etape în Liga 3, Seria 8.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Sport local

    Crișul Sântandrei se menține pe podium după a șasea victorie stagională în Seria 8
    Crișul nu a avut meci ușor cu tinerii de la Viitorul Cluj, dar a reușit să mai adauge 3 puncte la zestrea de până acum.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Lotus Băile Felix a pierdut la scor un meci în care a avut dublă inferioritate numerică
    Zi nefastă pentru Lotus Băile Felix din toate punctele de vedere. La finalul încălzirii de dinainte de meci, Raul Tămaș, jucătorul ofensiv cu evoluții constant bune în acest campionat, s-a accidentat și a fost înlocuit în formula de start cu Tiberiu Serediuc.

    România

    Majorările salariilor bugetarilor, în așteptare. Ce spune ministrul Muncii despre noua lege a salarizării
    Adoptarea noii legi a salarizării unitare depinde de situația bugetară a României și de măsurile necesare pentru ținerea deficitului sub control.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X