Filarmonica de Stat Oradea invită publicul, joi, 29 octombrie, de la ora 19:00, la sala „Enescu-Bartók”, la concertul vocal-simfonic „Clopotele”. Corul și Orchestra instituției vor fi conduse de dirijorul Vladimir Lungu, iar partitura solistică va fi susținută de Tatiana Lisnic (soprană), Cristian Mogoșan (tenor) și Florin Estefan (bariton).

Evenimentul se înscrie în atmosfera începutului de noiembrie, care are o semnificație profundă în lumea catolică: Sărbătoarea Tuturor Sfinților în prima zi a lunii și Luminația în a doua. Filarmonica se alătură astfel comunității catolice printr-un program construit în jurul unor teme precum religia, drumul prin viață de la naștere până la moarte, lumea celor trecuți în neființă, lumina și mântuirea.

Serata se deschide cu „Silouan’s Song” de Arvo Pärt, continuă cu poemul simfonic „Insula morților”, op. 29, de Serghei Rahmaninov, iar după pauză va fi interpretată simfonia corală „Clopotele”, op. 35, de același compozitor.

Născut la 11 septembrie 1935 în Paide, Estonia, Arvo Pärt este considerat unul dintre cei mai importanți compozitori contemporani. Din a doua jumătate a anilor 1970 a lucrat la un stil minimalist în care a inclus propria tehnică de compoziție, numită Tintinnabuli. Printre lucrările sale cunoscute se numără „Fratres”, „Spiegel im Spiegel” și „Für Alina”.

„Silouan’s Song” se bazează pe un text religios al Sfântului Silouan (1866-1938), călugăr rus de pe Muntele Athos, ale cărui scrieri meditative au fost publicate de fiul său spiritual, arhimandritul Sofronie, pe care compozitorul l-a cunoscut personal și căruia i-a dedicat lucrarea. Piesa se remarcă printr-o linie melodică lentă, cu schimbări armonice fine, și creează o atmosferă de contemplare spirituală. Repetarea versului „My soul yearns after the Lord” accentuează dorința de apropiere de Divinitate. Lucrarea a fost prezentată în premieră la 4 iulie 1991, la Rättvik, în Suedia, în cadrul Festivalului de la Lacul Siljan, iar în 2012 compozitorul a realizat o nouă versiune, pentru opt violoncele.

Serghei Rahmaninov (1873-1943), pianist virtuoz, compozitor și dirijor, este unul dintre marii reprezentanți ai Romantismului rus. Poemul simfonic „Insula morților”, cel mai cunoscut dintre cele patru ale sale, a fost inspirat de tabloul alb-negru al pictorului simbolist elvețian Arnold Böcklin, descoperit de compozitor la Paris, în 1907. Partitura a fost finalizată în aprilie 1909 și prezentată în premieră pe 18 aprilie, la Moscova, sub bagheta autorului. Rahmaninov a revizuit ulterior lucrarea de mai multe ori, renunțând inclusiv la 62 de măsuri din versiunea originală.

Muzica evocă sunetul vâslelor în drum spre insulă, iar măsura de 5/8, destul de rară, sugerează vâslitul sau respirația, într-o reflecție asupra împletirii dintre viață și moarte. Ca în multe alte lucrări ale sale, compozitorul citează cântul gregorian „Dies Irae”.

Simfonia corală „Clopotele” a fost compusă în 1913 și interpretată prima dată la Sankt-Petersburg, pe 30 noiembrie același an, sub conducerea compozitorului. Versurile îi aparțin lui Edgar Allan Poe, într-o traducere liberă a poetului simbolist Konstantin Balmont. Împreună cu „Vecerniile”, lucrarea se număra printre preferatele lui Rahmaninov și a fost dedicată compozitorului olandez Willem Mengelberg și Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam.

Povestea lucrării are un episod aparte: în 1907, aflat la Roma, Rahmaninov a primit o scrisoare anonimă ce conținea traducerea lui Balmont și îndemnul de a scrie o lucrare pornind de la versuri. Abia după moartea compozitorului s-a aflat că expeditoarea fusese Maria Danilova, tânără violoncelistă și studentă la Conservatorul din Moscova.

Simfonia are patru mișcări, care urmăresc parcursul vieții: „Clopoțeii de argint ai saniei” (cu solo de tenor), „Clopotele melodioase de nuntă” (cu solo de soprană), „Clopotele zgomotoase de alarmă” și „Clopotele de fier ale înmormântării” (cu solo de bariton). Muzicologii observă influența lui Ceaikovski, în special a Simfoniei a șasea „Patetica”, dar și a lui Mahler. Coincidență sau nu, Rahmaninov a scris lucrarea la Roma, la același birou la care obișnuia să compună și Ceaikovski.