NOCA – New Oradea Contemporary Art găzduieşte cea de a patra expoziţie curatorială de la deschiderea spaţiului. În perioada 29 octombrie 2026 – 7 februarie 2027 se poate vizita expoziția „A greenhouse with a view”.

Lucrări semnate de Lucian Bran, Liviu Bulea, Anastasia Dumitrescu, Cristian Ciubotariu, Elena Kristofor, Mihai Plătică, Delia Popa, Dan Vezentan și Guadalupe Vilar au fost curatoriate de Cristina Vasilescu și Suzana Vasilescu., care în selecţia făcută s-au legat foarte mult și de contextul arhitectural.

În turul ghidat petnru presă, Cristina Vasilescu spunea că tot conceptul a pornit de la faptul că NOCA are un efect de seră. Arhitectura vitrată, din toate perspectivele, creează o transparență care reprezintă un element unic pentru arhitectura în sine.

„Vezi râul, vezi arhitectura art nouveu… Pe mine m-a fascinat ce înseamnă să lucrez cu arhitectura unui loc din punct de vedere conceptual pentru o expoziție. Ideea de seră, în care temperatura e controlabilă, unde intră foarte multă lumină. Evident asta m-a dus cu gândul la natură, la peisaj. Mi se pare că în ultimii ani există o reîntoarcere către natură, mai ales în practicile artistice. Și mi-a plăcut foarte mult și ideea procesului de a recolta. Cum recoltăm din natură, cum extragem din natură elemente, resurse naturale. Dar mi-a plăcut și metafora recoltei. Cum artiștii găsesc ideile colectând elemente din alte practici. Evident că dacă ne gândim la natură, ne ducem cu gândul p către fragilitatea peisajului”, spune curatoarea.

Cristina Vasilescu aminteşte şi de ideea de conștiință ecologică, prezentă la fiecare artist în parte, la unii mai direct, la unii într-un mod mai poetic. Iar ca un ultim strat conceptual, ar fi oraşul Oradea şi conexiunea dintre natură, peisaj, urbanism și turism, elemente interconectate. Curatorele şi-au propus să facă şi un workshop de plantat chiar în spațiul expoziţional.

„O să ținem ghivecele cu tot ce plantăm în acest spațiu să crească iar publicul poate veni de mai multe ori să viziteze expoziția şi să vadă evoluţia. Apoi vrem să facem discuții legate de ce înseamnă urbanism, ce înseamnă spațiu public, felul în care un oraș se apropie mai mult de cetățeni și mai mult și de natură. Cum îmbini elementele astea”.

Reciprocitatea contactului dinte om şi natură

Dan Vezentan propune Harvesting Structures, un omagiu practicilor agricole. Artistul este din Maramureş iar părinţii lui sunt fermieri. Este interesat de felul cum practica agricolă devine un fel de practică artistică, o practică vizuală. El expune șapte machete, şapte modele de structuri de recoltare, pornind de la recipiente şi unelte realizate din materiale şi tradiţii diverse. Printre acestea se numără un colector de apă, unul pentru soare, sau altul pentru fructe.

„Mi-am dorit foarte mult lucrările lui pentru că mi se pare că e chiar pe tema aleasă şi întrebările lui sunt legate foarte mult de felul cum consumăm natura, şi cum te întorci la ea dintr-o perspectivă mult mai înceată, mai de lungă durată”, punctează curatoarea.

Anastasia Dumitrescu este prezentă în expoziţie cu Manufactured Strata şi Skin to Skin. Prezentă la turul ghidat, artista a explicat că lucrează foarte mult cu fotografia şi natura, fiind fascinată de reciprocitatea contactului dinte om şi natură.

„Eu mă duc și extract ceva dintr-un peisaj, dar el, la rândul lui, are influență asupra mea. Şi mă interesează, în practică, şi ce urme lăsăm noi în peisaj. În Manufactured Strata m-am folosit de glitch şi de digital ca să evoc alterarea pe care o putem produce, în eraera computaţională cel puţin. Sunt introspecții pe care le-am avut în urma navigării peisajului”, spune Anastasia Dumitrescu.

Artista l-a amintit pe antropologul Timothy Ingold care spunea că „gândirea poartă greutatea istoriilor care ne-au modelat, la fel cum rocile poartă greutatea istoriilor sedimentării”.

A doua lucrare, Skin to Skin (Piele pe piele), realizată în perioada pandemiei, face referire la corp, la atingere, la pielea ca membrană – care protejează integritatea corpului, dar în acelaşi timp este şi permeabilă.

„M-a interesat cum pot să aplic unui mediu pur vizual, cum e fotografia, un alt simţ, simţul tactil. Şi m-am gândit la fotografia performativă”, spune artista, surprinzând în fotografii gestul atingerii, explorarea senzorială.

Conflicte care schimbă natura

Elena Kristofor este din Odessa dar locuieşte de mulţi ani în Austria. În lucrarea „wie eine Garanje rot” (Roşu ca o muşcată), o lucrare textilă pe care sunt imprimate flori de muşcată zdrobite cu un ciocan, în face o analogie dură de la frumuseţea florilor la dronele kamikaze cărora ruşii le-au dat denumirea acestor flori, Geran -2, şi care atacă infrastructura civilă din Ucraina. „Un gest poetic şi foarte sensibil adus în memoria colectivă”, spune curatoarea.

Artista mai are în expoziţie fotografii de arhivă aeriene din Ucraina, peste care a suprapus, iarăşi, flori de muşcată, iar pe sticlă a gravat graniţa dintre Rusia şi Ucraina – un gest care te duce cu gândul la felul cum se schimbă teritoriile, felul cu confilctele schimbă natura şi cât de importante sunt resursele. De asemenea, este expus şi un poem în limba rusă, creat cu Inteligenţa Artificială, scris din perspectiva dronelor care cad pe teritoriul Ucrainei.

Lucrările artistei ucrainene sunt în dialog cu fotografiile realizate de Lucian Bran, care a făcut o cercetare mai îndelungată despre insula Ada Kaleh, care în anii ’70, când s-a construit hidrocentrala de la Porțile de Fier, s-a decis ca aceasta să fie scufundată, oamenii care locuiau acolo urmând să fie strămutaţi pe insula Şimian. Folografiile sunt făcute pe insula Şimian, iar pe sticlă artistul a gravat personaje și o clădire care a dispărut.

Tot lui Lucian Bran îi aparţin fotografiile cu titlul Thermscapes, o explorare fotografică a serelor din Europa, unde tehnologia creează şi menţine medii care permit plantelor tropicale să supravieţuiască în climate altfel neprielnice.

„A fotografiat și a decis în mod intenționat să developeze filmele nu la 40 de grade, cum se face în mod normal, ci pe la 60 de grade, moment în care pelicula e supusă unui stres termic destul de puternic şi aşa apărea culoarea roşiatică a fotografiei”, explică Cristina Vasilescu. Artistul face astfel o analogie la ce înseamnă intervenţia omului în nautră şi încălzirea globală.

Sculpturile din expoziţie aparţin artistului originar din Beiuş, Cristian Ciubotaru, care lucrează cu materiale precum marmura, piatra de Viştea şi brucitul, toate găsindu-se în Bihor. „Îmi place mult expresia destul de minimalistă a unor animăluțe și fantome pe care le găsește în natură”, spune curatoarea, punctând faptul că sculpturile sale oscilează între figurativ şi abstract, păstrând „un echilibrul între forme recognoscibile şi interpretări libere”. Se pot admira sculpturi precum Foca, Nosfi, Minitaurul sau Mistreţul Galben, care invită privitorul să descopere relaţia dintre material, imaginaţie şi gestul artistic.

Peisajul în schimbare

Liviu Bulea este din Turda, dar a locuit mulţi ani şi în Oradea. El lucrează mult în jurul orașului din care provine, Turda. Lucrările lui sunt foarte mult legate de ce înseamnă viața urbană și cum poate ea suferi din cauza industrializării, lucru evidenţiat în seria de copaci cu rădăcinile în pulberea cimentului de la fabrica din Turda, expuşi la NOCA.

De asemenea, expune şi trei lucrări realizate în tehnica cianotipiei. Este o tehnică veche de imprimare fotografică alternativă care creează imagini unice de culoare albastru de Prusia folosind lumină ultravioletă și două substanțe chimice. În cele trei lucrări, artistul explorează modul în care materialele abandonate păstrează urme ale memoriei, reflectând felul în care mediile urbane ne modelează experienţele individuale şi colective, schimbând proivitorului tipul de percepţie şi de conştientizare a resurselor naturii, a felului în care ne punem amprenta asupa mediului.

Delia Popa, este inspirată de peisajele din Săcel, Maramureş, locul ei de baştină. Este prezentă în expoziţie cu o lucrare nouă pe care a făcut-o după rezidența din Maramurești, în Săcel. Este vorba despre reconversia unei halte de tren într-un centru cultural unde au loc rezidenţe şi expoziţii. În ultimii ani, tema principală de studiu a artistei este peisajul satului în schimbare, legătura dintre natură şi urbanizarea rapidă.

Lucrarea expusă, realizată din plăci ceramice pictate, este inspirată de peisajele din Săcel, privite ca o reţea de interacţiuni între plante, culturi, animale, case, drumuri, dincolo de dimensiunea estetică. Delia Popa mizează şi pe interacţiunea tactilă cu plăcile de ceramică, inspirată fiind de materialele tactile de la Muzeul Naţional de Artă al României, care fac operele accesibile persoanelor nevăzătoare şi celor cu deficienţe de vedere. „E, pur și simplu o altă formă de reprezentare care poate să ne bogățească”, spune artista prezentă la turul ghidat.

La NOCA expune şi Guadalupe Vilar, o artistă argentiniană dar care locuieşte la Londra. Ea reciclează în lucrările ei diverse materiale, mizând foarte mult pe sustenabilitate, textile, corp şi spaţiu.

Artista transformă deşeurile textile în structuri spaţiale care evocă prezenţa fizică dincolo de corpul uman, invitând privitorii să reconsidere reutilizarea materialelor şi cosumerismul.

Mihai Platica este foarte tehnic în realizarea fotografiilor sale, foloseşte mult glich-ul mizând pe felul în care percepe ochiul imaginea. Dintre fotografiile expuse, impresionată este lucrarea intitulată „Birefringed Slow Glas”. Este compusă din două fotografii imprimate pe sticlă de mari dimensiuni, montate într-o structură de lemn.

Artistul mizează pe relfexiile şi refracţiile luminii care fragmentează imaginea, iar peisajul se schimbă o dată cu mişcarea privitorului. Lucrarea face referire la conceptul fictiv de „slow glass”, imaginat de scriitorul bob Shaw, în care sticla păstrează lumina şi transmite imaginile cu întârziere, ca o arhivă a trecutului.

„Funcționează ca un dispozitiv optic și temporal, situat la interseția dintre literatura speculativă, fizica luminii și istoria mediilor de observare. Lucrarea exploarează modul în care imaginea e modelată de materialele și sistemele prin care circulă, propunând percepția ca un proces instabil, dependent de timp, poziție și mediu. Lucrarea face referire la acest proces istoric de arhivare și manipulare a imaginii, ca suport fizic al memoriei, interconectând rigoarea științifică cu explorarea artistică a luminii”, se explică în prezentarea lucrării.

Expoziția „A greenhouse with a view” găzduită de NOCA – New Oradea Contemporary Art va putea fi vizitată până în 7 februarie 2027.