A absolvit Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Facultatea de Arte în Limba Română, specializarea Artele spectacolului – Actorie (șef de promoție), la clasa prof. univ. dr. habil. Nicolae Cristache și conf. univ. dr. Ioan Ardelean, cu diplomă de Master în Arta actorului. De asemenea este licenţiat în Jurnalism la Universitatea din Oradea. Este coautor al Dicționarului Multimedia al Teatrului Românesc.

În prezent, este doctorand în actorie de dublaj la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Din toamnă, universitatea va introduce, pentru prima dată, discipline dedicate dublajului: Arta actorului de dublaj și Regie de dublaj. Acestea vor fi predate studenților de către actorul orădean.

– Cum ai ajuns să faci dublaj la vârsta de 12 ani şi ce personaje ai interpretat?

Cosmin Petruţ: Am ajuns să dublez din întâmplare și cred că asta e partea cea mai interesantă. Făceam cursuri de teatru la Palatul Copiilor, iar într-o zi profesoara m-a sunat și mi-a spus că Florian Silaghi are nevoie de voci de copii care să citească niște replici la microfon. Nu mi-a spus că este vorba despre dublaj sau despre desene animate. Îl cunoșteam pe Florian pentru că mai venea la cursurile noastre, iar ceilalți copii știau că el este voce la desenele animate și vorbeau despre asta, dar eu nu făceam deloc legătura. Asta poate pentru că din genericul „Au dublat în limba română actorii […] Dublajul a fost realizat de Zone Studio Oradea”, eu receptam doar Oradea și strigam prin casă cu o bucurie naivă că Oradea se aude la desene. Cine erau actorii și cum ajungeau vocile acolo, nici măcar nu mă-ntrebam. Am cerut acordul părinților, au acceptat, iar eu știam doar că, după următorul curs, urma să citesc ceva cu Florian. Atât. Nu mă gândeam că merg la un casting și cu atât mai puțin că intru într-o lume care avea să-mi schimbe viața.

Florian ne-a dus la studio, pe mine și pe încă un coleg, iar eu abia acolo am conștientizat, pentru prima dată, unde ajunsesem. Îl auzisem de atâtea ori la cursuri, dar în momentul în care l-am văzut în fața microfonului și i-am auzit vocea acolo, am făcut, în sfârșit, legătura: el era pe bune una dintre vocile pe care le auzeam la desene. Am avut senzația că l-am descoperit pe Moș Crăciun. Pentru un copil de 12 ani era fascinant să realizeze că în spatele personajelor nu era magie, ci oameni adevărați. În ziua aceea am dat doar o probă de voce și am intrat în baza de date a studioului. Dacă apărea vreodată un personaj potrivit pentru vocea mea, exista posibilitatea să fiu chemat să dau casting pentru el. Câteva luni mai târziu s-a întâmplat. A venit la dublaj „Angelo e cel mai tare”, iar producătorii desenului și cei de la Cartoon Network nu au acceptat nicio voce propusă pentru personajul Sherwood, așa că studioul a chemat copiii din baza de date, iar vocea mea a fost selectată. De atunci au urmat peste 700 de personaje printre care Prințul Mo, Lance, Yakari, Thunk Crood și multe altele.

– Ce te-a atras din experienţa de atunci ca să îţi doreşti să devii actor?

Cosmin Petruţ: Dorința de a înțelege cum reușeau actorii să se joace cu vocea. Eu mi-am petrecut adolescența în studio și oricât de ciudat ar suna, am crescut la locul de muncă, printre ei. Nu pot spune că am explorat foarte multe alte domenii, pentru că lumea mea a devenit studioul de dublaj, iar după acel casting mi s-a schimbat complet felul în care mă uitam la desene. De atunci am început să fiu atent la distribuțiile de la final astfel încât să-mi dau seama cine ce dublează. După ce am început să dublez, curiozitatea asta s-a accentuat: când identificam un actor într-un desen animat, în următorul îl ascultam și mai atent, pentru că voiam să înțeleg de ce uneori îl recunoșteam instant, iar alteori nu.

Eu dublam, firesc, doar personaje de copii, în timp ce ei treceau de la o voce la alta cu o naturalețe pe care eu nu doar că nu o aveam, dar nici măcar nu o înțelegeam. Voiam să pot face și eu asta. Dacă nu recunoșteam o voce, mă întrebam ce a schimbat actorul de data asta. Îi ascultam la desene acasă, când lucrau în studio, ba chiar și pe holuri, doar ca să-mi dau seama ce se schimbă. Fără să conștientizez, îmi antrenam auzul și încercam să descifrez mecanismul din spatele interpretării. La un moment dat am avut o revelație: oamenii ăștia aveau ceva în comun – erau actori de teatru. Așa că am ajuns la concluzia că, dacă vreau să fac dublaj la nivelul lor, trebuie să fiu și eu actor de teatru. În clasa a IX-a m-am înscris ca voluntar la Teatrul Regina Maria, pentru că voiam să înțeleg lumea din care provine un actor. Paradoxul este că teatrul, care la început era doar un mijloc prin care credeam că voi deveni un actor de dublaj mai bun, a devenit, în timp, o pasiune în sine, iar după ce am început să văd spectacole și să petrec tot mai mult timp la voluntariat, am știut că voi deveni actor.

– Ce înseamnă să fii actor de dublaj?

Cosmin Petruţ: Să joci un spectacol fără public. Intri în studio și construiești un personaj exact ca pe scenă, cu tot corpul: te miști, gesticulezi, îți schimbi expresiile faciale, respirația și ritmul. Publicul nu urmărește actorul, ci desenul animat. De aceea, în dublaj, spectacolul din studio nu se joacă pentru public, ci pentru personaj. Tot ceea ce face actorul are un singur scop: ca spectatorul să urmărească firesc povestea personajului care are un alt trup și o altă identitate. Din întregul spectacol pe care îl construiești rămâne doar vocea, iar interpretarea actoricească trebuie să devină atât de firească încât să pară că i-a aparținut dintotdeauna personajului de pe ecran. Realitatea este foarte diferită de mitul că actorul de dublaj doar citește replici la microfon. La un moment dat am dus câțiva participanți de la workshop-urile mele de teatru într-o vizită de studiu și nu se așteptau la atât de multă actorie. Au râs aproape la fel de mult ca la o comedie doar uitându-se la ceea ce făceam în fața microfonului. Poate tocmai de aceea eu cred că dublajul este una dintre cele mai discrete forme de actorie. Cu cât actorul de dublaj își face mai bine treaba, cu atât dispare mai mult.

– Care sunt principalele direcții de cercetare pe care le explorezi?

Cosmin Petruţ: Principala direcție de cercetare este dezvoltarea unei metode de lucru și a unui fundament teoretic pentru actorul de dublaj. Este de fapt proiectul în jurul căruia gravitează tot doctoratul meu. Totul a pornit dintr-o constatare foarte simplă: în România, deși dublajul are o tradiție de zeci de ani și milioane de oameni au crescut cu desene animate dublate, nimeni nu a cercetat arta actorului. Avem o singură carte dedicată dublajului și un singur articol științific, iar ambele discută în principal despre sincronizare, adaptare, dicție sau tehnică vocală. Actorul, procesul lui de creație și felul în care se construiește un personaj lipsesc. Și pentru că aici se termină practic literatura de specialitate, vreau ca cercetarea mea să descrie și să sistematizeze mecanismele prin care jocul scenic devine un joc vocal. Cu alte cuvinte, mă interesează modul prin care actoria ajunge în voce, nu vocea ca instrument al actorului. În arta dublajului, o astfel de metodă de lucru încă nu există, iar ambiția lucrării mele este să contribuie la umplerea acestui gol și să ofere actorilor un reper practic și utilizabil: un mod de lucru care să poată fi înțeles, exersat și predat. Îmi doresc ca actoria de dublaj să nu mai fie doar o abilitate practică învățată exclusiv în studio, ci să devină un domeniu cu o metodologie clară. În paralel, cercetez și istoria actoriei de voce și evoluția tehnologiei care a făcut posibilă apariția dublajului, pentru că vreau să înțelegem și de ce actoria în acest context funcționează după propriile reguli.

– Cum s-a ajuns la introducerea acestor cursuri în cadrul universității din Târgu Mureş?

Cosmin Petruţ: Uneori, cea mai importantă decizie a unei universități nu este să urmărească inovarea, ci să o facă posibilă. Cred că exact asta s-a întâmplat la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Să îți asumi primul doctorat din România dedicat artei actorului de dublaj, iar în același timp, să transformi această cercetare într-un proiect concret pentru studenți înseamnă mai mult decât introducerea unor discipline noi. Înseamnă să înțelegi că mediile în care actorul își exercită profesia sunt din ce în ce mai diverse și că universitatea trebuie să evolueze odată cu această realitate. Doamna Decan, prof. univ. dr. Oana Leahu, a avut încrederea să susțină această direcție de cercetare încă din faza ei de început și, mai mult decât atât, a avut inițiativa de a o transforma într-un demers academic concret. Cred că acesta este unul dintre cele mai importante roluri ale unui lider universitar: să recunoască potențialul unei idei înainte ca ea să devină evidentă pentru toată lumea. Adevărata valoare nu stă în faptul că disciplinele dedicate dublajului sunt o premieră, ci în ceea ce înseamnă pentru studenți. Ei nu vor mai fi nevoiți să descopere profesia exclusiv după absolvire sau direct în studio, așa cum s-a întâmplat până acum. Vor avea ocazia să o cunoască, să o înțeleagă și să o exerseze încă din facultate. Cel mai important lucru: studenților să li se deschidă ușile înainte să ajungă în fața lor.

– Ce vor învăța concret studenții la „Arta actorului de dublaj” şi „Regie de dublaj”?

Cosmin Petruţ: Disciplinele au fost gândite pentru specializări diferite și răspund unor nevoi diferite. „Arta actorului de dublaj” se adresează studenților de la Actorie și Păpuși-Marionete, iar „Regie de dublaj” studenților de la Regie și Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie. Ambele au un pronunțat caracter practic pentru că se vor desfășura în regim de studio, iar studenții vor lucra pe materiale reale de dublaj astfel încât să treacă prin toate etapele procesului. La „Arta actorului de dublaj”, accentul cade pe actor. Studenții vor învăța cum se construiește un personaj în raport cu imaginea, cum se lucrează cu sincronul, cu ritmul, cu intenția și cu toate particularitățile pe care le presupune jocul actoricesc în studio. La „Regie de dublaj”, perspectiva se schimbă. Studenții vor înțelege cum se face o distribuție, cum se conduce o sesiune de înregistrare, cum se lucrează cu actorii și cum se iau deciziile artistice care dau coerență unui dublaj.

Un aspect foarte important este că cele două discipline nu vor funcționa separat. Actorii și regizorii vor lucra împreună, exact cum se întâmplă într-un studio profesionist pentru că mi-am dorit ca studenții să experimenteze modul real în care funcționează acest domeniu. Dincolo de competențele specifice, mai sunt două beneficii despre care se vorbește foarte puțin. Dublajul dezvoltă simultan atât o limbă străină, cât și limba română. Actorul și regizorul lucrează ascultând permanent varianta originală, de regulă în limba engleză. Fără să își dea seama, vor începe să își antreneze auzul, să înțeleagă expresii, ritmuri de vorbire și nuanțe pe care altfel le-ar învăța și înțelege mult mai greu. În același timp, își dezvoltă enorm și limba română. De multe ori, traducerea trebuie adaptată pe loc pentru a respecta sincronul buzelor. Unele cuvinte sunt prea lungi, altele prea scurte, uneori trebuie să schimbi complet structura unei propoziții fără să pierzi sensul sau intenția personajului. Este și un exercițiu continuu de vocabular, de creativitate și de gândire rapidă. Practic, înveți să găsești soluția potrivită în câteva secunde.

 

– Există diferențe majore între dublajul din România și cel din alte țări?

Cosmin Petruţ: Nu cred că diferențele țin atât de procesul de lucru, cât de felul în care este înțeleasă și predată această profesie. Un studio de dublaj funcționează, în linii mari, după aceleași principii, indiferent că vorbim despre România, Franța, Italia sau Japonia. Diferența apare înainte ca actorul și regizorul să intre în studio. În multe țări europene există deja cursuri universitare, module sau școli profesionale dedicate actoriei de voce și dublajului. Cu alte cuvinte, actorii și regizorii ajung în profesie având deja o bază de lucru.

Japonia este probabil cel mai spectaculos exemplu. Actorii de voce, cunoscuți sub numele de seiyū, urmează programe dedicate exclusiv acestei profesii și sunt considerați artiști în sine. Industria anime a dus această cultură atât de departe încât au apărut chiar și forme noi de spectacol, precum teatrul 2.5D. Practic, povești celebre din manga, anime sau jocuri video sunt adaptate pentru scenă, iar actorii interpretează live personajele, păstrând universul, relațiile și estetica originală, dar folosind toate mijloacele specifice teatrului. Este un exemplu care arată cât de departe poate evolua un domeniu atunci când este susținut prin educație, cercetare și practică. În România, povestea a fost diferită. Industria s-a dezvoltat prin experiență și tocmai de aceea cred că următorul pas firesc este ca această experiență să fie organizată, cercetată și transmisă și în universitate. Așa evoluează orice profesie. Nu cred că vorbim despre o schimbare de direcție, ci despre maturizarea unui domeniu. Din punctul meu de vedere, este firesc ca actoria de dublaj să își găsească, în sfârșit, locul și în învățământul universitar.

– Ce înseamnă pentru tine faptul că ești primul profesor de arta dublajului?

Cosmin Petruţ. Este o responsabilitate uriașă și încă mă obișnuiesc cu ideea. Poate cel mai mult m-a impresionat reacția studenților. După ce doamna decan și coordonatoarea mea de doctorat, Director de Departament Prof. univ. dr. habil. Daniela Lemnaru, a anunțat lansarea acestor discipline în cadrul conferinței Școlii Doctorale pe care am susținut-o în urmă cu două luni, mulți dintre ei mi-au spus că abia așteaptă să lucrăm împreună. În momentul acela am înțeles că nu mai vorbim doar despre o cercetare doctorală sau despre un proiect personal, ci vorbim despre viitori actori care își doresc să învețe. Pedagogia nu este complet nouă pentru mine. De câțiva ani țin cursuri și workshopuri de teatru în Oradea, însă mediul universitar înseamnă o altă responsabilitate și o altă miză. Aici nu formezi doar competențe, ci contribui la formarea unei generații de artiști. Dar, sincer, cred că este mai puțin important faptul că sunt eu primul. Ceea ce contează cu adevărat este că, pentru prima dată, actoria și regia de dublaj au un profesor în România și își găsesc locul în învățământul universitar. Aceasta este adevărata veste. Este prima recunoaștere academică a unui domeniu care, de zeci de ani, face parte din cultura noastră, dar care până acum nu s-a studiat la nicio facultate de profil. Și sper ca aceste cursuri să fie doar începutul să nu fiu și ultimul profesor de dublaj din țară.

– Ai primit multe mesaje de la tineri interesați de dublaj. Ce crezi că îi atrage spre acest domeniu?

Cosmin Petruţ: Pe mine mereu mă surprindea faptul că ascultau genericul și că știau vocile actorilor. Cum am spus mai devreme, eu reacționam doar la Oradea din „Zone Studio Oradea”, dar asta pentru că eu am locuit la țară până în jurul vârstei de 5 ani, iar mama îmi povestea mereu despre Oradea: că sunt magazine ale căror uși se închid și se deschid singure, că în oraș găsești zeci de feluri de înghețată, că ai apă caldă la robinet și că sunt posturi TV unde rulează desene toată ziua. Eu prindeam doar TVR1 și aveam desene la prânz, câteva minute și erau difuzate în varianta voice-over: auzeam o singură voce care traducea peste original. Când m-am mutat la Oradea și am descoperit pentru prima dată desene animate dublate, senzația a fost cu totul alta pentru că nu mai exista vocea aceea care îmi traducea. Personajele vorbeau ele însele. Pentru un copil, asta înseamnă că nu mai privești desenul din afară, ci intri cu totul în lumea lui. Cred că de aceea nici nu eram atent la distribuții sau la vocile actorilor. Eram prea ocupat să trăiesc povestea. Pentru mine Oradea devenise un fel de Wonderland, iar până și la desene auzeam Oradea. Eram, pur și simplu, Cosmin în Wonderland.

Cred că aici este răspunsul. În copilărie, fiecare dintre noi descoperă aceeași lume, însă o descoperă diferit. Eu am descoperit un oraș, alții au descoperit vocile actorilor. Fascinația era aceeași, deși punctul de plecare era diferit. Îmi e foarte greu să răspund exact la întrebarea asta pentru că eu am descoperit că există actori după ce am intrat prima dată în studio, iar la foarte puțin timp după aceea am ajuns chiar eu să dublez. N-am avut timp să trăiesc visul de a deveni actor de dublaj pentru că am devenit unul înainte să realizez că îmi doresc să fiu. În schimb, generația de astăzi mă fascinează. Primesc foarte des înregistrări de la tineri care dublează din pasiune, fără să le ceară nimeni asta. Au canale de YouTube, servere de Discord și comunități în care experimentează, se joacă și învață unii de la alții. Mi se pare extraordinar. Cred că, de fapt, nu îi atrage doar dublajul în sine, ci faptul că vor să intre în universul personajelor pe care le iubesc. Iar când vezi câtă pasiune există înainte ca ei să fi intrat măcar o zi într-un studio, îți dai seama că viitorul acestei profesii arată foarte bine.

– Ce sfat le-ai da celor care vor să înceapă o carieră în această direcţie?

Cosmin Petruţ: Le-aș spune să se întrebe ce fel de personaje îi fascinează. Iar faptul că actoria de dublaj va exista din toamnă în formarea universitară schimbă perspectiva căci un tânăr care își dorește să dubleze poate alege o specializare universitară unde va învăța asta. Dacă visează să interpreteze personaje din animație, anime, manga, jocuri video sau sunt pasionați de universul cosplay, atunci cred că merită să privească foarte atent specializarea Păpuși-Marionete. Sunt convins că mulți nu vor vedea imediat legătura, iar adevărul e că nici eu nu o vedeam când aveam 18 ani. La Păpuși-Marionete înveți să construiești personaje care există prin imaginație, convenție și transformare. În esență, vorbim despre aceleași mecanisme actoricești pe care le regăsim în animație, anime sau jocurile video, iar diferența este doar mediul în care ajunge personajul: pe scenă sau pe ecran. Eu voi preda „Arta actorului de dublaj” la specializările Actorie și Păpuși-Marionete și tocmai de aceea, dacă un tânăr îmi spune că alege Universitatea de Arte din Târgu Mureș pentru dublaj, i-aș spune să se uite foarte atent și la Păpuși-Marionete. Motivul este simplu: ceea ce va învăța la disciplina „Arta actorului de dublaj” nu va rămâne doar la microfon pentru că la Păpuși-Marionete, aceleași tipologii de personaje și aceeași expresivitate vocală sunt explorate și scenic. Cu alte cuvinte, își va antrena aceleași instrumente două medii diferite, prin două moduri diferite. Eu am absolvit Actorie și sunt actor de teatru dramatic, însă pe scenă folosesc foarte rar vocile pe care le creez pentru un elf, un dragon sau un unicorn. În schimb, pentru un actor format la Păpuși-Marionete și care joacă în teatrul de animație, aceste personaje fac parte firesc din universul lui artistic. De aceea cred că, pentru un viitor actor de dublaj, specializarea Păpuși-Marionete e poate cea mai firească alegere. Dacă personajele care l-au făcut să iubească Comic Con-ul sunt cele pe care visează să le interpreteze, merită să ia în calcul acest drum.

– Care sunt personajele tale preferate cărora le-ai împrumutat vocea?

Cosmin Petruţ: Îmi este foarte greu să aleg pentru că fiecare personaj îmi amintește de o etapă diferită. Sherwood din „Angelo e cel mai tare” va rămâne întotdeauna special pentru mine fiindcă a fost primul și cred că fiecare actor păstrează o afecțiune aparte pentru primul personaj. Îmi sunt foarte dragi și altele pentru că fiecare m-a provocat în alt fel. Unele m-au obligat să caut o voce pe care nu o mai folosisem până atunci, altele să găsesc un ritm sau o energie diferită, iar altele pur și simplu m-au făcut să mă atașez de lumea în care trăiau. Ciudat este că, după mai bine de 700 de personaje, nu cred că ajungi să le iubești pentru cât de importante sunt ele, ci pentru momentul în care apar în viața ta. La unele țin foarte pentru că au fost primele, la altele pentru că au venit într-o perioadă în care am crescut ca actor și mai încă două categorii foarte dragi mie: cele despre care știu că au însoțit copilăria unei generații întregi și cele pe care toată lumea le-a uitat și față de care simt compasiune. Personajele apar și dispar, însă fiecare rămâne legat de un moment din viața mea. Iar când, după ani de zile, cineva îmi spune că a crescut cu vocea unui personaj pe care l-ai dublat, îmi dau seama că povestea lui a devenit, fără să vreau, și o mică parte din povestea mea.