La lansarea celei mai recente cărţi a managerului Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal, istoricul Gabriel Moisa, sala de conferinţe a instituţiei a fost arhiplină. Volumul „Nomenclatura comunistă din Bihor – Stop cadru: anul 1989”, apărut anul trecut la Editura Muzeului Țării Crișurilor, a atras în sală atât tânăra generaţie cât şi pe cei care au cunoscut traiul în regimul comunist, inclusiv membri ai nomenclaturii din acele vremuri.

Evenimentul l-a avut ca invitat special pe prof. univ. dr. Adrian Cioroianu de la Universitatea din București, secondat în dialogul purat cu autorul cărţii de către prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea. Acesta din urmă a remarcat în debutul întâlnirii titlul provocator al cărţii, subliniind că lucrarea este „o lucrare de conştiinţă” în care autorul încearcă să explice evoluţia României după 1989, în acord cu ceea ce a fost înainte de revoluţie.

Profesorul Cioroianu a precizat că este o „datorie de conştiinţă” a istoricilor să ducă mai departe lucrurile.

„Când te apuci de un astfel de demers – nomencaltura dintr-un judeţ, să spunem – toată lumea se aşteaptă să dezvălui nişte lucruri pe care, într-un fel sau altul, le ştiu cam toţi cei care au apucat să trăiască în acel sistem. În acelaşi timp, avem noi înşine conştiinţa faptului că tinerii noştri sunt mai mult sau mai puţin interesaţi. Dar indiferent de interesul tinerilor, istoricul are totuşi datoria de a nota aceste lucruri, maniera în care un regim se sfârşeşte. Pentru că, de fapt, cartea profesorului şi directorului Gabriel Moisa despre asta vorbeşte, despre finalul unui regim”, spune Cioroianu.

Invitatul aninteşte că nu e treaba istoricului să analizeze neaparat conversia unei întregi societăţi. „Toate păcatele din trecut le-au plătit Nicolae Ceauşescu şi soţia lui. În rest, cu toţii ne-am reconvertit într-o formă sau alta”, a subliniat istoricul precizând că în Bihor, la fel ca în alte judeţe, rămâne faptul că inclusiv la nivelul oamenilor care alcătuiau nomenclatura era vorba de selecţie. De altfel, i se pare necesară o astfel de carte pentru fiecare judeţ în parte.

„În blocaj total”

Acum zece ani când a început să studieze acest subiect, Gabriel Moisa nu se gândea că va scrie o carte. În urmă cu doi ani a hotărât să se aplece asupra anului 1989, să scrie despre „lumile paralele” existente atunci în România. A pornit de la cei care genstionau realităţile bihorene înainte de ’89, analizând şi „textura de serviciu foarte deasă” care exista imediat sub liderii comunişti, reprezentând „vasele comunicante” ale regimului.

Un motiv pentru care a pornit acest demers a fost cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu la Plenara CC al PCR din primăvara lui 1989, în care acesta spunea: „zilele 12-14 aprilie 1989 marchează – se poate spune – o deplină independenţă economică şi politică a României! Pentru prima dată în istoria sa îndelungată, România nu mai are nici o datorie externă, nu mai plăteşte tribut nimănui şi este cu adevărat independentă – şi economic şi politic. Avem un minunat program de viitor. Să facem astfel încât, prin realizările de astăzi, să creăm condiţiile pentru înfăptuirile de viitor!”, lucruri prezentate cu emfază în condiţiile în care poporul român era înfometat.

Istoricul, parcurgând documentele de epocă, a regăsit de-a lungul anilor aproape acelaşi discurs demagogic, acelaşi limbaj, acelaşi tip de manipulare şi propagandă. Important este, însă, ca publicul de acum să nu cadă în aceeaşi capcană. „De asta m-am hotărât. M-a înfricoşat discursul. Eram atât de independenţi în 1989 încât eram pe marginea prăpastiei”.

Gabrel Moisa a adus argumente în acest sens în carte, punându-i pe cei din 1989 să explice cum arăta de fapt independenţa noastră atunci. Aşa aflăm de la directorul celebrei întreprinderi Înfrăţirea din Oradea că în 28 iulie 1989 fabrica a vândut „doar 4% din producţie, restul fiind pe stoc pentru că marfa era de proastă calitate”. Raportul era prezentat cu circuit închis în şedinţele de partid. La fel, directorul Electrocentralei raporta că întreprinderea este „pe marginea prăpastiei, crapă ţevile, încălzirea nu mai merge, nu se mai putea asigura încălzirea, dezastru!”. Directorul Schelei de Petrol de la Suplacu de Barcău anunţa că schela este „în blocaj total, nu mai sunt bani, nu se mai trimit piese de schimb, în câteva luni se prăbuşeşte totul, crapă!”, iar în agricultură se raporta că în Bihor „mor animalele pe capete pentru că se primea doar o treime din furajele necesare”. Toate aceste date erau prezentate la Plenara din 28 iulie 1989 a Comitetului Județean al PCR.

„Riscăm să repetăm greşelile trecutului”

Chiar dacă situaţia era dezastruoasă în toată ţara, cifrele reale rămâneau la nivelul şedinţelor închise de partid, în presă în schimb, situaţia era prezentată cât mai cosmetizat, cu rezultate la superlativ, cu depăşiri de plan, lăsând impresia că „independenţa şi suveranitatea” câştigate însemnau abundenţă, nivel de trai de invidiat.

În cercetarea sa, pe lângă mărturiile orale, pe autor l-au ajutat arhivele Securităţii, depozitate astăzi la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), fie Arhivele Naţionale Istorice Centrale sau Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Bihor, ale diverselor instituţii locale.

„La patru decenii distanţă putem discuta aşezat, cu documentele în faţă, să povestim cum au stat lucrurile. Ceea ce putem noi, istoricii, este să explicăm. Eu am făcut o analiză spectrală a nomenclaturii a anului 1989, pe categorii. Dacă veţi citi cartea veţi vedea că nu este numai despre 1989. Este şi despre următorii 36 de ani”, spune Moisa, care mărturiseşte că a fost „cuminte” scriind acest volum pentru că pe mulţi din vechea nomenclatură i-a cunoscut, s-a intersectat cu ei în ultimii 30 de ani pentru că s-au pliat perfect pe noile structuri.

A fost „cuminte” mai ales pentru faptul că a considerat că nu numele sunt relevante şi nici nu l-a interesat în multe cazuri, pentru că, spune acesta, un istoric nu este jurnalist de investigaţie, el trebuie să înţeleagă fenomenul.

Prorectorul Sorin Şipoş a remarcat că această carte este şi un strigăt de alarmă pentru că autorul sesizează o sinonimie între felul în care a fost instrumentat patriotismul în vremea regimului comunist într-un naţionalism agresiv, şi ceea ce se întâmplă acum în viaţa politică, remarcând că acest simbol, „patriotism”, folosit în exces la un moment dat se toceşte, iar dacă nu suntem atenţi, riscăm să repetăm greşelile trecutului.

„În carte putem să vedem cum se trăia în dictatură, putem să vedem cum se manipula adevărul, cum erau minţiţi cititorii ziarelor, totul în numele independenţei, suveranităţii şi în numele patriotismului. Dar dacă a fi patriot în 1989 însemna a înfometa propriul popor, a fi suveran în 1989 însemna să închizi graniţele şi aveai o economie epuizată pentru că mai bine de 10 ani nu se mai făcuseră investiţii serioase în industria românească, dar s-au plătit datoriile externe pentru a fi «independenţi»… Problema e că noţiuni atât de grele, fundamentale, cum sunt suveranitatea şi independenţa, patriotismul, dacă le folosim de dimineaţa până seara se tocesc, şi nu mai înseamnă nimic. Pentru mine, a fi patriot înseamnă să îţi faci impecabil treaba la locul de muncă, a fi patriot înseamnă a oferi totul instituţiei în care tu lucrezi, a fi patriot înseamnă a-i respecta pe ceilalţi de lângă tine”, a răspuns Gabriel Moisa.

„Am întâlnit oameni de bună credinţă”

Înainte de momentul întrebărilor din pulbic, Gabriel Moisa mărturisea că de multe ori când a vorbit cu oameni care au fost în poziţii mai mult sau mai puţin importante în regimul totalitar a constatat de fiecare dată că aceştia văd şi acum lucrurile altfel, dar spune că îi înţelege ca istoric.

Printre vocile care au ajuns la microfon s-a numărat şi economistul Ioan Chivari, în vârstă de 80 de ani, fost primar al comunei Nojorid în perioada 1971-1987, preşedinte al Consiliului Unic Aroindustrial de Stat şi Cooperatist Oradea (1987 – 1989), cunoscut după ’89 printre altele ca preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Socialist al Muncii.

Acesta a ţinut să precizeze că de fiecare dată când a luat cuvântul în cadrul plenarelor şi congreselor partidului comunist nu a fost niciodată cenzurat şi a dorit să amintească faptul că în acele vremuri a fost eradicat analfabetismul. Inspirat de discuţiile de la eveniment, Ioan Chivari se gândeşte să scrie la rândul său o carte despre nomenclatura din 1989, precizând că toţi directorii de atunci erau absolvenţi de două facultăţi. Ca şi dânsul de altfel, absolvent al Academiei de Științe Politice „Ștefan Gheorghiu” (Facultatea de Planificare și Conducere a Economiei) și ASE (specializarea Economia Industriei Construcțiilor și Transporturilor).

Din public a vorbit şi Nicolae Meseşan, cel care a realizat fotografia de pe coperta cărţii lui Gabriel Moisa. La rândul său absolvent al Academiei „Ştefan Ghoeghiu” la specializarea foto, acesta a fost timp de 15 ani fotograf profesionist pentru Partidul Comunist, documentând toate vizitele, deplasările şi evenimentele din judeţul Bihor din acea vreme. Participa inclusiv la chefuri, nunţi şi botezuri la membrii de partid acasă.

„Spun o istorie trăită. În cei 15 ani cât am lucrat la Comitetul Judeţean de Partid, ca tehnican principal ca funcţie de bază şi fotoreporter, eu am întâlnit nişte oameni deosebiţi, cel puţin de caracter şi de bună credinţă, care este una dintre calităţile importante”.

O economistă pensionară a contestat dezastrul economic prezentat în carte şi a amintit de analfabetismul funcţional de astăzi lansând retoric întrebarea „unde ne vom îndrepta din punct de vedere economic”, dacă elevii de astăzi ai unui colegiu tehnic nu ştiu nici măcar unităţile de măsură. Pe de altă parte, alţi vorbitori şi-ar fi dorit un proces al comunismului în România sau ar fi dorit să ştie câţi dintre nomenclaturiştii din vremea comunistă se regăsesc astăzi în funcţiile importante.

După două ore de discuţii şi mărturii, evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de istoricul Gabriel Moisa.