Fumuseţea costumului popular bihorenesc a încântat italienii care au trecut pragul frumoasei clădiri a Accademiei di Romania din Roma, cu ocazia expoziţiei de artă tradiţională intitulată „Valorificarea cânepii în lumea satului din nord-vestul României”. Deschisă în perioada 17-28 iunie, expoziţia şi-a propus să amintească importanța acordată în trecut de lumea satului acestei plante textile, insistând atât asupra principalelor etape de prelucrare a acesteia (culesul cânepii, topitul, zdrobitul şi meliţatul tulpinilor, pieptănatul fuioarelor, torsul, răşchiatul firelor, spălatul sau „lăutul” firelor, depănatul, urzitul şi ţesutul pănurii), cât şi asupra produselor finite realizate în urma acestui proces (piese textile, piese de port popular).

În sala Accademiei di Romania au fost reconstituite două interioare ţărăneşti: unul de lucru (cu război de ţesut, laviță, sobă) şi altul de sărbătoare (cu masă, ladă de zestre, scaune, rudă de culme, icoană, farfurii etc.), ambele utilate cu textilele specifice (ştergare, feţe de masă), dar şi cu manechine îmbrăcate în costume populare din zona Țării Crișurilor.

Piesele au fost puse la dispoziţie de membrii Asociației „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, iar costumele populare au provenit din colecția personală a interpretei Antonela Ferche Buțiu, fiind reprezentative pentru cele mai importante zone etnografice din nord-vestul României (Crişul Alb, Crişul Negru, Crişul Repede şi Crasna-Barcău).

Cu ocazia vernisajului, a avut loc şi un moment artistic susținut de reprezentanții Centrului de Cultură al Județului Bihor, în interpretarea solistei de muzică populară Antonela Ferche Buțiu, acompaniată la vioară cu goarnă de maestrul Liviu Buțiu și la „dobă” de Daniel Sandró.

Evenimentul a fost organizat de Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”.

„Unul mai frumos ca altul”

Antonela Ferche-Buţiu, profesoara clasei de canto popular la Şcoala de Arte „Francisc Hubic”, a expus la Roma şapte costume complete (poale, cămaşă, zadie şi cojoc), din cele 24 pe care le are în colecţia sa. „Unul mai frumos ca altul”, spune artista.

A început să le colecţioneze de pe vremea când a conştientizat cât de valoroase sunt. Începuse deja să cânte şi s-a confruntat cu aceeaşi problemă pe care o au și acum tinerii interpreţi de muzică populară: de unde îţi achiziţionezi la început de drum costum popular autentic?

Primele piese le-a achiziţionat din zona Crişul Repede şi Beiuş. „Eu vin de pe Valea Barcăului, dar primele mele piese nu pot să spun că au fost de acolo, pentru că nu am găsit. Mai ales în satul Voivozi, comuna Popeşti, de unde sunt eu, o zonă minieră, nu s-au mai păstrat costumele populare, pentru că oamenii s-au emancipat. Am doar două costume veritabile de pe Valea Barcăului, zonă de interferenţă cu Sălajul. Dar aşa am început. Din drag, dar şi din pasiune. Oriunde m-aş duce, oricât de plin mi-e dulapul, tot aş mai achiziţiona, şi mai ales piese valoroase”, spune artista.

Din păcate, se găsesc din ce în ce mai rar, pentru că multe au fost înstrăinate. Cei care le comercializează le cunosc valoarea, merg pe la sate şi le achiziţionează la preţuri mici comparativ cu valoarea lor, după care le vând mai departe, la sume mult mai mari. „De asta nu mai ajung la noi, cei care le purtăm de drag, pe scenă, să le arătăm lumii întregi”.

Pe piaţă au apărut şi multe piese artizanale, care nu au legătură cu adevăratele piese de port popular. Şi atunci, cum identifici un costum popular autentic?
„Cine doreşte un costum popular autentic n-are rost să caute în magazine. Sunt meşteri populari care le au, le reconstituie şi încearcă să ţină cont de motivele populare autentice. Au surse de unde îşi procură materiale care se apropie de cele autentice. Sau se găsesc la târguri. De la Negreni am achiziţionat piese foarte valoroase, dar în ultimii trei ani nu am mai găsit. Sunt motive specifice fiecărei zone, cu particularităţi mai ales la costumele din Beiuş şi Crişul Repede, nu neapărat în modelul de cusătură, cât în croiul cămăşii. Sunt modele asemănătoare între cele de la noi, de pe Crişul Alb şi Arad, sau între cele de Barcău şi cele din Sălaj”, spune Antonela Ferche-Buţiu.

Motivele decorative din Bihor impresionează prin simetrie perfectă, geometrie sacră și o cromatică unică, dominată de negru, roșu sau albastru, în funcție de subzonă și de vârsta celei care purta costumul.

Colecţionara spune că orice model ai achiziţiona, trebuie să îl modifici ca să îl poţi purta, pentru că în varianta originală croiul te obligă să stai adunat de spate: la gât trebuie desfăcut, la mâneci pus un ic. „Eu le explic fetelor mele de la canto că acest costum nu e uşor de purtat. Te oboseşte prin postura lui. De multe ori se aranjează pe corp cu un cojoc peste cămaşă”.

Şi cojoacele se găsesc foarte greu, spune Antonela Ferche-Buţiu, dar există meşteri care le reproduc, precum Gladiola Dogaru din Beiuş sau Răzvan Mihai Fericean din comuna Lunca.

Cojoc lăsat cu limbă de moarte

Cea mai veche piesă de port popular autentic pe care o are în colecţie este din zona Beiuşului, având o vechime de peste 100 de ani.

„Au fost costume pe care mi le-am dorit, dar nu le-am mai putut achiziţiona şi am plâns trei-patru zile după ele, cu părere de rău. Am însă un cojoc cu care am debutat în Barcău în ’97 şi era al unei femei în vârstă de 74 de ani. Dumneaei era din Popeşti, mergea la biserică duminică de duminică. Eu, când aveam concursurile mari de interpretare, îl tot ceream de la dânsa, pentru că eu nu aveam. Părinţii mei până la urmă au întrebat-o: tanti Anuţă, nu vreţi să-l vindeţi? Dăm pe el oricât! Dar n-a vrut să mi-l dea sub nicio formă. Însă când a murit, i-a lăsat fiicei ei, cu limbă de moarte – deşi iniţial a vrut să se îngroape cu el – să îl dea Antonelei. Mi l-a dat şi îl am şi acum în colecţia mea. Nu îmi mai este bun, dar abia aştept să îl poarte Ilinca, fetiţa mea”.

Antonela Ferche-Buţiu a achiziţionat majoritatea costumelor de la târguri. Media de preţ pentru un costum autentic (poale cu bluză) luat de prin sate poate fi de 1.000-2.000 de lei, „depinde cum ţi-e norocul”, dar şi ce fel de piesă este, pentru că şi cei care le vând le cunosc deja valoarea. Sunt costume care se vând şi cu 4.000-8.000 de lei, spune artista.

Profesoara de canto se gândeşte acum la un proiect prin care, alături de grupuri de cursanţi ai Şcolii de Arte Francisc Hubic, să meargă prin sate în căutare de folclor, costume populare, snoave, ghicitori. Portul popular autentic reprezintă o expresie vie a identității, frumusețea lui constând nu doar în aspectul estetic, ci și în valoarea