Cea de a III-a ediţie a Zilelor Filmului Istoric a debutat în 26 martie. Evenimentul organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal şi-a propus să surprindă modul în care funcționează mecanismele de propagandă și manipulare pe mai multe paliere ale societății, în special în perioada comunistă.

La dezbaterea „23 August 1944. Adevăr, manipulare şi propagandă” au participat istoricii dr. Virgiliu Țârău, dr. Ottmar Trașcă, rolul de moderator fiind asumat de către dr. Gabriel Moisa, istoric şi manager al Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal.

Ottmar Trașcă, specializat pe istoria celui de al doilea război mondial, a explicat mai întâi evoluţia frontului de est 1943-1944, pentru că nu putem înţelege ce s-a petrecut la 23 august 1944, dacă nu cunoaştem situaţia militară de atunci.

„Al Doilea Război Mondial este, în general, un război de mişcare. Dacă până în 1942, armata germană şi Wermacht, împreună cu aliaţii săi s-au aflat în ofensivă pe Frontul de Est, după momentul Stalingrad şi mai ales după bătălia de la Kursk, din iulie 1943, armata germană se găseşte într-o situaţie de defensivă strategică, respectiv operaţiunea Citadela. Bătălia de la Kursk este practic ultima mare ofensivă germană pe Frontul de Est şi din acest moment, practic până la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial armata germană şi Wermacht-ul se vor afla în defensivă”.

Bătălia de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943) a fost punctul de cotitură decisiv al celui de-Al Doilea Război Mondial pe Frontul de Est, marcând începutul sfârșitului pentru Germania nazistă. O dată cu primăvara lui 1944, Armata Roşie pătrunde inclusiv pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte relaţiile româno-germane, momentul Stalingrad este un moment de cotitură, pentru că deşi mareşalul Antonescu şi Hitler au făcut tot posibilul pentru a restabili relaţiile dintre cele două state, nimic nu a mai fost ca înainte. Până în august 1944, lucrurile se schimbă radical. Chiar dacă armatele române şi germane continuă să lupte alături, relaţiile rămân destul de tensionate. Nu întâmplător, după Stalingrad, Antonescu afirma: „Germania a pierdut războiul, acum noi trebuie să avem grijă să nu-l pierdem pe-al nostru”.

Iluzia plătită scump

Este momentul în care încep tratativele de armistiţiu în secret, cu acordul tacit al lui Antonescu. Acest lucru a ajuns la cunoştinţa germanilor, la Berlin constituindu-se aşa numitul „dosar al păcatelor României”. În 24-25 martie, Armata Roşie ocupă deja oraşul Cernăuţi şi trece linia Nistrului.

Pe de altă parte, istoriografia comunistă spune că Ion Antonescu a trădat interesele economice ale României în favoarea Germaniei, lucru fals, spune Ottmar Trașcă. Se poate demonstra astăzi, pe baza documentelor existente, că Ion Antonescu dimpotrivă, a apărat foarte mult interesele economice ale României, în relaţiile româno-germane mareşalul luând orice decizie doar după consultarea Băncii Naţionale. În plus, în august 1944 situaţia rezervelor valutare şi de aur ale României era mult mai bună comparativ cu septembrie 1940, când Ion Antonescu a preluat conducerea, explică istoricul.

A fost apoi problema Transilvaniei, care a contat cel mai mult în relaţia tensionată dintre România şi Germania. „Când Antonescu a decis intrarea României în război, în iunie 1941, acea decizie a avut două raţiuni majore: în primul rând recuperarea teritoriilor pierdute de România în favoarea Uniunii Sovietice în iunie 1940 ca obiectiv imediat, şi ca un obiectiv îndepărtat, Antonescu a crezut că mergând până la capăt alături de Germania în adâncimea teritoriului sovietic, el îl va obliga pe Hitler să îi ofere drept recompensă Transilvania de Nord. Aceasta a fost o iluzie pe care România, din păcate, avea să o plătească foarte scump. Iar în 1944, Ion Antonescu mai credea în această iluzie, doar că Hitler nu a dorit în niciun moment să retrocedeze României Transilvania de Nord. Dimpotrivă, din acest punct de vedere, Hitler a manipulat atât Ungaria cât şi România”, spune Ottmar Trașcă.

Nu în ultimul rând, există informaţiile oferite de Serviciile Secrete germane referitoare la evoluţia politică şi militară din România.

Din punct de vedere militar, Germania a pierdut un aliat şi şi-a câştigat un nou inamic, prin faptul că din 25 august, în urma atacului aviaţiei germane asupra Bucureştiului, România îl foloseşte ca pretext pentru a declara război Germaniei. Armata sovietică, cu ajutorul armatei române a intrat foarte uşor în Transilvania şi apoi a desfăşurat operaţiunile până la Tisa, în octombrie 1944.

Ieşirea din război

Virgiliu Țârău a explicat mai departe cum a fost folosit acest moment istoric din perspectivă propagandistică. Trebuie menţionat că o dată ce România a intrat în război în 1941, o parte dintre oamenii politici vechi au ţinut să îşi exprime punctele de vedere strategic diferite în raport cu opţiunea pe care România a avut-o de a continua războiul din Est, dincolo de Nistru, spune istoricul.

„Ei au înţeles că alianţa cu Germania urma, într-o formă sau alta, să pedepsească România la sfârşitul conflictului, având încredere că marea alianţă care se înfiripa la sfârşitul anului 1942 va câştiga”.

România a încercat prin canalele oficiale diplomatice să tatoneze şi cealaltă parte cu privire la condiţiile în care urma să ieşim din război. După Stalingrad şi bătălia de la Kursk, diplomaţia română a intensificat cercetările pentru a vedea ce urma să se întâmple. În toamna lui 1943, capitularea necondiţionată a devenit un acord public al celor trei mari puteri de la care nu s-au mai abătut niciodată. Niciunul dintre sateliţii Germaniei n-a încheiat pace separată şi nu au încheiat războiul altfel dect capitulând necondiţionat. În aprilie 1944, după ce frontul se stabilizează, cu jumătate de Moldova sub ocupaţie sovietică, este momentul în care Molotov spune care sunt condiţiile şi care sunt paşii.

„În acest context, cu porţile închise pe negocierea diplomatică, România se vede obligată să revină la treburile ei interne. Până în mai 1944 nimeni nu s-a gândit la o acţiune în forţă care să-l dărâme pe Antonescu. Abia apoi este momentul în care liderii opoziţiei, sau liderii politici care supravieţuiseră dictaturii, împreună cu reprezentanţii unor cercuri din armată apropiate de palat, încep să tatoneze posibilitatea unei astfel de schimbări. Între aceşti lideri politici încep să se manifeste reprezentanţi ai Partidului Comunist la României, liderul acestui partid fiind bătrânul Gheorghe Gheorghiu-Dej”, precizează Virgiliu Țârău.

Pentru că în ultimii ani s-au publicat foarte multe dintre documentele relevante de ego-istorie produse de către participanţii din vremea comunismului, cum sunt memoriile generalului Dămăceanu, pe baza acestor noi surse intrate în circuitul public, astăzi se ştie despre caracterul informal al negocierilor făcute de partidele politice pentru a găsi o platformă minimală comună – Blocul Naţional Democrat, a cărei bază s-a pus în iunie 1944, care s-a angajat să acţioneze pentru schimbarea soartei României în război, pentru înlocuirea mareşalului şi pentru semnarea armistiţiului.

La finalul primei seri, Gabriel Moisa a provocat publicul la discuţii pe tema manipulării înainte de 1944, varianta comunistă de „influenceri”, şi felul în care Partidul Comunist a luat din istorie doar ce i-a convenit, cum i-a convenit, interpretând în funcţie de interesele de moment ale evoluţiei regimului politic. Punctul de plecare în discuţiile despre distorsionarea adevărului la momentul 23 august 1944 au fost filmele istorice produse de structurile de stat, care conţineau mesaje politice menite să facă populaţia să înţeleagă lucrurile din perspectiva Partidului Comunist.

„Amintiri din Epoca de Aur 2”

Vineri, 27 martie, a avut loc proiecția și dezbaterea pe marginea filmului „Amintiri din Epoca de Aur 2: Dragoste în timpul liber” (2009, regia Cristian Mungiu), în prezența actriței Tania Popa, alături de dr. Virgiliu Țârău, dr. Ottmar Trașcă și dr. Gabriel Moisa.

Proiectului cinematografic „Amintiri din Epoca de Aur” a constat dintr-o serie de șase scurtmetraje grupate în două părţi, inspirate din cele mai cunoscute legende urbane din România anilor ’80. Partea a doua cuprinde scurt-metrajele „Legenda vânzătorilor de aer” şi „Legenda șoferului de găini”.

Actriţa Tania Popa a precizat că la acest film nu era prima sa colaborare cu Cristian Mungiu. Prima întâlnire cu regizorul a fost atunci când a făcut primul film, «Occident», în 2002. Terminase de ceva timp facultatea, s-a dus la casting, fiind extrem de emoţionată pentru că erau primele ei încercări de a intra în cinematografie. A luat proba şi mărturiseşte că i-a plăcut de Mungiu, mai ales când spunea după primele cinci duble: „Foarte bine, asta este! Dar mai facem una!”, ţinând-o aşa până la douăzeci de duble trase.

„Amintiri din Epoca de Aur 2” a fost o experienţă interesantă, spune Tania Popa. „Pentru mine a fost foarte interesant, pentru că eu am trăit într-un altfel de comunism. Nu ştiu câţi ştiţi, dar la noi nu stăteau lucrurile aşa. Mai ales în anii ’70-’80 era bine (n.r. actriţa este născută în Căuşeni, Republica Moldova). Aşa că pentru mine a fost extrem de interesant să ştiu cum a fost în România”, spune actriţa.

Virgiliu Țârău a mărturisit că i-a plăcut mult mai mult cel de-al doilea episod al seriei „Amintiri din Epoca de Aur”, nu din raţiuni ce ţin de actul artistic, cât de felul în care regizorul explorează situaţiile cu detaşare, foarte realist şi cu mult umor.

„Specific noului val românesc este că noi utilizăm minimalismul şi îl ducem în spaţiul domestic. Vezi cum este construit totul în spaţii domestice, nu avem elementul costisitor. E un univers în care interacţiunea cu străinul este văzută pe de o parte confortabil, şi pe de altă parte e foarte stranie. Stranietatea aceea pe care o exprimă într-o formă sau alta lumea pe care o descrie aparatul de filmat. Asta este specific la noi. Comunismul ăsta e gri, aşa cum îl ştim şi îl cunoaştem, şi fiecare avem amintiri diferite, îl înţelegem diferit, doar că cinematografia îl umanizează foarte mult”, a punctat istoricul.

În urma discuţiilor, atât cu invitaţii cât şi cu publicul din sală, Gabriel Moisa a subliniat faptul că unul dintre scopurile acestor dezbateri a fost acela de a conştientiza arătând tarele regimului comunist, de a nu cădea în capcana manipulării.