
Sala de conferinţe a Muzeului Ţării Crişurilor a fost plină joi seara, 19 noiembrie, la conferinţa susţinută de academicianul Ioan-Aurel Pop. Președintele Consiliului Academic Român a fost prezent la Oradea pentru a susţine prelegerea „Cum se poate recunoaşte şi reconstitui trecutul” şi pentru a lansa cartea „Antiromânismul. De la nedreptate la denunţ cultural” publicată anul acesta la Editura Școala Ardeleană.
Moderatorul întâlnirii a fost prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal, care l-a prezentat ca medievist de talie internaţională.
„S-a format, în bună măsură, de la marii profesori pe care i-a avut, și ne-a transmis nouă celor de astăzi, dragostea pentru trecut și, foarte important, dragostea pentru adevăr şi în egală măsură dragostea față de oameni”.
La rândul său, prof. univ. dr. Sorin Şipoş, director al Centrului de Studii Interdisciplinare Oradea-Chișinău, l-a asigurat pe fostul său profesor că la Universitate şi la muzeu este de fiecare dată primit cu mare bucurie. De altfel, vineri, 20 noiembrie, va fi rândul studenţilor să asiste la o altă conferinţă a academicianului Ioan Aurel Pop, de la ora 11:00, în în Aula Magna a Universității din Oradea.

Derapaje culturale și denunțuri
Profesorul a ţinut să înceapă prelegerea pornind de controversatul titlu al cărţii sale: Antiromânismul.
„Cu toții ați asistat în ultimul timp la niște derapaje culturale, anchete culturale și denunţuri. Pur şi simplu denunţuri. Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă un denunţ: te duci la autorităţi şi îl pârăşti pe om şi trebuie să vină legea să vadă dacă denunţul este justificat sau nu. Dar nu numai la noi. Asta e durerea cea mare.
În peisajul culturii contemporane, europene, americane, în Asia, se întâmplă niște derapaje teribile pe nimeni. Adică, să îl acuzi pe Miguel Cervantes, care este simbolul culturii spaniole, că n-a vorbit corect politic? Să spui că Shakespeare în piesele lui de teatru a cultivat violența și că, prin urmare, ele ar trebui îndulcite ca să nu educăm tinerii în spiritul războiului. Sau să spui că piesa Neguțătorul din Veneţia trebuie corectată sau interzisă, pentru că ar domova antisemitismul. Sau să spui că muzica lui Beethoven e «albă» și că în anumite cercuri ar trebui oprită. Se poate aşa ceva? Să ne războim noi cu trecutul?”, se întreabă retoric academicianul.
Ioan Aurel Pop a amintit că pe reţelele de socializare a mai văzut păreri cum că Alecsandri şi Kogălniceanu ar trebui corectaţi pentru că au folosit cuvântul „ţigan”, iar epopeea Ţiganiada nu s-ar mai studia pentru că titlul nu e corect politic. În cartea sa profesorul a dorit să arate că de-a lungul timpului anumite tirade s-au îndreptat împotriva poporului român şi că nu există popor care să aibă numai prieteni sau numai duşmani. Se întreabă: care ar fi soluţia?
„Să ne apucăm să-i înjurăm pe toţi cei care ne-au înjurat până acum? Pledez pentru înţelegere şi colaborare în esenţă. În această lume, cred că e singura șansă”, precizează Ioan-Aurel Pop considerând că salvarea stă în apărarea valorilor democratice printr-o educație sănătoasă.

„Fără trecut nu se poate trăi”
Revenind la istorie, profesorul spune că există ideea falsă în opinia publică că istoria se poate cunoaște și reconstitui foarte simplu. Aproape oricine care a făcut un pic de şcoală şi orice om de bun simţ îşi dă seama că fără trecut nu se poate trăi.
„Să ne gândim la un popor care nu are amintiri. Se poate ajunge și la această tragică situație atunci când nu se mai face școală ca lumea, când nu se mai face educaţie ca lumea. Istoria este o formă de cunoaştere a vieţii în dimensiunea ei trecută. Oamenii au împărţit timpul în cele trei dimensiuni: trecut, prezent şi viitor. Aşa percepem noi viaţa. Şi atunci e simplu să ştim că fiecare timp are morala şi legislaţia lui. Luăm timpul faraonilor, trecem la Grecia – să lăsăm Orientul vechi deoparte cu Legile lui Jabulani. Ajungem la Statul Roman şi apoi la Imperiul Roman şi ne uităm ce moştenire avem noi azi. În toate facultăţile de Drept din lumea civilizată se studiază Dreptul Roman. Ceea ce e un lucru extraordinar şi arată cum anumite valori au trecut de-a lungul timpului.
Deci istoria e în noi şi între noi orice am face. Totul e moştenit din trecut. Şi cred că derapajele de care v-am vorbit vin din lacunele pe care noi le avem în cunoaşterea trecutului”, a punctat profesorul amintind că Lucian Blaga spunea că există două realităţi a căror imensă greutate nu o simţim dar fără de care nu putem trăi: aerul şi istoria.

Cum se reconstituie trecutul
Dacă ne pierdem simţul istoriei, ne-am pierdut simţul realităţii, explică Ioan-Aurel Pop. E nevoie de o pregătire serioasă, de „perceperea spaţiului şi a gândului”, pentru a putea înţelege trecutul. Iar studiul corect al trecutului se poate face în principal de specialişti iar reconstituirea trecutului nu vine de la sine, spune academicianul.
„Nu poţi avea o revelaţie în legătură cu trecutul. Istoricul se poate afirma ca istoric după ce a stat zeci de ani în arhive și biblioteci, şi după ce a studiat tot ce au făcut înaintaşii lui mai important. Trecutul îl poate schimba cineva? Îl poate schimba numai în scris, când îl reconstituie. Dar trecutul rămâne exact aşa cum a fost”.
Dar pentru că în istorie nu găsim niciodată totul, când lipsesc piese din trecut, un istoric poate umple golurile cu o singură condiţie: să spună „probabil”, „poate”, „posibil”. Dacă zice „sigur”, atunci minte, explică profesorul.

Astăzi e la modă adevărul pragmatic. Fiecare poate să spună ce vrea, să scrie ce vrea, mai spune Ioan-Aurel Pop, observând că din păcate se diluează specialităţile, şi se pierde respectul pentru şcoală, pentru educaţie, ceea ce conduce la „marasm şi incertitudine”.
„Trebuie să milităm ca profesorul să-și ocupe locul pe care îl merită în societate. Dacă scoți istoria între formele de cunoaștere, ajungi la aberațiile despre care v-am vorbit. Fără simţul timpului şi al spaţiului îl acuzi pe Iulius Cezar că nu avea telefon mobil şi te întrebi dacă el ar fi ştiut să lucreze la computer. Ceea ce înseamnă lipsă de perspectivă istorică şi de simţ istoric. Istoricul nu are cum să renunţe la adevăr decât dacă doreşte să-şi dizolve propriul domeniu. Dar istoria este viaţa omului în funcţie de criteriul adevărului”, a subliniat profesorul.
O pledoarie pentru măsură și respect
După conferinţă, istoricul Gabriel Moisa a vorbit despre cartea „Antiromânismul. De la nedreptate la denunţ cultural”, apărută la Editura Școala Ardeleană, o carte ce analizează manifestările de antiromânism din perspectivă istorică și culturală, modul în care acestea au persistat și felul în care negarea sau denigrarea personalităților și identității culturale afectează coeziunea națională.
„Este unul dintre meritele poporului român că, în ciuda antiromânismului manifest, şi-a putut construi, până la urmă, prin eforturi conjugate, România de la 1918, în timp ce imperiile multinaţionale înglobante se destrămau. Dar antiromânismul a persistat și persistă, exact aşa cum traiesc încă multe curente ‘anti-‘, multe ideologii bazate pe ură, exact aşa cum se rostesc pe faţă oprobrii asupra unor popoare, fără ca aceasta să nască reacţii vehemente de dezaprobare din partea elitelor conducătoare sau a maselor lumii. Sigur, nu toate aceste uri se văd puternic în spaţiul public. De obicei, ies în evidență cei mai gălăgiosi și ei ocupă tot spectrul informației relevante. Cei mai mici și mai liniştiţi suferă în tăcere. Dar este bine să se audă vocea tuturor discriminaţilor. De aceea, am folosit termenul de antiromânism – prin analogie cu alte curente asemenea – şi el este unul foarte potrivit pentru întâmplările grele prin care au trecut și românii”, explică Ioan Aurel Pop.
Gabriel Moisa consideră că volumul este o pledoarie pentru măsură, pentru bun simţ, pentru respect, pentru a nu ne jigni unii pe alţii. De asemenea, academicianul explică în carte felul cum trebuie văzută istoria, cum trebuie tratate anumite capitole începând din Evul Mediu până în vremea contemporană, se apleacă asupra felului cum sunt tratate multe personaje istorice, precum Kogălniceanu sau Bălcescu.
„Privarea culturii româneşti de personalităţile ei – cu toate erorile acestora – este o formă de distrugere a naţiunii române”, scrie pe coperta cărţii lui Ioan-Aurel Pop.
La finalul întâlnirii de la Oradea, academicianul a răspuns câtorva întrebări din public după care a urmat o sesiune de autografe.

Citiți principiile noastre de moderare aici!