Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează sâmbătă, 10 octombrie, la ora 11:00, vernisajul expoziției „Uniforme și caschete”, la Secția Muzeul Orașului Oradea, din Piața Mihai Viteazul nr. 39-41. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.
Expoziția prezintă piese din colecția Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova și din colecția lui Petru Costin. Vor fi expuse 36 de uniforme, precum și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări. La vernisaj va lua cuvântul colonelul în rezervă Dan Poinar, în prezența colecționarului Petru Costin.
Petru Costin, colonel în rezervă și fondator al muzeului din Ialoveni, este un cunoscut colecționar din Republica Moldova. Colecțiile sale cuprind zeci de mii de piese istorice și dețin două recorduri mondiale Guinness.
Pentru Petru Costin, expoziția reprezintă o revenire la Muzeul Țării Crișurilor, unde a expus prima dată în 2016. De-a lungul timpului, publicul orădean a putut vedea expoziții cu monede ale Moldovei suverane, mărțișoare, icoane, arme și artefacte de pe teritoriul actual al Republicii Moldova.
Expoziția „Uniforme și caschete” poate fi vizitată în perioada 10 octombrie – 22 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!