Mii de oameni trec zilnic pe sub geamurile complexului de clădiri din centrul orașului, care adăpostesc Penitenciarul Oradea, nu puțini se întreabă despre cum e viața după gratii, cum sunt oamenii care populează celulele, cum le trec zilele sau lunile și anii, între pereții groși ai închisorii.
Tocmai pentru a răspunde acestor întrebări, o dată pe an, în preajma zilelor Sfinților Apostoli Petru și Pavel, penitenciarul își deschide porțile pentru cei din afară.
Clădire istorică datând de pe la 1800, închisoarea de la Oradea e un complex cu expunere cel puțin două străzi. Poarta mare de pe Aurel Lazăr se deschide rar, mai ales pentru accesul auto în curte. Intrarea principală e din Parcul Traian, imediat lângă clădirile administrative ale județului.
Pășind pragul porții impunătoare, știi din prima secundă că ai intrat în altă lume, organizată după cu totul alte reguli. Impresia de unitate militară e imediată și covârșitoare.
Clădirea respiră un aer restrictiv -punitiv: spațiile înguste te forțează la limitarea mișcărilor, mobilierul e rece, auster și minimalist, cu funcțiuni precise. Curțile de trecere între birourile administrației și corpurile de clădire care adăpostesc celulele deținuților, sunt secționate cu o succesiune de ziduri înalte de beton și porți grele de metal.
În chiar prima dintre cele trei ture de vizitare organizate a fost inclusă presa locală și reprezentanți ai altor instituții publice, ghizi au fost gardienii, purtătoarea de cuvânt Adina Bârda și directorul adjunct Vlad Săvescu.
Turul ghidat a început cu un instructaj scurt, în camera de așteptare: telefoanele și gențile rămân închise într-un dulap metalic, vizitatorii iau cu ei strictul necsecar. Trecerea prin poarta detectoare de metale e obligatorie.
În chiar prima curte e amenajată, pe două mese, două mici expoziții. Prima, artefacte ale deținuților – arme improvizate sau micro-telefoane de vreo 5 cm, perfect funcționale, aduse din cine știe ce colț de lume și băgate pe furiș în închisoare. A doua, „artefacte” ale polițiștilor de penitenciar – arme de calibre și dimensiuni diferite, cătușe, curele de imobilizare, pe lângă bastoanele nelipsite, mereu la purtător.
Peste 600 de deținuți își duc la termen sentințele între zidurile reci și groase, unii cu condamnări ușoare, de câteva luni, iar alții cu detenție pe viață. Penitenciarul de maximă siguranță Oradea găzduiește deținuți condamnați la pedepse în regim de maximă siguranță, regim închis sau deschis. Condamnații în regimul cel mai strict sunt cazați câte doi în camere, dar încăperile nu ajung la 10 mp. Televizorul este, de fapt, fereastra deținuților spre lume, geamul mic al celulei lasă înăuntru o lumină mai degrabă cenușie.

Pe măsură ce se schimbă regimul de detenție, crește numărul de deținuți în celule, cei cu regimul cel mai lejer stau și 16 în cameră.

Pe lângă celulele care găzduiesc deținuți aflați în regim de maximă siguranță, regim închis sau deschis, penitenciarul dispune și de încăperi pentru cei aflați în arest preventiv, dar și de o cameră de protecție. E o încăpere albă capitonată, mică și chiar mai apăsătoare decât celelalte. Personalul închisorii zice că spațiul acesta are rostul de a calma pe cei agitați. Acolo sunt trimise, pentru o perioadă de 24 de ore, persoanele care prezintă un risc iminent de autoagresiune, fiind verificate de personalul medical din patru în patru ore și evaluate psihologic la final. Înainte de a intra în camera de protecție, condamnatul trebuie să îmbrace un echipament special.

Pentru a le putea oferi condițiile de includere în societate după ispășirea pedepsei, deținuților li se oferă cursuri de școlarizare atât la nivel primar, gimnazial, cât și liceal. Au fost înscriși, anul acesta pentru peste 50 de bărbați.

Programele sunt implementate la nivel național, astfel cei care sunt transferați într-o altă unitate își pot continua studiile. Profesorii orădeni care predau provin de la Centru Școlar pentru Educație Incluzivă „Orizont” și de la Liceul Tehnologic Special Nr.1 Oradea. Anul acesta niciunul dintre elevii penitenciarului nu a susținut Bac-ul, dar printre printre cei închiși se numără și un student la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj, specializarea Drept, anul al treilea.
De altfel, penitenciarul are amenajate săli de clasă și un spațiu dotat cu calculatoare, unde deținuții pot deprinde noțiuni de bază în folosirea tehnicii, pentru redactarea de CV-uri, scrisori de intenție sau pot accesa informații despre instituțiile colaboratoare.

În traseul propus, vizitatorii au făcut o oprire și la magazinul închisorii. De aici prizonierii își pot cumpăra alimente, dulciuri, produse de menaj sau chiar și țigări, la prețuri comparabile cu cele din magazinele de afară. Atmosfera locului este asemenea unei Alimentare din perioada comunistă, doar că incomparabil mai bine aprovizionat. Chioșcul este deschis câte opt ore pe zi, iar fiecare secție are acces de trei ori pe săptămână.

Meniul, după nevoi

Deținuții primesc trei mese pe zi, iar atunci când este pregătită mâncarea se ține cont de regimul alimentar al fiecăruia. Astfel, persoanele care suferă de diabet, vegetarienii sau musulmanii primesc preparatele adaptate nevoilor lor. „Oglinda camerei”, o scurtă listă cu amplasată pe peretele exterior, lângă ușa celulei, conține informațiile necesare celor care distribuie hrana. În pușcărie sau afară, un guiaș cu carne și cartofi și cu zeamă roșiatică de la boiaua de ardei, aromată cu usturoi, miroase la fel de îmbietor, mai ales dacă mirosul te surprinde cu burta goală.
Traversând curți și culoare mai mult întunecate decât întortocheate, ajungem în atelierele penitenciarului. Cei care aleg să folosească timpul detenției lucrând câte opt ore de pe zi, au la dispoziție munci fizice care țin și mintea ocupată. În oferta curentă figurează curățarea volanelor pentru Valtryp sau remedierea unor defecțiuni de fabricație, pentru o fabrică de componente auto din parcul industrial.
Desigur, biblioteca și studiourile sunt munci pentru cei care au alte talente.

„O zi cu tata”

Unul dintre cele mai interesante și emoționante proiecte de care au parte cei închiși este reuniunea cu copiii, în cadrul evenimentului „O zi cu tata”. Deținuții petrec timp cu copiii lor, într-un spațiu prietenos, special amenajat. Cea mai recentă acțiune de acest fel a avut loc la ferma de pe Calea Sântandreiului, unde voluntarii s-au ocupat ca invitații și deținuții să aibă o adevărată sărbătoare în familie, cu baloane și jocuri. Inerent, viața deținuților este încărcată cu probleme, de la cele sociale până la cele medicale. Doctorul Emil Fildan le-a mărturisit celor prezenți că penitenciarul are în grijă 300 de condamnați cu probleme cronice, dintre care predomină cei cu afecțiuni psihice.

Una dintre condițiile puse la începutul turei a fost că vizitatorii pot discuta cu deținuții, cu condiția ca aceștia să fie de acord. Iar unii s-au arătat chiar volubili. Antonio, un tânăr de doar 23 de ani a relatat că a fost condamnat și închis pe o perioadă de 3 ani și 4 luni, pentru trafic de migranți. El a mărturisit că nu știa că produce o fărădelege, atunci când i-a ajutat pe migranți să treacă ilegal frontiera statului, ci doar voia să ajute.Acum deja regreta fapta.
Bogdan, care trudea cu stânga la redactarea unui CV, ne-a relatat că se simte victima mamei copilului său: a primit pușcărie pentru că nu a mai plătit pensia alimentară copilului, femeia a depus plângere, iar acum, el număra zilele până la eliberare.
La finalul turului, Oros Radu și Prodan David, au oferit un scurt moment muzical, în încercarea de a mai risipi atmosfera apăsătoare, de pușcărie, până la urmă.