La a patra ediţie a Concursului mondial de artă fotografică a Fotocluburilor, dotat cu Cupa Mondială EFA jurizarea s-a încheiat marţi, 30 martie. Organizat sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică, concursul a reprezentat confruntarea fotografică a 31 de organizații partenere ale Asociației Internaționale „Euro Foto Art” din cele 59 existente, din Asia, Europa și Orientul mijlociu. Fiecare organizație s-a putut înscrie în competiția internațională cu o colecție de 10 imagini, un autor putând participa doar cu câte două imagini și numai din partea unui singur fotoclub.
Cele 310 de imagini înscrise în concurs au fost jurizate de un juriu internațional format din criticul de artă dr. Ramona Novicov din Oradea, respectiv artiștii fotografi Georg Holzmann Hon EFIAP din Karlsruhe (Germania) și Paul Bock din Riverside (California).
Juriul a acordat Cupa Mondială EFA organizaţiei Asia Photographers Union din Singapore, care a avut şapte acceptări. Medalia auspicii FIAP a fost acordată „Biatorbágyi” Fotóklub – Biatorbágy din Ungaria pentru cele şase acceptări. Medalia de aur „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” a revenit organizaţiei China Photo Network Online – Zhuhai, medalia de argint „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” a fost atribuită organizaţiei Iran Photographic Arts Federation din Tehran iar medalia de bronz „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” a revenit Bengal Photography Institute – Kolkata din India. Plachetele „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” au fost acordate fotocluburilor: W.P.G – Jeddah din Arabia Saudită, respectiv fotoclubului „Penza” – Penza din Rusia.
Vernisajul expoziției și festivitatea de înmânare a premiilor va avea loc joi, 8 aprilie, la ora 16:00, în Galeria „Euro Foto Art”, Centrului Expozițional FIAP Oradea – România din cadrul Muzeului Orașului Oradea – Complex Cultural. Evenimentul va fi transmis online de pe pagina de Facebook a Asociației Internaţionale „Euro Foto Art”
Expoziția de artă fotografică organizată în parteneriat cu Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural va rămâne la dispoziția publicului vizitator până în 7 mai. Imaginile se pot admira și pe site-ul asociației, www.eurofotoart.com.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!