BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea: un român care și-a ucis colegul de celulă în Anglia va fi transferat în țară

Curtea de Apel Oradea: un român care și-a ucis colegul de celulă în Anglia va fi transferat în țară

De Adrian Laboș
la 13 April 2025 08:00 Reactualizat la: 13 April 2025 16:03
6 Comentarii

Curtea de Apel Oradea: un român care și-a ucis colegul de celulă în Anglia va fi transferat în țară

foto: Poliția comitatului Nottingham
13 April 2025 08:00 Reactualizat la: 13 April 2025 16:03
Un cetățean român în vârstă de 34 de ani, Ferencz-Rudolf Pusok, originar din Carei și condamnat la închisoare pe viață în Marea Britanie, după ce și-a ucis cu o violență greu de imaginat și fără un motiv anume colegul de celulă, va fi transferat într-un penitenciar din România, unde va continua executarea pedepsei.
Scris de Adrian Laboș - Un cetățean român în vârstă de 34 de ani, Ferencz-Rudolf Pusok, originar din Carei și condamnat la închisoare pe viață în Marea Britanie, după ce și-a ucis cu o violență greu de imaginat și fără un motiv anume colegul de celulă, va fi transferat într-un penitenciar din România, unde va continua executarea pedepsei.

Trimite articolul

X

Decizia a fost luată la 4 aprilie de Curtea de Apel Oradea, la cererea autorităților judiciare din Marea Britanie, țară în care bărbatul a stat mai bine de șase ani și jumătate în spatele gratiilor. Crima care a stârnit discuții aprinse în Marea Britanie a fost comisă la 18 iulie 2018, în penitenciarul din orașul englez Nottingham. Potrivit jurnaliștilor englezi, Ferencz-Rudolf Pusok era încarcerat de câteva zile într-o celulă a închisorii, după ce a fost condamnat la 10 săptămâni de detenție pentru distrugere și amenințare.

Cu două zile înaintea atacului, un alt deținut care fusese pus în aceeași celulă cu cetățeanul român a cerut să fie mutat, acuzând că Pusok avea un comportament „ciudat și amenințător”. În schimb, în locul său a fost adus Brett Lowe, un bărbat de 43 de ani, care fusese arestat pentru suspiciuni de furt și jaf. Însă în timpul nopții care a urmat, noul ocupant al celulei a cerut intervenția unui gardian, căruia i-a spus că deținutul român ar fi încercat să-l sugrume în timp ce dormea. Nu a fost luată nicio măsură, ba mai mult, li s-a spus ambilor bărbați să se calmeze. În dimineața de 18 iulie 2018, Lowe a cerut din nou intervenția angajaților închisorii. A solicitat mutarea într-o altă celulă pe motiv că de Ferencz-Rudolf Pusok avea un comportament bizar și încercase să-l stranguleze în timpul nopții.

Ucis fără niciun motiv

Însă spusele bărbatului arestat nu au fost luate în seamă de personalul penitenciarului din Nottingham, care nu a investigat incidentul raportat de Brett Lowe. Ofițerii au refuzat să-l mute pe reclamant într-o altă parte, iar în jurul orei 09:30 englezul de 43 de ani a fost dus înapoi în celula în care se afla și Ferencz-Rudolf Pusok. După mai puțin de o oră, un specialist antidrog care a trecut să-i verifice pe cei doi l-a găsit pe Lowe la podea, într-o baltă de sânge. Avea fracturi la cutia craniană, maxilarul rupt, tăieturi la brațe și urme de strangulare, au constatat medicii care nu l-au mai putut salva.

Ancheta care a urmat a stabilit că victima a fost atacată mai întâi cu bucăți de tacâmuri din plastic, care i-au provocat tăieturi la gât și pe antebrațe. Polițiștii au aflat că atacatorul și-a lovit extrem de violent colegul de cameră cu pumnii în față și l-a strangulat cu șireturile de la pantofi, dar și cu mâinile. Mai mult, deținutul român i-a pus victimei o pungă pe cap. Deși inițial Ferencz-Rudolf Pusok a pledat nevinovat și a susținut că Lowe s-ar fi sinucis, probele strânse au fost clare.

„A fost un atac oribil și violent, care a pus capăt în mod tragic vieții lui Brett Lowe”, declara polițistul care a condus ancheta.

În privința mobilului crimei, judecătorul de caz a constatat că Pusok nu a fost provocat în niciun fel de către victimă. De altfel, cetățeanul român nu și-a motivat niciodată fapta.

Juriul: omorul putea fi evitat

În 2022, Ferencz-Rudolf Pusok a fost condamnat definitiv în Anglia la închisoare pe viață, iar potrivit dreptului britanic nu are dreptul să ceară eliberarea condiționată înainte de a executa minimum 20 de ani de detenție. În același timp, juriul a constatat că omorul putea fi evitat dacă personalul închisorii își îndeplinea sarcinile și lua măsurile necesare pentru a proteja victima. O dată cu admiterea cererii de transfer într-un penitenciar din România, Curtea de Apel Oradea a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei pe numele lui Pusok, fapta acestuia fiind incriminată de Codul penal român ca omor calificat, pentru care pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detenția pe viață. EL va avea dreptul să ceară eliberarea condiționată doar în anul 2038 .

 

Trimite articolul

X
Taguri:
curtea de apel oradea ,
roman ,
si-a ucis colegul de celula ,
transferat in romania
6 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Fiat Justiția, Mercedes infractorii says:
    April 13, 2025 at 9:40 am

    S-o scos killeru ! A fost trimis sā facā pârnaie într-o ţarā care este consideratā a fi raiul infractorilor ( legi slabe, justiţie de toatā groaza).
    În 7-8 ani maxim iese şi mai ia glanda la câţiva care au ghinionul sā-i iasā în cale.

    Reply
  2. Gică Din Contra says:
    April 13, 2025 at 10:50 am

    Hai,că la noi e mai bine,avem programe dedicate,eficiente…
    Peste câțiva ani îl “reabilităm” și îl eliberăm condiționat,să evaluăm rezultatele.

    Reply
  3. Alex Seran says:
    April 13, 2025 at 1:35 pm

    Dac liber, votant Guru Georgescu….

    Reply
    • antiprosti says:
      April 14, 2025 at 9:17 am

      La voi la azilul de zambareti inca nu ati aflat ca Georgescu nu mai candideaza ? 🙂

      Reply
  4. Unul says:
    April 13, 2025 at 4:41 pm

    Nu mai au englezi bani de ce îl trimit aici sal tina acolo aici la 60 de ani iese

    Reply
  5. Jos coruptii! says:
    April 13, 2025 at 6:00 pm

    Aici e raiul infractorilor. Va fi eliberat in societate, pe urma se apara fiecare cum poate, iar magistratii fac circ sa le platim salarii si pensii nesimtite.

    Reply
  6. powered by Surfing Waves

    FC Bihor

    „Ne așteaptă un meci infernal”. Duminică se joacă duelul pentru play-off Chindia Târgoviște – FC Bihor Oradea!
    După ce a trecut cu bine de ASA Târgu Mureș, FC Bihor joacă duminică a doua „finală” în tentativa de a se menține pe loc de play-off.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Despre comunism, cu Lili Crăciun la Liceul Teoretic ,,Gabriel Țepelea” din Borod
    ,,Copilăria mea în ,,epoca de aur” (la bloc, etajul 3) a însemnat întuneric, frig și penurie de alimente. Această realitate s-a tradus prin reumatism accentuat, tratat în centre de recuperare și injecții cu Moldamin, dar și o anemie cronică, pentru care și azi iau suplimente cu fier”.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Minaur Baia Mare a speculat greșelile celor de la Lotus Băile Felix
    S-a reluat Liga 3, iar la prima apariție oficială în 2026 Lotus Băile Felix a pierdut cu 0-3 (0-0) duelul cu Minaur Baia Mare, echipa de pe locul 3 în Seria 8.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De la aproape 800 de lei la peste 20.000 lei: Cât costă fiecare beneficiar din sistemul social al Bihorului
    Administrația județeană din Bihor a trasat coordonatele financiare pentru sistemul de protecție socială valabile în anul 2025, stabilind prin hotărâre oficială sumele necesare pentru întreținerea fiecărui beneficiar aflat în grija statului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Hoț urmărit printre morminte, după ce a furat bani dintr-o mașină oprită în cimitirul din Oradea
    András Levente Balog, un tânăr de 29 de ani, din Oradea, s-a ales, vineri, cu o condamnare la 6 luni de închisoare după ce a furat bani dintr-o mașină oprită în cimitirul Rulikowski și a fost urmărit de proprietarul autoturismului, care l-a prins în flagrant delict.

    BIHON Sport local

    Szatmári Ingrid, campioană națională la săritura în înălțime U18 ani. Medalie de argint pentru Sara Sabău și bronz pentru David Dascăl
    Sala de atletism „Ioan Söter” din București a găzduit întrecerile Campionatului Național de atletism indoor U 18 ani.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.