Dacă nu oricine poate fi medic, de ce ar putea fi psiholog? Noua lege care împarte breasla

 

Totuși, noul proiect de lege aflat în Parlament a generat o opoziție semnificativă în rândul practicienilor, studenților și asociațiilor profesionale, care reclamă riscuri majore de birocrație excesivă și acces îngreunat la profesie.

La finele anului trecut în Parlamentul României a fost depus proiectul de lege B708/2025 „Propunere legislativă privind exercitarea profesiei de psiholog, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România”. Inițiativa legislativă își propune să înlocuiască Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, un act normativ adoptat în urmă cu 22 de ani și considerat de mulți practicieni depășit din perspectiva realităților actuale.

Proiectul a fost semnat inițial de PNL, USR, PSD, UDMR și alte grupuri parlamentare însă, pe fondul reacțiilor critice puternice din interiorul profesiei, majoritatea semnăturilor au fost ulterior retrase. În urma acestui proces, inițiativa a fost redenumită și a rămas cu un număr semnificativ mai mic de susținători politici. În prezent, proiectul se află în procedură parlamentară la Senatul României, prima cameră sesizată, urmând să fie analizat articol cu articol. Pe masa senatorilor se află deja numeroase amendamente și memorii critice formulate de organizații profesionale, asociații de psihologi, psihoterapeuți și reprezentanți ai mediului academic. Proiectul vizează o reformă structurală a profesiei. Sunt propuse reguli noi pentru accesul în profesie, formarea inițială și continuă, evaluarea competențelor și exercitarea activității, precum și o redefinire a rolului Colegiului Psihologilor din România, care ar deveni o autoritate publică cu atribuții extinse de reglementare și control.

Textul legislativ prevede, între altele, condiționarea exercitării profesiei de îndeplinirea unor cerințe educaționale noi, inclusiv acumularea a minimum 300 de credite ECTS (licență și master), dintre care cel puțin 120 în cadrul unui program de master recunoscut; introducerea unui examen național standardizat scris pentru fiecare grad profesional; limitarea duratei stagiaturii la maximum șase ani; precum și reguli stricte pentru psihologii angajați în structuri, care ar putea oferi servicii doar în interiorul organizației, nu și către terți.

Criticile aduse proiectului de lege și argumentele din spatele lor

Controversa generată de proiect vine din multe direcții. Asociații profesionale, grupuri de practicieni, studenți și psihologi aflați la început de carieră au formulat critici structurate în câteva teme majore. Una dintre cele mai frecvente obiecții vizează introducerea examenelor naționale obligatorii pentru accesul în profesie și pentru fiecare nivel profesional.

Criticii susțin că aceste examene ar întârzia intrarea tinerilor în practică și ar dubla evaluările deja realizate în cadrul universitar. De cealaltă parte, susținătorii proiectului argumentează că examenele standardizate ar asigura un nivel minim de competență unitar la nivel național. Un alt punct sensibil este legat de costuri și birocrație. Noile cerințe administrative, examenele și taxele asociate ar putea crește costurile pentru psihologi, cu efect direct asupra tarifelor percepute pacienților. Susținătorii legii consideră însă că standardele mai ridicate pot crește calitatea serviciilor și încrederea publicului.

Proiectul este criticat și pentru potențiala discriminare a tinerilor profesioniști, prin condiționarea recunoașterii vechimii de atingerea unui prag financiar anual. Oponenții afirmă că această prevedere dezavantajează debutanții și activitatea part-time, în timp ce inițiatorii arată că pragul provine din legislația existentă și a fost preluat pentru coerență juridică. Redefinirea rolului Colegiului Psihologilor reprezintă o altă sursă de tensiune. Extinderea atribuțiilor de reglementare, control și sancționare este percepută de unii ca o centralizare excesivă a puterii, în absența unor mecanisme independente de supraveghere. Susținătorii reformei susțin însă că un organism puternic este esențial pentru protejarea publicului. Nu în ultimul rând, obligativitatea masteratului și controlul asupra recunoașterii programelor de formare sunt criticate pentru riscul de a limita accesul în profesie și de a invalida programe deja acreditate. Argumentul favorabil este acela al uniformizării și alinierii standardelor educaționale la nivel european.

Nu este cea mai bună lege, dar este un pas în față pe termen lung!

În pofida criticilor, există și voci din interiorul profesiei care susțin necesitatea unei reforme, chiar și într-o formă imperfectă.

„Proiectul de lege este unul perfectibil, dar în mod clar unul absolut necesar pentru viitorul acestei profesii. Legea veche era una vetustă. Impunerea unui examen național standardizat pentru accesul în profesie mi se pare o măsură bună. De vreme ce aspirăm să avem un statut similar medicilor, trebuie să avem și studii comparabile. Decontările pentru serviciile psihologice de către CNAS se fac doar prin intermediul cabinetelor medicale, care rețin o parte consistentă din sume. Nu poți să stai la masă cu medicii care ajung să aibă drept de parafă după șase ani de facultate și doi sau trei de rezidențiat, iar noi obținem drept de parafă după trei ani de licență și un interviu foarte subțire, așa cum prevede legea actuală. Din punctul meu de vedere, pentru calitatea serviciilor profesionale, introducerea obligativității masterului este o măsură, chiar dacă nu una populară, absolut necesară”, a declarat Marius Cioară, președintele filialei Bihor a Colegiului Psihologilor din România.

Acesta a explicat că a contribuit la forma actuală a legii în cadrul a zeci de ședințe de lucru și că proiectul a fost supus consultării publice. „Oricine a dorit a fost bine-venit să facă amendamente și sugestii. În urmă cu două sau trei săptămâni a fost organizată și o dezbatere, la care au fost invitate toate asociațiile contestatare. În ceea ce privește pragul financiar, s-a discutat mult în ultima etapă și – din câte înțeleg – asupra acelei prevederi s-a revenit. Legea este în Senat, iar Colegiul a transmis un mesaj clar privind oportunitatea modificării articolului respectiv”, a mai spus Marius Cioară, care a concluzionat: „Nu este cea mai bună lege din lume, dar este categoric un pas înainte pe termen lung. Nu va produce efecte imediate, însă are menirea de a ridica nivelul actului profesional”.

Cum este reglementată profesia de psiholog în alte țări

La nivel internațional, reglementarea profesiei de psiholog diferă de la o jurisdicție la alta, însă există câteva tendințe comune. În Uniunea Europeană, în majoritatea statelor membre, profesia este reglementată fie ca profesie liberală, fie ca profesie din domeniul sănătății. De regulă, sunt necesare studii universitare complete (licență și master), practică supervizată și înscrierea într-un organism profesional recunoscut.

Există și standarde europene de referință, care facilitează recunoașterea competențelor între state. În Statele Unite și Canada, reglementarea este descentralizată, fiecare stat sau provincie având propriul sistem de licențiere. În general, sunt cerute studii avansate, un număr mare de ore de practică supervizată și promovarea unui examen de licențiere. Sistemul oferă flexibilitate la nivel local, dar creează bariere pentru mobilitatea profesională între jurisdicții.