Invitat la „Dialoguri interioare”, eveniment moderat de regizorul Radu Vaida, Ion Caramitru a avut parte de o intrare palpitantă în scenă. Radu Vaida şi-a făcut apariţia în sală, anunţând că se află într-o situaţie cu totul specială, fără precedent, în care omul serii, invitatul special Ion Caramitru, nu a putut ajunge la Oradea din cauza depresurizării avionului de pe ruta Oradea- Bucureşti. Înainte ca spectatorii să-şi manifeste dezamăgirea, aceştia au putut desluşi o umbră pe scenă, suficient cât să intuiască că Ion Caramitru e în sală. Ulterior, Ion Caramitru a dezvăluit că scena a fost inspirată dintr-o întâmplare reală petrecută la Teatrul Naţional, când o actriţă, care juca un rol de prim-plan, care venea de obicei cu o oră şi jumătate înainte de spectacol pentru a se pregăti, nu a ajuns la premieră. În plus avea telefonul închis atât actriţa, cât şi fiul ei.
„Aceasta este o situaţie impardonabilă, o tragedie să trebuiască să ridici lumea din sală, via casa de bilete. Am propus celor din sală o improvizaţie: ca rolul să fie jucat de sufleur care era o femeie cu pregătire în arta teatrală. Ca în piesa «Răzbunarea sufleurului». Am spus publicului că vreau să rămân şi eu în sală deoarece piesa începe cu un sărut pe care vreau să-l văd. Actriţa a venit la pauză şi a explicat ce se întâmplase. Uitase, pur şi simplu că are spectacol. A fost la film cu fiul ei, au închis telefoanele, iar ulterior au primit mesajele”. Ion Caramitru a spus apoi că ştie că spectatorii aşteaptă de la un actor să fie mereu proaspăt, inventiv, preocupat de lucruri frumoase. „Am fost întrebat de un medic cum ţin minte atâtea roluri. I-am spus că exact aşa cum un medic ţine minte mușchii, nervii, oasele… Mi-a spus că e meseria lui. I-am răspuns că aceasta e meseria mea. Actorul e responsabil cu lucrul asupra cuvântului. Lucrul asupra cuvântului e mult mai parşiv. Cuvântul are forţă de penetraţie organică. Cu totul remarcabilă. Gândiţi-vă cum a cucerit Hitler Germania! Cu discursuri. Este esenţial ca discursul teatral să fie o deschidere către o lume necunoscută şi nevăzută, dar apropiată de viaţa noastră. Astăzi Richard al III-a nu ar cere «un regat pentru un cal», ar cere un elicopter ”, a spus marele actor.
Invitatul special a lui Radu Vaida a povestit ce a descoperit după prima lecţie pe care a ţinut-o cu studenţii de la Teatru. Era după cutremurul din ‘77. Le-a propus studenţilor săi să ţină cursurile în stradă, fiecare având ca obiectiv să observe trecători, să-şi aleagă un potenţial personaj pe care să-l descrie din perspectiva unei meserii, dacă au impresia că e fericit acasă, ce hobby are, câţi bani ar putea avea în buzunar. Totul din perspectiva privirii, a mersului. Ca o paranteză, Ion Caramitru a povestit că o dată, la Romexpo, cu prilejul unei aniversări a dat mâna cu Nicolae Ceauşescu. Toţi cei prezenţi au trecut prin faţa lui Nicolae Ceauşescu, au dat mâna cu el, însă fostul preşedinte nu s-a uitat în ochii oamenilor. „Atunci mi-am dat seama cine era Ceauşescu. Din faptul că nu ne-a privit în ochi: un criminal, un incult, dispus spre căpătuială”. Marele actor a povestit apoi că le-a cerut studenţilor să facă un portret robot al personajelor alese, portret robot la care i-au asociat o vârstă, o funcţie, bani de buzunar. Studenţii trebuiau să improvizeze o întâmplare cu aceste detalii de viaţă, în condiţiile în care personajul se ştia de unde vine, dar trebuia să se stabilească unde se duce.
„Am fost surprins să aflu că aceluiaşi personaj, cu aceleaşi date de viaţă a fost trimis de un student să se căsătorească, iar de un altul să se sinucidă. Mi-am dat seama că omul e nimic, că graniţa dintre viaţă şi moarte e ca şi cum nu ar fi, oricum extrem de îngustă”. Ion Caramitru a revenit apoi la dezvoltarea temei în care un actor abordează un rol. În opinia sa, actorul trebuie „să topească, să readucă în stare lichidă pentru a recupera ce e profund, contemporan, ceea ce scriitorul a încremenit în pagină”. Actorul a abordat apoi o temă dragă: Eminescu, „despre care unii spun că e pus pe un piedestal şi nu e umanizat. Dar aceştia nu-l citesc pe Eminescu. Dacă l-ar fi citit, ar fi văzut că nu e pus pe nici un piedestal. Eminescu nu şi-a terminat studiile. Multe dintre însemnările sale sunt căutări de sine, dar foarte valoroase, profunde. De exemplu, ceea ce spune Eminescu în «La Steaua…» avea să descopere Enstein mult mai târziu”. Întrebat din sală de un medic cum se raportează la articolul unor academicieni români care au scris recent că Eminescu ar fi suferit de tulburare afectivă bipolară. „Ce mai contează ce maladie a avut. Dacă sifilisul ar fi condiţia geniului, atunci l-aş lua. Sunt presupuneri ale unor medici cu cotă înaltă, medici care au presupus că tratamentul cu mercur nu a fost adecvat. Restul nu mă interesează. Ce mă interesează de ce boală a suferit Luchian? Eminescu şi Luchian au fost cei mai masculini artişti”.
Caramitru a vorbit despre culisele megaspectacolului cu Hamlet, despre maniera în care a fost pregătit de echipă în ‘88, în plină dictatură. Echipa a muncit luni de zile pentru a avea cea mai bună traducere cu materiale în limba italiană, franceză, engleză, cu cele mai bune traduceri în limba română şi cu glosserul în care shakeasperologii au pus cuvinte cu conotaţii speciale. „De exemplu, mănăstire şi casă de toleranţă au aceeaşi semnificaţie în textul în care Hamlet o trimite pe Ofelia. Am muncit nouă luni să ne punem de-acord cu traducerile. Astfel că mult apreciata Dina Cocea l-a întrebat pe Tocilescu după un an de repetiţii: «Când văd şi eu Hamlet?». La care acesta a răspuns: «Nu apucaţi!» A fost un spectacol de cinci ore şi un sfert, maxim suportabil, cu vizionări nostime, cu replici care păreau periculoase şi în urma cărora noi spuneam mereu că nu schimbăm replicile. La un moment dat, mi-a luat curaj şi le-am spus tovarăşilor de la vizionare că ceea ce vor ei să facă e un atac asupra spectacolului şi că am şi scris o scrisoare surorii mele care e în Elveţia şi care o va duce la Europa Liberă ca să afle lumea că ei sunt cei care au oprit Hamlet la Bucureşti. Nu o scrisesem şi nu a mai trebuit să o scriu fiindcă a venit un tovarăş care ne-a lăsat cu gura căscată dând drumul spectacolului. Nici azi nu ştiu ce s-a întâmplat, dar am jucat 200 de spectacole”.
Întrebat cum vede viitorul teatrului, Ion Caramitru a spus că acesta este «negru»”. Unul dintre cei vinovaţi de aceasta, în opinia lui Ion Caramitru este fostul ministru Marga, care a introdus doctoratele în învăţământul artistic. Caramitru a explicat că a încercat să convingă că în logica doctoratelor nici Ion Voicu, nici Pavarotti nu ar putea preda în România fiindcă nu au doctorate.„Doctoratul unui artist este opera lui”, spune actorul. Caramitru a explicat că urmarea acestei prevederi studenţii la actorie sunt instruiţi de actori care nu au urcat pe scenă. Marele actor a subliniat că se trece printr-o criză fiindcă autorii contemporani nu scriu teatru, fiindcă nu s-a învăţat „libertatea scrisului cu personajele”. Salvarea teatrului ar putea veni însă din faptul că românii au talent! Despre latura politică a conferinţei susţinută de Ion Caramitru la Oradea, în ziarul de mâine!
Citiți principiile noastre de moderare aici!