BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dali al lui Dascălu, expus la Malaga

Dali al lui Dascălu, expus la Malaga

la 7 December 2016 10:20

Dali al lui Dascălu, expus la Malaga

7 December 2016 10:20
Malaga este capitala artei naive din Sudul Europei. Bihoreanul Mihai Dascălu a fost invitat de Consiliul Provinciei Malaga să participe la spectacolul internaţional al artei naive.
Scris de farcas - Malaga este capitala artei naive din Sudul Europei. Bihoreanul Mihai Dascălu a fost invitat de Consiliul Provinciei Malaga să participe la spectacolul internaţional al artei naive.

Trimite articolul

X

97 de artişti din Europa, Rusia, Africa, Mexic şi Japonia expun 200 de lucrări la cea de-a doua ediţie a Salonului Internaţional de Artă Naivă „Malaga 2016”. Orădeanul Mihai Dascălu are două lucrări în expoziţie: una care-l înfăţişează pe Dali şi celebrele lui ceasuri moi, iar cealaltă este intitulată „Corabia naivilor”.

Lucrarea care îl reprezintă pe Dali a fost realizată cu prilejul unei expoziţii internaţionale la care Mihai Dascălu era invitat să participe, acolo unde erau expuse 14 lucrări ale lui Salvador Dali. „Nu am ajuns la expoziţie fiindcă nu am reuşit să obţin finanţare, dar am expus lucrarea care-l înfăţişează pe Dali, acum, la Malaga. Am pus nişte detalii, fiindcă la naivi lucrurile stau altfel decât la suprarealişti; la artiştii naivi pot să apară surprize oricând. Ceasul lui Dali are un mic detaliu: e crăpat, iar pe baston e un text: Ego sum qui sum! – un apel al lui Dali: «Luaţi-mă aşa cum sunt!». Întotdeauna, în lucrările mele încerc să pun acel condiment care să dea un gust aparte unei lucrări de artă naivă”, spune Mihai Dascălu. Artistul orădean a realizat un tablou cu elemente din „Persistenţa memoriei”, una dintre cele mai importante lucrări suprarealiste, care avea să devină pentru Salvador Dali probabil cea mai importantă lucrare şi care a creat intrigi şi controverse în lumea anilor 30’, 40’, şocând prin elementele sale excentrice şi forma lor neobişnuită, impresionând prin tehnică şi perspectivă şi fascinându-i pe iubitorii de artă de pretutindeni. Artistul nu se află la prima replică după un tablou celebru. Mihai Dascălu a semnat o altă lucrare, care o înfăţişează pe Monalisa. „Pe Corabia naivilor sunt cei în căutare de orizonturi noi. Chiar dacă această corabie eşuează, cei de pe corabie ajung pe o Insulă a naivilor, acolo unde pot să dea frâu liber imaginaţiei…”, explică Mihai Dascălu.

Intenția organizatorilor expoziţiei Diputacion Malaga şi Centro Informatico de Turismo a fost să prezinte publicului „un eşantion reprezentativ de artă naivă”, însă şi acela de a deschide colaborări. Cum Mihai Dascălu este angajat al Centrului de Informare Turistică din cadrul CJ Bihor, acesta spune că oportunitatea trebuie valorificată, cu atât mai mult cu cât vor fi curse aeriene Oradea-Barcelona, deci distanţele se scurtează considerabil.

dascal3

Expoziţia de la Malaga nu e singurul eveniment internaţional din portofoliul artistului bihorean la care acesta a fost invitat să expună în acest an. Trei expoziţii la Katowice, în Polonia, au fost urmate de propuneri de colaborare. „Următoarea ediţie a festivalului de la Katowice e una jubiliară, iar invitată de onoare este Franţa. Sper că, în viitor, și România va avea acest statut”, spune Mihai Dascălu.

Ca membru al Asociaţiei Pariziene a Artiştilor Români, o lucrare a lui Mihai Dascălu a fost vândută pentru a strânge bani pentru achiziţionarea „Cuminţeniei pământului”. A urmat apoi expoziţia naţională de la Arad, unde a fost omagiat Petru Mihuţ. „Vreau să-i felicit pe arădeni că ştiu să-şi promoveze artiştii”, a adăugat Mihai Dascălu. Anul viitor, pe 10 martie, Mihai Dascălu este invitat la Madrid, la o expoziţie internaţională, alături de cei mai mari artişti naivi din Europa.

De asemenea, artistul plănuieşte o expoziţie personală în România, dar şi o expoziţie internaţională împreună cu artişti din Arad, Iaşi şi Caraş-Severin.

„În acest moment, în România, arta naivă trece printr-o perioadă de tranziţie, în care se manifestă diverse curente: unul care susţine că pictorii care au studiat belle arte nu pot fi socotiţi artişti naivi, şi un altul care pune în discuţie tentaţia ca pe lângă lucrările pictorilor naivi să apară şi cele ale copiilor, ceea ce, cu tot respectul, sunt două chestiuni diferite. E un subiect sensibil, care nu a fost clarificat fiindcă nu s-a putut impune niciun punct de vedere autorizat”, spune Mihai Dascălu.

În viitor, artistul promite că va aborda mai mult tema urbană în arta naivă, descoperind aici o mare varietate de subiecte.

Trimite articolul

X
Taguri:
arta naiva ,
artist bihorean ,
dali ,
expozitie ,
mihai dascalu
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Bihorean rănit într-un accident pe DN19, în Satu Mare. Autoutilitara pe care o conducea a ajuns pe contrasens
    Incidentul s-a produs în cursul zilei de luni, 17 august, pe Drumul Național 19, în localitatea Huta Certeze, județul Satu Mare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cadavrul unei femei dată dispărută acum o săptămână, găsit pe pășunea satului Nimăești. Capul a fost adus de un câine la o fermă
    Sfârșit tragic pentru o femeie de 46 de ani, din localitatea bihoreană Curățele, a cărei dispariție a fost anunțată în urmă cu o săptămână de Poliția Bihor, la solicitarea membrilor familiei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bolojan anunță prioritate pentru modernizarea și electrificarea liniilor feroviare existente. Ce spune despre lucrările dintre Oradea și Cluj
    Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, 17 august, cu ocazia deschiderii circulației pe două pasaje rutiere din Oradea, că una dintre prioritățile în infrastructura feroviară trebuie să fie electrificarea și modernizarea liniilor existente.

    BIHON CAO

    Se întrerupere alimentare cu apă în Oradea pentru zonele Piața București, Săvineștilor, Berzei și Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în zona străzii Doina

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Stadioanele de fotbal în așteptare din lipsă de bani. Bolojan: „Bugetul de stat nu mai are cum să acopere toate aceste lucrări”
    Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România trebuie să își schimbe modul în care finanțează proiectele pentru construirea de stadioane și să țină cont de necesitatea, viabilitatea și costurile de întreținere ale acestora, precizări făcute într-o declarație făcută cu ocazia inaugurării celor două pasaje rutiere din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Au dat buzna la reduceri finale! Cum a arătat un magazin dintr-un mall din Oradea după ce a anunțat că se închide
    Sute de persoane au luat cu asalt magazinele Hervis din Oradea în cursul weekendului, după ce au fost anunțate reduceri finale de 50% la toate produsele.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Drumul expres Oradea-Arad, întârziat din cauza finanțării. Ilie Bolojan a explicat de ce lucrările nu au fost încă demarate
    Prezent la inaugurarea celor două pasaje din zona Calea Aradului, premierul interimar Ilie Bolojan a oferit o serie de explicații privind motivele care au dus la întârzierea demarării lucrărilor la drumul expres Oradea-Arad.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X