După „Aici locuieşte frica”, volum care a fost pe primul loc în topul celor mai vândute și apreciate titluri în 2024 la Librăria Humanitas Oradea, Dan-Liviu Boeriu anunţă noua sa carte, care va apărea cel mai probabil în luna februarie, tot la Editura Humanitas.

Joi, 18 septembrie, în librăria-cafenea Humanitas din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” Bihor, Dan-Liviu Boeriu a citit în avanpremieră un fragment din noua carte aflată în pregătire la editură. Amfitrionul întâlnirii scriitorului cu publicul a fost Miron Beteg, redactor al Revistei de cultură Familia.

La fel ca şi „Aici locuieşte frica”, noua carte are acelaşi stil confesiv, aflat la graniţa dintre memorialistică, autoficţiune şi roman psihologic, spune Miron Beteg, care mărturiseşte că a citit deja volumul.

„Dan alternează descrierea realistă a cotidianului, cu episoade de halucinaţie sau percepţie distorsionată, care se încarcă simbolic. Fraza e la fel ca în prima carte de autor, amplă, elastică, oscilând între lirism (imagini poetice, comparații insolite: «ca un mozaic din carne și piele», «ochii ca două omizi furioase») și notație exactă, aproape clinică (numele medicamentelor, simptomele, consultațiile psihiatrice)”.

E o proză tăiată de accente poetice, şi în acelaşi timp, în mod paradoxal, de accente documentare, apreciază redactorul. Cele două volume de proză scurtă ale lui Dan-Liviu Boeriu deschid o zonă de reflecţie pe temele care, spune Miron Beteg, sunt de fapt obsesii pentru acesta: nebunia, vinovăţia, frica şi moartea.

„Reuşeşte să păstreze şi în acest volum tensiunea dintre luciditate şi derapaj, fraze pe de o parte controlate dar invadate de un delir vizual din când în când, o oralitate cultivată, expresii brute, uneori autoinsulte, juxtapuse unei retorici elevate, şi peste toate o imagistică obsedantă: acvariul, geamul, bariera de sticlă, apa, oglinda şi răsăritul”.

Fraza „Sunt vinovat de tot ceea ce scriu”, care deschide noul volum, şi „Nu se poate scrie decât ceea ce s-a trăit”, delimitează de fapt spaţiul ambelor cărţi, mai spune Miron Beteg, respectiv scrisul ca vină şi scrisul ca experienţă trăită.

Dan-Liviu Boeriu mărturiseşte că nu a avut niciodată senzaţia că scriind se apropie sau se îndepărtează de ceea ce vrea să spună, ci a simţit întotdeauna că aşa trebuie să facă. De fapt, a început să scrie fiecare dintre volume în urma unor sugestii, neimaginându-şi vreodată că va scrie altceva decât cronică literară. Prima carte a scris-o la sugestia lui Gabriel Liiceanu, cea de a doua la sugestia Lidiei Bodea, directorul Editurii Humanitas.

La întâlnirea de la Biblioteca Judeţeană a citit un fragment din a treia proză din volum, care se cheamă „Mărul”. Textul e format din două planuri narative care se întâmplă în perioade diferite şi care în carte sunt marcate prin caractere normale, respectiv caractere italice.

Dan-Liviu Boeriu scrie frumos, limpede, textul lui curge, te prinde, îţi mărturiseşte cele mai adânci frici, percepţii nude, fără ambalaj, de o sinceritate uneori şocantă. Ascultându-l/citindu-l eşti captivat de poveste, e ca o confesiune la care ai voie să fii prezent, să pătrunzi în cele mai intime unghere ale minţii şi ale sufletului.

S-a oprit din lectură într-un punct în care cu siguranţă dacă ai fi avut cartea în faţă ai fi întors grăbit pagina ca să citeşti mai departe. Vom putea face asta anul viitor, când cartea va ajunge pe rafturile librăriilor.