Universul întunecat şi fascinant al peşterilor captivează prin frumuseţea speleotemelor, prin ecosisteme unice, iar odată ce i-ai trecut pragul, te cheamă de fiecare dată să descoperi noi galerii, împingând limitele puţin câte puţin.

Se împlinesc 40 de ani de când Dan Pitic a intrat pentru prima dată într-o peşteră. În 1992 a luat legătura cu lumea speologică şi a început să participe la orice manifestare îi permitea timpul şi bugetul: tabere de explorare, şcoli de formare, congrese, concursuri, expediţii naţionale şi internaţionale.

Dan Pitic a făcut parte, în 1997, din echipa care a participat la prima expediţie integral românească în care s-a atins cota de -1.000m în peştera Pierre Saint Martin din Franţa şi a fost în tabăra de lucru la cea mai adâncă peşteră din lume la acea dată. A avut funcţii în cadrul Federaţiei Române de Speologie şi a predat cursuri în cadrul Şcolii Române de Speologie, care se ocupă de instruirea, formarea și perfecționarea în domeniul explorării peșterilor și al tehnicilor de parcurgere a cavităților subterane în siguranță.

După câţiva ani de speologie practicată intens, a decis să facă un pas în spate şi să se concentreze pe ceea ce i s-a părut mai motivant, mai precis speologia explorativă din zona Munţilor Bihor şi Piatra Craiului. Face acest lucru şi în prezent când timpul îi permite, susţinând activitatea clubului de speologie SpeoClub Cristal din Oradea, din a cărei conducere a făcut parte timp de 30 de ani.

„Chiar dacă la bază am o diplomă de inginer mecanic, am folosit cunoştinţele căpătate în speologie de a urca şi coborî pe o coardă pentru a lucra ca alpinist utilitar, la început pentru alţii, iar din anul 2000 pentru firma proprie. Aşa am ajuns şi să particip la lucrări de amenajare a Peşterii Ungurul Mare şi apoi în Peştera cu cristale din Mina Farcu, unde s-au folosit lămpile cu care lucrăm şi azi la Cave Lighting”.

Tehnician calificat și membru valoros

Speologul orădean lucrează de câţiva ani la Cave Lightinig, în Germania. Contactul l-a făcut iniţial prin colegul său de club, Adrian Kondacs, stabilit în Germania , care este angajat permanent la Cave Lighting. După interviu şi discuţii cu managerul companiei, Alexander Chrapko, Dan Pitic a ajuns să dea o probă de lucru, iar apoi să lucreze ca şi colaborator în mai multe proiecte din Germania, Franţa, Austria şi Statele Unite.

„Faceți cunoștință cu Dan Pitic, un speolog român, tehnician calificat și membru valoros al echipei Cave Lighting. Fără experiență familială în speologie, pasiunea lui Dan a început în adolescență, alimentată de povești de aventură – în special operele lui Jules Verne – și de o curiozitate profundă despre natură. După ce a explorat peșterile informal cu prietenii, s-a alăturat unui club de speologie în 1992 și nu s-a mai oprit de atunci. Această călătorie subterană de-o viață l-a condus în cele din urmă la descoperirea sistemelor Cave Lighting în timpul unor proiecte din România, în jurul anului 2012.

Ani mai târziu, chiar din prima zi a primului său proiect Cave Lighting din Germania, a știut că jobul i se potrivea perfect: i-a plăcut munca în sine, oamenii, spiritul de echipă și ceea ce el numește «muncă de calitate germană» – abordarea fiecărui detaliu cu precizie și străduirea permanentă pentru cel mai bun rezultat posibil”, aşa începe prezentarea „Fețele din spatele luminilor”, postată de firmă pe reţelele de socializare.

Pentru Dan – spun anagajatorii lui – iluminarea unei peșteri este mult mai mult decât instalarea de lămpi; este locul unde expertiza tehnică întâlnește viziunea artistică. Speologul orădean este descris ca un om curios și dornic să învețe, care studiază fiecare unghi și ajustare pentru a înțelege cum lumina poate dezvălui caracterul unic al unei peșteri și poate da viață fiecărui peisaj subteran.

„Diversele proiecte au avut diverse particularităţi care le fac deosebite. Una din peşterile din Saint-Cristophe (Franţa) se parcurgea doar pe o pasarelă metalică situată la înălţime. Alta se inunda aproape complet în caz de ploi torenţiale. În Lurgrotte Pegau, lângă Graz, nivelul apei creşte şi cu 6 m. Prima peşteră în care am lucrat, Hermanshole din Germania, m-a impresionat prin frumuseţea şi bogăţia peşterii, dar şi prin complexitatea lucrărilor care le-am executat acolo.

Dar probabil cea mai interesantă lucrare este cea la care lucrăm în prezent, în peştera Luray Cavern, din Virginia. De la data deschiderii pentru public (6 noiembrie 1878), peştera a funcţionat zilnic până în prezent, iar din 1881 a devenit prima peşteră iluminată electric din lume. Faptul că fluxul de turişti nu se opreşte şi că aceasta este cea mai vizitată peşteră turistică din Statele Unite (circa 500.000 de vizitatori pe an) şi având în vederea bogăţia obiectivelor care trebuiesc puse în evidenţă prin iluminare (formaţiuni, lacuri, spaţii vaste, culori deosebite…) ne solicită la maximum creativitatea şi atenţia”, povesteşte Dan Pitic.

În peşteră se simte ca acasă

Întrebat despre criteriile de care trebuie să ţină cont la iluminarea unei peșteri, speologul ne-a pomenit mai întâi de cele tehnice, care presupun că vizitatorul trebuie să vadă lumina lămpii, nu lampa şi mai ales nu ledul. Materialele folosite nu trebuie să fie vizibile, iar intervenţia asupra peşterii trebuie să fie minimă. Din punct de vedere artistic, utilizarea luminii şi a umbrei trebuie să scoată în evidenţă punctele forte identificate în teren: formaţiuni, forme morfologice, reflexii, cursuri de apă. De asemenea, utilizarea de lămpi cu diferite temperaturi de culoare pune în valoare diferitele nuanţe ale rocii, pentru a evita monocromismul.

„Aplicarea acestor principii vine cu experienţa, cunoaşterea specificaţiilor tehnice a lămpilor folosite şi exploatarea conformaţiei specifice a fiecărei peşteri în care lucrăm”, explică Dan. Pentru el, nu contează neapărat faptul că lucrează „afară”. Contează mult faptul că lucrează într-un mediu în care se simte ca acasă – peştera, dar bineînţeles, remuneraţia e motivantă.

Speologul orădean face parte dintr-o echipă care oferă vizitatorului un spectacol de lumini în interiorul unei peșteri, nu pentru a distrage atenția de la frumoasele speleoteme, ci dimpotrivă, pentru a le pune în valoare, într-un echilibru uniform între lumini şi umbre, oferind o experienţă emoţionantă. Iar când timpul îi permite, se întoarce în adâncurile munţilor de acasă, alături de prieteni, continuând explorările cu aceeaşi bucurie şi pasiune care îl animă de patru decenii încoace.