A cochetat apoi cu modellingul şi şi-a descoperit marea dragoste: actoria. Acum, va putea fi văzut într-unul dintre cele mai îndrăgite musicaluri din West End și Broadway: „Mizerabilii”.

Este fascinantă evoluţia ta, din bazinul de înot pe scena londoneză, via catwalk. Acum studiezi actorie la Buckinghamshire University, ba mai mult, ai căpătat un rol în „Mizerabilii”. Care a fost drumul tău spre scenă?

Darius Zembrea: Am studiat iniţial la Colegiul „Mihai Eminescu”, apoi m-am transferat la Liceul cu Program Sportiv, pentru că făceam polo de performanță la Crișul Oradea, echipa mea de suflet, cu care am crescut și am cucerit titlul de campioană a României ani la rând, apoi am ajuns să joc un sezon la Honved Budapesta.

În același timp, am început să fac modelling la Oradea, și acesta a început să îmi placă din ce în ce mai mult. În clasa a XI-a am decis să renunț la polo, din păcate, pentru că mă gândeam la viitor, poate puțin dezorientat, neștiind ce să fac mai departe. Mama și bunicii mă îndrumau să studiez dreptul, dar niciodată nu mă vedeam muncind zi de zi între patru pereți, într-un birou.

Eşti o combinaţie rară de talent la sport şi de artist. Cred că ambiţia ta este să ai aceleaşi performanţe şi pe scenă, ca în sport. Povestea ta în lumea teatrului a început…

D.Z.: După ce începusem să fac modelling am realizat că îmi plac podiumul și scena; începuse să- mi placă, poate, să fiu în lumina reflectoarelor, cum s-ar spune (ha, ha!), iar întotdeauna îmi plăcea să-i imit pe actori sau pe oameni, pur și simplu, de când eram mic. Pot să spun că întotdeauna mă gândeam cum ar fi să fiu un actor faimos, cum sunt oamenii din Hollywood sau British Films… la televizor, emisiuni, filme etc. Dar țin minte şi acum când am mers să văd o piesă de teatru în Oradea, jucată de Sebastian Lupu și Richard Balint, actori care m-au inspirat, pot să zic, și mi-au deschis curiozitatea pentru scenă. Așa am decis să caut pe internet cursuri de teatru și actorie, nespunând nimănui, nici măcar celui mai bun prieten, pentru că nu eram sigur pe mine.

Cu puțin noroc am descoperit-o pe Elvira Rîmbu, o femeie și o actriță extraordinară, care mi-a deschis ochii, să spun așa, spre lumea teatrului, și care mă ajuta enorm să mă pregătesc pentru un viitor în teatru. Când am spus mamei și familiei că vreau să fac actorie, nici nu voiau să audă, dar nu am renunțat, le-am spus că asta e ce vreau să fac și îmi place, așa că nu mă opresc. Am decis să aplic la facultate în Anglia, unde am avut un interviu online și două filmulețe în care trebuia să pregătesc două monologuri. Am aplicat, iar după o săptămână am primit un e-mail cu locul confirmat pentru facultate, și așa a început „nebunia”…

Cum te raportezi la sistemul lor de învăţământ?

D.Z.: Desigur, fiecare sistem de învățământ este diferit, nu vreau să fac comparație cu sistemul românesc, dar pot să spun că este mai „lejer’’ din punct de vedere al cursurilor. Am cursuri de două sau trei ori pe săptămână, câte 6 sau 7 ore pe zi, ceea ce nu este mult, dar trebuie să ne pregătim singuri. Mai ales aici, la actorie, profesorii și actorii cu care lucrăm sunt destul de stricți, pentru că vor să scoată ce e mai bun din tine. De asemenea, studenții străini sunt apreciați și sunt considerați mai deosebiți, deoarece noi studiem într-o limbă diferită, nu în cea maternă, ceea ce englezii găsesc că e foarte greu de făcut.

Toţi cei care urmează cursurile unei facultăţi se raportează ulterior la această perioadă ca fiind cea mai frumoasă din viaţă. Cum e să fii student în afara ţării?

D.Z.: Este frumos, sunt niște ani speciali pe care încerc să îi prețuiesc cât mai mult și să profit de fiecare ocazie. Îmi place să fiu plecat în altă țară, pentru că îți faci prieteni peste tot în lume, călătorești, înveți ceva nou zi de zi, te îmbogățești sufletește, cum îmi place mie să spun.

Pot să zic că îmi este puțin greu să fiu departe de familie și de prieteni, dar mă gândesc la viitor și la realizările pe care mi le propun în anii ce urmează, și asta mă motivează. Nu e ușor, mai ales că este o țară cu un statut financiar mult mai ridicat decât la noi. De fiecare dată când câștig bani îmi aduc aminte de bunicul meu, cum îmi spunea, zi de zi, când îi ceream bani: „Ai să vezi când o să fii pe salariul tău cum îi…’’ (ha, ha, ha!)

I-ai surprins extrem de plăcut pe toţi cei care te cunosc, inclusiv pe mama ta, după ce ai participat la un casting şi ai reuşit să obţii un rol în „Mizerabilii”. Enjolras, Jean Prouvaire, Feuilly, Courfeyrac, Bahorel, Laigle, Joly și Grantaire, Grupul A.B.C., ce lupta pentru înfăptuirea Revoluției… Tu îl vei juca pe Combeferre.

D.Z.: Da, am un rol în „Les Miserables”. Este unul dintre cele mai puternice musicaluri din West End și Broadway. Am rolul lui Combeferre… Unul dintre profesorii mei mi-a spus despre audiție, dar nu eram convins că vreau să merg, deoarece nu sunt foarte sigur pe mine când vine vorba de cântat. Am decis să merg la audiţie, unde am stat cam 30 de minute, cântând și exersând diferite părţi și cântece din piesă; în sală intram pe rând sau câte 3 băieți, fiecare pentru același rol. Eu am avut un plus pentru că puteam să îmi schimb accentul, nu doar să am unul britanic, ceea ce era perfect.

După două zile am fost sunat să mai merg o dată la sala unde am avut audiția, unde am aflat că am primit rolul, ceea ce a fost o bucurie enormă, dar m-am mirat în același timp, pentru că nu credeam că o să ajung într-un musical într-un timp așa de scurt. Mai ales că nu era genul meu… dar acum merge foarte bine, este foarte mult de lucru, multe repetiții, ore multe, dar se merită, pentru că este ceva ce îmi place și ador să fac. În momentul în care sunt pe scenă sau în repetiţii, din momentul în care am intrat în sala de teatru, mă „rup de realitate’’ şi de viaţa „de afară” și trăiesc rolul pe care îl am. Credeți-mă, este ceva ce multă lumea vrea să facă și trebuie încercat, dacă ai puterea de a fi un caracter sau o persoană diferită de fiecare dată.

Cum se vede viitorul unui actor, din poziţia unui student la Londra?

D.Z.: Din păcate, nu sunt Nostradamus sau un magician să văd în viitor, dar am încredere în puterile mele și în motivația pe care o am, și sunt sigur că munca și talentul o să mă „răsplătească’’ mai târziu. Pentru moment sunt mulțumit: sunt în anul II la facultate și joc într-o piesă destul de importantă; în același timp, sunt bucuros să lucrez cu actori mari și să învăț de la ei, așa că profit de prezent și sunt sigur că viitorul va fi strălucit…

Mulţumesc! Și să ai parte de cât mai multe aplauze!