BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Daune morale de 80.000 de euro pentru 4 judecători orădeni. Printre ei, președinta Curții de Apel Oradea, Florica Roman

Daune morale de 80.000 de euro pentru 4 judecători orădeni. Printre ei, președinta Curții de Apel Oradea, Florica Roman

De Adrian Laboș
la 6 December 2024 11:17 Reactualizat la: 6 December 2024 12:28

Daune morale de 80.000 de euro pentru 4 judecători orădeni. Printre ei, președinta Curții de Apel Oradea, Florica Roman

foto: Digi24 Oradea
6 December 2024 11:17 Reactualizat la: 6 December 2024 12:28
Curtea de Apel Timișoara a hotărât, printr-o sentință dată joi, 5 decembrie, să oblige Statul Român să le achite daune morale de câte 20.000 de euro judecătorilor orădeni Florica Roman, președintă a Curții de Apel Oradea, Raluca Cuc, Denisa Vidican și Ovidiu Galea, ultimul pensionar.
Scris de Adrian Laboș - Curtea de Apel Timișoara a hotărât, printr-o sentință dată joi, 5 decembrie, să oblige Statul Român să le achite daune morale de câte 20.000 de euro judecătorilor orădeni Florica Roman, președintă a Curții de Apel Oradea, Raluca Cuc, Denisa Vidican și Ovidiu Galea, ultimul pensionar.

Trimite articolul

X

Aceștia au cerut „repararea prejudiciului moral care le-a fost cauzat” prin faptul că au fost anchetați de DNA, suspendați din funcție timp de 600 de zile, pentru ca în final dosarul să fie clasat pe motiv că faptele de care au fost acuzați nu au existat.

Concret, în cazul în care cei patru magistrați au fost trimiși în judecată de către DNA în 2014, judecătoarea Florica Roman era acuzată de trafic de influență si favorizarea făptuitorului pentru că ar fi cerut bani, păstrăvi, whisky ori un ceas cu cuc ca să intervină pe lângă colegii săi în ajutorul unui bărbat acuzat de tentativă de viol.

foto: Florica Roman, președinta Curții de Apel Oradea/ Facebook

Denisa Vidican şi Raluca Cuc au fost cercetate pentru că au făcut parte din completul care ar fi acceptat documente false în favoarea condamnatului, iar judecătorul Ovidiu Galea era acuzat că ar fi folosit un act fals pentru motivarea unei sentinţe penale. Drept urmare, cei patru judecători au fost suspendați din funcție de către Consiliul Superior al Magistraturii pe 30 iunie 2014.

foto: Ovidiu Galea, fost judecător/ BihorJust

După doi ani, dosarul a fost restituit procurorilor pentru remedierea unor neregularități, iar magistrații au fost repuși în funcție. În 2017, DNA – Structura Centrală a clasat dosarul, iar un an mai târziu s-a stabilit că în cazul tuturor celor patru judecători închiderea anchetei s-a făcut pentru că faptele de care au fost acuzați nu au existat.

Cererea magistraților, de trei ori la Curtea de Apel Timișoara

Florica Roman, Raluca Cuc, Denisa Vidican și Ovidiu Galea au acuzat impactul psihic și financiar pe care l-au avut asupra lor acuzațiile care le-au fost aduse și au arătat că „inculparea, trimiterea în judecată și suspendarea din funcție le-au afectat viața privată, statutul profesional si profilul social”.

În 2020, cei patru magistrați au dat în judecată Statul și au cerut daune morale de câte 50.000 de euro. În primă instanță, în luna noiembrie a aceluiași an, Tribunalul Arad le-a respins solicitarea, o hotărâre similară fiind dată, în iunie 2021, de Curtea de Apel Timișoara.

Cazul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dispus rejudecarea cererii magistraților bihoreni la Curtea de Apel Timișoara. Această instanță a decis, în 2023, ca fiecare din cei patru judecători să primească daune morale de 10.000 euro, dar hotărârea a fost desființată de Curtea Supremă, care a dispus, din nou, rejudecarea.

Astfel, cazul a revenit la Curtea de Apel Timișoara, iar aceasta a ridicat la 20.000 de euro valoarea despăgubirilor morale acordare fiecărui magistrat. În plus, Statul a fost obligat să achite 76.697 de lei, reprezentând cheltuielile avute de judecătorii orădeni: „onorariu avocaţial în recurs şi în apel, în ambele cicluri procesuale, şi taxă judiciară de timbru în primă instanţă, apel şi recurs”.

Hotărârea instanței timișorene poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, iar dacă se va întâmpla acest lucru, procesul va ajunge, din nou, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Trimite articolul

X
Taguri:
4 judecatori oradeni ,
80.000 de euro ,
daune morale ,
oradea ,
presedinta curtii de apel
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Cu mulți debutanți în echipă, Transilvania Sport Academy a pierdut la scor primul meci în Liga 3
    La debutul în Liga 3, Seria 8, Transilvania Sport Academy a avut parte de un adversar redutabil la acest nivel, Sănătatea Cluj – formație care a evoluat în play-off-ul ediției trecute de campionat.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Trei puncte pentru Lotus Băile Felix. Un jucător nou venit a marcat golul decisiv
    Lotus Băile Felix și-a adjudecat cele trei puncte la debutul în noul sezon din Liga 3, Seria 8, la capătul unui meci destul de complicat cu tânăra echipă Viitorul Cluj.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    UPDATE Incendiu violent pe strada Calea Mareșal Alexandru Averescu din Oradea. Bărbatul resuscitat a murit: era un fotbalist cunoscut
    Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

    România

    Vești bune pentru șoferi: acciza la motorină scade din nou în septembrie
    Ministerul Finanţelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere.

    Economic

    Terenurile din România care s-ar putea scumpi cu până la 20%. Ce schimbă noul Cod al Urbanismului
    Piața terenurilor din România intră într-o etapă în care nu doar locația și suprafața vor conta la stabilirea prețului.

    Economic

    Facturi mai mari fără aparate noi în casă. Cum crește consumul de energie din septembrie
    Schimbarea anotimpului se poate vedea și pe factura la energie electrică. Odată cu venirea toamnei, unele aparate din locuință sunt folosite mai des, iar diferența de consum poate deveni vizibilă de la o lună la alta.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X